Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Finanţări de 246 milioane euro pentru IMM-urile din România. Acorduri semnate de Fondul European de Investiții cu trei bănci comerciale

Publicat

banca europeana de investitii Peste 4.300 de IMM-uri din România, inclusiv microîntreprinderi și start-upuri vor avea acces mai bun la finanţări, după ce Fondul European de Investiții (EIF), parte a Grupului Băncii Europene de Investiții, a semnat primele tranzacții privind garantarea în cadrul Inițiativei pentru IMM-uri în România, cu Raiffeisen Bank, Banca Comercială Română (BCR) și ProCredit Bank. Acestea vor genera finanțare în valoare totală de 246 milioane euro.

Aceste acorduri vizează îmbunătățirea accesului la finanțare pentru peste 4.300 de IMM-uri din România, inclusiv microîntreprinderi și start-upuri, oferind, prin băncile care participă la implementarea Inițiativei IMM, finanțare la rate mai mici ale dobânzii.

Cele trei tranzacții privind garantarea vor genera finanțare IMM-urilor în România în valoare totală de 246 milioane euro, acoperind aproape jumătate din suma totală de 540 milioane euro din finanțarea totală disponibilă în cadrul Inițiativei. Aceste trei tranzacții au fost semnate la mai puțin de un an de la lansarea Inițiativei în România, transmite Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAP), într-un comunicat de presă.

Programul Operațional Inițiativa pentru IMM-uri din România, lansat în octombrie 2016 și finanțat cu 100 milioane EUR din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), face parte dintr-o inițiativă mai amplă a Comisiei Europene și a Grupului BEI și implică o schimbare inovatoare în utilizarea fondurilor europene structurale și de investiții, pe care le combină cu bugetul central UE și fondurile BEI.

Contribuția României, alături de bugetul central al UE (resurse din Programul Orizont 2020) și fondurile grupului BEI alocate programului, va fi multiplicată de împrumuturi comerciale oferite prin intermediul unui mecanism de partajare a riscurilor. În consecință, mai multe IMM-uri vor beneficia de resurse europene în condiții avantajoase, cum ar fi rate ale dobânzilor reduse și cerințe îmbunătățite pentru colaterale. Acest instrument financiar va acționa ca un catalizator al investițiilor private și va stimula crearea de locuri de muncă în cadrul comunității IMM-urilor.

Fondul European de Investiții (FEI) este parte a Grupului BEI. Misiunea sa centrală este de a sprijini întreprinderile mico, mici și medii (IMM-uri) ajutându-le să acceseze finanțare. FEI creează și dezvoltă instrumente de capital de risc și de creștere, garanții și microfinanțare care țintesc în mod specific acest segment al pieței. În acest fel, FEI contribuie la obiectivele UE de sprijin a inovării, cercetării și dezvoltării, antreprenoriatului, creșterii și ocupării.

Banca Europeană de Investiții (BEI) reprezintă instituția UE pentru împrumuturi pe termen lung fiind deținută de Statele Membre ale UE. Pune la dispoziție finanțări pe termen lung pentru investiții cu grad scăzut de risc care contribuie la creștere, locuri de muncă, convergență regională și acțiuni climatice în Europa și nu numai.

Pentru a maximiza creșterea și crearea de locuri de muncă, BEI urmărește patru arii prioritare: inovare și abilități, IMM-uri, acțiuni climatice și infrastructuri strategice în UE.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax