Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

1 octombrie, Sfântul Procoavă. Credinţe populare despre acoperăminte şi sărbătoarea părului

Publicat

Pe 1 octombrie, credincioşii sărbătoresc Acoperământul Maicii Domnului, iar în calendarul popular este pomenit Sfântul Procoavă. Legat de aceste sărbători, sunt amintite o serie de tradiţii referitoare la importanţa pe care o aveau feluritele acoperăminte (procoveţe), în special pentru femei.

Se spune că Dumnezeul s-a sfinţit printre primii, pe Sfântul Procoavă, cu misiunea de a acoperi pământul cu primul strat de zăpadă şi a asigura astfel rodnicia pentru anul viitor. Fecioarele care duceau lipsă de păr i se închinau cu mare evlavie, în această zi, pentru a le acoperi capul cu păr şi a deveni mai plăcute flăcăilor. Sperau astfel că se vor mărita mai repede.

Sfântul Procoavă şi-ar fi trăit viaţa în post şi rugăcine, între cer şi pământ, pe o platformă construită pe un stâlp şi că nu era atins niciodată de ploaie, fulgere sau îngheţ.

21731069_1535593939866725_2596145931459063252_n Bărbaţii credeau că întreaga lor putere sta în părul de pe cap sau în cel al bărbii, astfel că aveau o mare grijă pentru el. După ce îl tăiau, nu îl aruncau, trebuia ars.

Fetițele purtau părul în două cozi, fetele mari într-o singură coadă împletită iar femeile îl strângeau în diferite modalități sub năframă. El era îngrijit cu mare atenție în diferite ritualuri, transmise până în zile noastre (tăierea moțului şi ruperea turtei).

Părul lung era un însemn al puterii, tăierea sa semnificând sacrificiul sau capitularea. Părul copilelor, atunci când era tuns prima dată, era pus la rădăcina unui pom, din credinţa că părul care va creşte va fi lung şi frumos.

Fetele care voiau să le crească părul mai repede se spălau pe cap cu cânepă şi frunze de nuc furate. Cele care doreau să le crească părul cât mai lung trebuiau să-l ungă cu untură de arici, în vreme ce, pentru a nu le cădea părul, fetele nu trebuiau să-şi pună pe cap căciulă de băiat sau să mănânce despletite.

Acoperământul Maicii Domnului este o sărbătoare rânduită în amintirea unei minuni întâmplate în Biserica Maicii Domnului din cartierul Vlaherne din Constantinopol, în timpul împăratului Leon Înțeleptul (886-911). Maica Domnului s-a arătat Sfântului Andrei cel nebun pentru Hristos (pomenit în calendarul creștin ortodox la 2 octombrie), ca ocrotitoare și mijlocitoare a creștinilor.

Pe 1 octombrie 911, se facea priveghere în această biserică, pentru salvarea cetăţii care era asediată.

La ora patru dimineaţa, Maica Domnului s-a arătat înaintea poporului, stând în văzduh şi rugându-se cu lacrimi. Sfântul Acoperământ era ţinut în mâini deasupra capetelor credincioşilor. În jurul ei se aflau apostolii, sfinţii şi mucenicii.

Sfântul Andrei cel Nebun pentru Hristos a zis către ucenicul său iubit, Epifanie: „O vezi, frate, pe Împărăteasa şi Doamna tuturor cum se roagă pentru întreaga lume?” Iar Epifanie a zis: „O văd, Părinte, şi mă minunez!”.

Pe 1 octombrie este si Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice. Ea a fost stabilită în mod oficial în sesiunea ONU din decembrie 1991, la propunerea lui Arghir Anastasios, profesor la Universitatea din Atena.

surse: stiri.tvr.ro, traditionalromanesc.ro, crestinortodox.ro, realitatea.net

foto: Ionuţ Văidean

SFÂNTUL IOAN 2018: MESAJE şi FELICITĂRI de SFÂNTUL IOAN Botezătorul. Felicitări pentru Ion, Ioana, Nelu, Oana

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax