Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

13 august, Ziua Internaţională a Stângacilor. Prejudecăţi, avantaje şi dezavantaje pentru persoanele stângace

Publicat

stangaci În fiecare an, pe 13 august se celebrează Ziua internațională a stângacilor. Aceștia reprezintă aproape 13% din populația globului. De multe ori, stângacii sunt nevoiți să trăiască într-o lume în care totul este conceput pentru dreptaci.

Cele mai recente studii arată că înclinația oamenilor de a folosi preponderent o mână sau alta este dictată genetic, potrivit huffingtonpost.fr, care enumeră câteva dintre ideile preconcepute destul de răspândite despre stângaci.

Se spune că stângacii trăiesc mai puțin decât dreptacii.

La sfârșitul anilor 1980 și începutul anilor 1990, au fost publicate două studii în două mari reviste științifice — Nature și New England Journal of Medicine. Cercetătorii susțineau că că dreptacii trăiesc în medie cu nouă ani mai mult decât stângacii. “Aceasta nu înseamnă că utilizarea mâinii stângi implică un risc de moarte prematură”, spuneau atunci cei doi autori ai studiului, Diane Halpern și Stanley Coren. Însă, potrivit acelorași cercetători, tot stângacii ar fi de cinci ori mai susceptibili să moară într-un accident. Unul din motivele invocate este că lumea este făcută pentru dreptaci, niciun instrument nefiind conceput pentru stângaci. Un alt motiv ar fi că strângacii ar fi mai susceptibili să dezvolte probleme neurologice sau imunitare.

Stângacii trebuie însă să fie liniștiți fiindcă s-a dovedit că acele studii erau neadevărate. Intervievat de BBC în 2013 în legătură cu studiile respective, Chris McManus, profesor de psihologie la University College of London, a arătat că “greșeala lor a fost că s-au ocupat doar de morți”. În studiile lor, Halpern și Coren au analizat bazele de date ale unor persoane decedate. Statisticile nu sunt reale fiindcă la sfârșitul secolului al XX-lea numărul stângacilor a crescut mult în statistici, ca urmare a faptului că au fost în sfârșit acceptați de societate, scrie agerpres.ro.

Un studiu mai recent, din 1994, arăta foarte clar că faptul de a fi stângaci nu se asociază cu o moarte prematură.

Se mai spune că stângacii câștigă mai puțini bani decât dreptacii.

Și nu o spune oricine, ci cercetători de la Universitatea Harvard. Studiul lor, apărut în decembrie 2014, în Journal of Economics Perspectives, indică faptul că stângacii ar câștiga cu circa 10-12% mai puțin decât dreptacii (în situație socială echivalentă). Autorul studiului explică acest lucru prin perfomanțe mai slabe ale stângacilor la testele de inteligență. El consideră că între 20-28% dintre ei ar fi mai puțin dotați din punct de vedere intelectual, de două ori mai mult decât în cazul dreptacilori. Rezultatele nu vizează decât stângacii cu mame dreptace, la care învățarea prin imitație în copilărie este mai complicată.

Există păreri conform cărora cei care folosesc de preferință mâna stângă ar fi mai susceptibili să dezvolte tulburări mentale.

În 2011, Wall Street Journal scria despre probabilitatea crescută ca stângacii să prezinte schizofrenie, iar alte studii afirmau că s-a constatat că stângacii sunt mai înclinați către tulburări ale stării de spirit, dislexie și deficiențe de atenție.

Specialiștii și-au pus întrebarea dacă la originea problemei nu se află conceptul de asimetrie cerebrală, adică implicarea inegală a celor două emisfere ale creierului. La dreptaci, dominantă este emisfera stângă (cea care asigură îndeosebi limbajul), la fel ca în cazul a 70% dintre stângaci. Însă, potrivit psihiatrului Metten Somers, ceilalți 30% ar avea emisfera dreaptă dominantă sau o simetrie între cele două emisfere. Tocmai un creier simetric ar crește riscul unor tulburări mentale, apreciază medicul.

În schimb, stângacii ar fi avantajați în sport.

În lupte, tenis și, în general, în toate sporturile unde trebuie înfruntat un alt jucător, ei pot fi un adevărat coșmar. Cel mai bine o știu cei care au jucat împotriva lui Rafael Nadal. Câteva studii realizate pentru scrimă și box au arătat că stângacii au un avantaj față de adversari fie și numai pentru faptul că dreptacii au parteneri de antrenamente tot dreptaci, iar mișcările stângacilor îi pot surprinde ușor.

Potrivit unor afirmații, stângacii ar avea o viață sexuală mai satisfăcătoare.

Un sondaj realizat de LELO, firmă de “produse intime”, a arătat că 86% dintre stângaci ar fi “extrem de satisfăcuți” de viața lor sexuală. Prin comparație, numai 15% dintre dreptaci s-ar afla în această situație. Fenomenul nu a fost explicat încă.

De asemenea, majoritatea cangurilor — 95% — sunt stângaci, potrivit unor cercetători de la Universitatea de stat din Sankt-Petersburg (Rusia), scrie agerpres.ro.

Iată cele mai interesante lucruri pe care nu le știai despre stângaci:

1. În cele mai multe dintre cazuri, oamenii care scriu cu mâna stângă folosesc mai mult partea dreaptă a creierului.

2. 10% din populația lumii este stângace.

3. Stângacii sunt foarte buni sportivi.

4. Se pot adapta și pot vedea mai bine sub apă decât dreptacii.

5. Mai mult de 40% din tenismenii de top ai lumii sunt stângaci.

6. De obicei ajung la pubertate mai târziu, chiar și cu 5 luni mai târziu decât dreptacii.

7. Potrivit statisticilor, absolvenții de facultate care sunt stângaci devin cu 26% mai bogați decât colegii lor dreptaci.

8. În cazul stângacilor, posibilitatea de a deveni alcoolici este cu 3% mai crescută.

9. Stângacii asimilează emoțiile diferit de dreptaci și se enervează mult mai repede.

10. Studiile arată că stângacii sunt mai talentați la matematică, arhitectură și științe exacte, în timp ce dreptacii au abilități de comunicare mai dezvoltate.

11. 13 august este ziua mondială a stângacilor.

12. În trecut, se spunea că a fi stângaci este un lucru rău și deseori era asociat cu rebeliunea, homosexualitatea, criminalitatea sau obiceiurile „murdare”.

13. Riscul de a avea insomnii este mai ridicat la stângaci.

14. Unii dintre cei mai căutați criminali din istorie au fost stângaci: Jack Spintecătorul, Boston Strangler și Osama Bin Laden.

15. În cazul în care mâna pe care o folosesc în mod obișnuit este rănită, stângacii învață să folosească cealaltă mână mai repede decât ar face-o dreptacii.

Printre cei mai cunoscuți stângaci se numără: Pablo Picasso, Isaac Newton, Albert Einstein, Leonardo da Vinci, Michelangelo Buonarroti, Wolfgang Amadeus Mozart, Charlie Chaplin, Marilyn Monroe, Jimi Hendrix, Robert DeNiro, Martina Navratilova, Phil Collins, Paul McCartney, Hugh Jackman, Ricky Martin, Nicole Kidman, Demi Moore, Morgan Freeman, Tom Cruise, Steve Forbes, Lady Gaga, Bill Gates, Oprah Winfrey, Justin Bieber și Barack Obama.

sursa: lefthandersday.com, agerpres.ro,

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax