Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

FOTO-VIDEO: Suspectul în cazul CRIMEI de la Partoș, adus pentru reconstituirea faptei. Miki Lupu, la casa de pe Regimentul V Vânători

Publicat

20272121_10214170039550652_1057978416_n Mădălin Miki Lupu, suspectul în cazul crimei de la Partoș a fost adus joi la Alba Iulia unde va fi anchetat de procurori. Acesta a ajuns vineri în jurul orei 11.00 la casa de pe strada  Regimentul V Vânători pentru reconstituirea faptei, la o săptămână după atac. Bărbatul și-a recunoscut fapta imediat ce a fost prins de poliție. Lupu și-a lovit victimele cu o piatră și cu picioarele, după care a furat 4.300 de lei. Fiul femeii ucise a reușit să se refugieze în casă, cu răni grave.

Se pare că suspectul a intrat în curtea prin spatele casei, dinspre calea ferată, unde accesul era destul de ușor. Acesta a văzut grădina care i s-a părut cea mai aranjată și așa și-a ales ținta. Coincidență sau nu, potrivit unor surse, familia Drâmbărean tocmai vânduse un teren.

YouTube video

Înainte de a-și alege victimele criminalul a fost prezent în zona Cimitirului Eroilor din Alba Iulia unde pândea o familie care se pregătea să plece în vacanță. Acesta a fost intimidat de bărbatul familiei care l-a întrebat ce caută acolo și s-a spus să plece. VEZI AICI ce s-a întâmplat.

20272054_10214170063991263_1744264783_n

Miki Lupu acuzat oficial pentru OMOR:

„Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au dispus la data de 21 iulie 2017, punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului LUPU MĂDĂLIN-MIKI, în vârstă de 24 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat, tentativă de omor calificat și tâlhărie calificată.

În cursul zilei de 21.07.2017, urmează a se sesiza judecătorul de drepturi și libertăţi din cadrul Tribunalului Alba cu propunere de arestare preventivă a inculpatului pe o durată de 30 de zile.

În fapt, s-a reţinut că, la data de 14.07.2017, în jurul orei 10.00, inculpatul LUPU MĂDĂLIN-MIKI, aflându-se pe raza municipiului Alba Iulia, în scopul de a sustrage bani și bunuri, a pătruns fără drept în curtea și în casa locuinței victimei D. C. – în vârstă de 80 de ani și a fiului acesteia, persoana vătămată D. C. O. – în vârstă de 53 de ani, locuință situată în municipiul Alba Iulia, județul Alba, ocazie cu care le-a aplicat acestora mai multe lovituri cu o piatră de decor de grădină, de dimensiuni mari și cu picioarele, în zona capului și a pieptului, sustrăgând din casa locuinței acestora suma de aproximativ 4.300 lei, precum și obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte, cauzându-le leziuni grave care au condus la decesul victimei D. C. și la internarea medicală de urgență a persoanei vătămate D. C. O.

20272121_10214170039550652_1057978416_n (1) Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi de drept, în vederea stabilirii răspunderii penale.

Investigaţiile au fost efectuate cu sprijinul lucrătorilor de poliție din cadrul IPJ Alba”, precizează Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba.

C. Drâmbărean, o femeie de 80 de ani, a fost găsită fără viaţă, sâmbătă dimineaţa, în curtea locuinţei sale, de pe strada Regiment V Vânători, în cartierul Partoş al oraşului Alba Iulia. Fiul ei, C. Drâmbărean, de 53 de ani, a fost găsit închis în casă, în stare de șoc, cu multiple lovituri la nivelul capului.

Călin Drâmbărean, fiul femeii ucise la Partoș, care a rămas în viață după ce ar fi fost atacat de Mădălin Miki Lupu este încă internat la Spitalul Județean de Urgență Alba. Medicii spun că starea lui de sănătate este încă precară, dar stabilă și că acesta dă semne mici de ameliorare. Momentan este supus unui tratament medicamentos și are scurte momente când este conștient.

Cumplita crimă s-a petrecut vineri dimineața, iar poliția a fost anunțată abia sâmbătă, când victimele au fost găsite de către familie.

După ce a comis fapta de la Alba Iulia, Mădălin Lupu ar fi plecat la Botoșani unde a încercat să comită un furt la locuința Floricăi Dutcă, o femeie de 71 de ani din Coțușca. Femeia nu era acasă dar a fost alertată de vecini. Când a intrat în casă peste tânăr, acesta a înjunghiat-o de două ori, victima decedând la spital.  Cea de-a doua victimă a fost ucisă chiar de ziua lui de naștere.

Lupu are 7 clase este recidivist și a fost condamnat în trecut pentru un viol comis în 2011. A ieșit din penitenciar anul trecut, după cinci ani.

Criminaliștii cred că acesta ar fi putut comite și alte crime în trecut și sunt deciși să continue cercetările.

Potrivit unor surse din cadrul anchetei de la Alba Iulia, la locul faptei ar fi fost găsite amprente pe baza căruia inculpatul a putut fi indentificat, având în vedere că era recidivist.

VEZI:  VIDEO: Imagini cu suspectul în cazul crimelor din Partoș și Coțușca, adus la Parchetul Botoșani. Anchete separate în cele două județe

VEZI SI:

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax