Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Legea salarizării unitare, aprobată de Senat. Care sunt modificările din proiectul de act normativ

Publicat

senat Legea salarizării a fost aprobată marţi de Senat, cu 85 de voturi ”pentru”, 10 voturi ”împotrivă” şi 12 abţineri. Proiectul va merge la Camera Deputaţilor, care este forul decizional.

Faţă de forma depusă de PSD în Parlament, raportul Comisiei conţine unele modificări, în principal privind creşteri salariale. Astfel, a fost adoptat un amendament propus de PNL şi UDMR prin care au fost majorate cu 1.450 lei faţă de proiect indemnizaţiile tuturor primarilor şi viceprimarilor de oraşe din România, mai puţin pe cele ale primarului şi viceprimarilor generali al Capitalei şi cele ale preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de Consilii Judeţene.

Au fost majorate cu 15% începând cu 1 ianuarie 2018 şi salariile angajaţilor din serviciile deconcentrate aflate în subordinea Ministerului Mediului, cu 10% cele ale personalului de specialitate al Consiliului Legislativ şi cu 15% salariile angajaţilor Agenţiei Naţionale de Integritate care lucrează cu informaţii clasificate.

Salarii mai mari vor avea şi angajaţii ANAF, parlamentarii afirmând că în proiectul iniţial a existat o „eroare materială”, pentru că aceşti bugetari nu erau introduşi în grila de salarizare a administraţiei publice centrale. Amendamentul adoptat înseamnă o majorare cu aproximativ 3.000 de lei pentru funcţiile de conducere şi între 100 de lei şi 1.800 de lei pentru funcţiile de execuţie. Majorările au venit după o serie de proteste ale angajaţilor ANAF.

O altă modificare se referă la sporul de 15% pentru persoanele cu handicap, care va fi acordat tuturor categoriilor.

După votul din Senat, proiectul va ajunge, pentru votul final, în Camera Deputaţilor, care este for decizional. Guvernul doreşte intrarea în vigoare a legii salarizării la 1 iulie.

sursa: realitatea.net

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. Popa Maria

    marți, 23.05.2017 at 23:16

    De ce nu se maresc salariille asistentilor universitari din invatamantul superior la nivelul unui medic rezident din anul I ? De exemplu un sef de promotie de la o facultate tehnica (calculatoare, chimie, constructii, etc) dupa 4 ani de licenta, face 2 ani de master si apoi 3 ani de doctorat (deci 9 ani (!!!!), nu 6 ani ca medicii in facultate) si intra in sistemul de invatamant cu aprox. 2300 lei brut. Este corect ? Cati dintre acesti absolventi au plecat din tara si nimeni nu a fost interesat de soarta lor ? De ce este grija atat de mare pentru medici, care oricum sunt foarte multi ? Cati absolventi de medicina exista la nivelul intregii tari, de la toate facultatile de medicina de stat si particulare ? Numarul este atat de mare incat cei care vor sa practice meseria si nu vor avea loc in tara oricum vor pleca sau eventual isi vor face cabinete particulare. De exemplu, in Iasi, unde te uiti (in stanga sau in dreapta) vezi numai spitale, dispensare, cabinete, … de stat sau particulare care lucreaza toate cu Casa nationala de asigurari de sanatate (inclusiv cele private, nu doar cele de stat). Aceste spitale sunt pline ochi de doctori de toate specializarile.
    Cred ca marirea aceasta enorma a salariilor medicilor (care au si sporuri, care fac si garzi, care au si cabinete particulare unde isi cheama pacientii de la spitalele de stat, unii dintre ei sunt si cadre didactice la universitati, etc.) nu are nici o logica, atata timp cat celelalte categorii de bugetari (aici ma refer in special la cadrele didactice din invatamantul superior) vor avea salariile marite cu cate putin pana in 2022 si doar intr-un anumit cuantum fata de medici. Probabil ca in guvern si parlament exista persoane care au copiii medici si doresc sa-i aranjeze pe viata.
    Credeti ca va disparea spaga doctorilor ? Daca se vor mari atat de mult salariile doctorilor (de 2 sau 3 ori !!!!, ele fiind oricum marite in 2015 si in 2016), PSD-ul sa propuna si dublarea sau triplarea pedepselor pentru doctorii care iau spaga.
    Aceasta lege a salarizarii va crea multe discutii si tensiuni intre oameni. Pe viitor toata lumea isi va trimite copiii sa faca facultatea de medicina. Toti vor dori sa devina medici (si nu vor avea locuri de munca si vor pleca iar in strainatate; vom intra intr-un cerc vicios). Sa vedeti cum va exploda concurenta de la facultatea de medicina (care pana acum era de 1 si ceva pe loc) si cum vor exploda meditatiile si pilele profesorilor de la UMF pentru admitere.

  2. George

    miercuri, 24.05.2017 at 14:32

    Dupa 1990 salarizarea a suferit o evolutie haotica. Realizarea unei salarizari unitare pentru a elimina neconcordantele dintre diferite domenii este un act de mare responsabilitate si echilibru.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax