Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Carpatica Asig, oficial în faliment. Încep plățile către creditorii de asigurări ai societății. Precizări de la Fondul de garantare

Publicat

accident rca

bani Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) a anunţat că va demara efectuarea plăților către creditorii de asigurări ai Carpatica Asig, luând act de rămânerea definitivă, prin neapelare, a hotărârii privind deschiderea procedurii de faliment împotriva societății.

Sentinţa în acest sens a Tribunalului Sibiu a fost publicată Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 4791 din 9 martie. Potrivit FGA, “în vederea încasării indemnizațiilor/ despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, respectiv până la data de 8.06.2017 sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior”.

De asemenea, FGA mai poate primi cereri de deschidere a dosarelor de daună până la data 18.05.2017.

Până la 23 martie 2017, FGA a primit de la potențialii creditori de asigurare ai Carpatica Asig 16.372 de cereri de plată, inclusiv cereri de plată pentru dosarele de daună nou deschise de FGA, precum și 11.338 de cereri de deschidere dosare daună. Fondul a preluat 27.270 dosare de daună de la Carpatica Asig.

Instituția reamintește potențialilor creditori de asigurări ai companiei Carpatica Asig că, potrivit legii, FGA este în drept să efectueze plăți din disponibilitățile sale către creditorii de asigurări doar către petenții care au depus cereri de plată și care au dosarele complete. Plata despăgubirilor se va face în limita a 450.000 lei pentru fiecare creditor.

sursa: digi24.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax