Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

DUMINICĂ: Cinci voluntari biciclişti ajung cu Ştafeta ciclistă şi la Alba Iulia. Evenimentul este dedicat persoanelor cu scleroză multiplă din România

Publicat

Duminică, 26 mai, de la ora 12.00, în faţa Casei de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia va avea loc Ştafeta ciclistă dedicată persoanelor cu scleroză multiplă. Evenimentul este organizat de Asociația SM SPEROMAX Alba și Societatea de Scleroză Multiplă din România în parteneriat cu Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia. În cadrul acestei acţiuni, albaiulienii se pot alătura echipei naţionale, care porneşte de la Oradea în 24 mai, într-un tur ciclist simbolic şi recreativ pe sunetul claxoanelor de bicicletă. Astfel în perioada 24-29 mai, cinci voluntari bicicliști pornesc într-o ștafetă ciclistă dedicată cauzei SM, legând şase localități din România.

Ştafeta ciclistă începe de la Oradea şi va continua la Bistrița, Alba Iulia, Sibiu, Râmnicu Vâlcea și București. Suporterii din comunitate, respectiv copiii, tinerii, membri ai familiei, dar şi simpatizanți ai cauzei acestui eveniment sunt aşteptaţi cu propriile biciclete pentru se alătura ca suporteri bicicliști, în acest tur ciclist. Această manifestare va fi organizată într-un parc central din localitățile amintite, cu scopul de a întâmpina și a motiva echipa ștafetei naționale, care va dedica fiecărui oraş din cele amintite mai sus, câte o zi.

Echipa va pleca la drum purtând ca ștafetă, mesajele și fotografiile de încurajare ale comunității, pe care le va culege de la suporterii și simpatizanții din comunitățile incluse în tur până la punctul terminus, Parcul Herăstrău din București. Persoanele care se vor alătura acestei inițiative susțin demersul campaniei prin participarea la Tombola ștafetei cicliste. Un bilet costă 5 lei, iar premiile constă în cămăşi, caiete, pixuri, produse handmade decorative pachete alimentare şi alte surprize. Fondurile vor fi utilizate pentru sprijinirea persoanelor afectate de scleroza multiplă, prin intermediul unor grupuri de suport, organizate la nivel local cu implicarea comunității și a partenerilor locali și naționali. De asemenea albaiulienii se mai pot implica scriind un mesaj de încurajare pe un post-it oferit de organizatorii de la locul evenimentului şi adresând mesaje de încurajare, like-uri și fotografii de încurajare pe pagina oficială de facebook a evenimentului Ștafeta ciclistă SM. O fotografie nu vindecă, dar poate mângâia, iar atenţia albaiulienilor poate încălzi  inimi care au nevoie.

Acest eveniment este inclus în calendarul activităților din cadrul proiectului „Comitet de Tineret în România pentru Pacienții cu Scleroză Multiplă – CTR-SM”, finanțat de Comisia Europeană în cadrul Programului Tineret în Acțiune, proiect inițiat de Asociația SM Speromax Alba, în parteneriat cu Societatea de Scleroză Multiplă din România.

 

 Camelia TOMA

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax