Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

22 noiembrie: Târgul de Cariere Alba Iulia îi așteaptă pe cei care își caută un loc de muncă

Publicat

Târgul de Cariere, cea mai mare rețea de recrutare din România și Republica Moldova, ajunge pentru prima dată în această toamnă și la Alba Iulia. Evenimentul se desfășoară săptămâna viitoare, pe 22 noiembrie, la Alba Mall. Peste 15 companii și organizații vin cu oportunități de carieră din multe domenii de activitate.

La Târgul de Cariere Alba Iulia vor fi disponibile locuri de muncă în domenii ca: Achiziții, Automotive, Audit, Contabilitate, Economie-finanțe, Marketing, Resurse umane, IT, Retail, Vânzări sau Inginerie.

Și-au anunțat prezența Star Transmission, Azets, VCST Automotive Production, Holzindustrie Schweighofer, Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, Apulum, Apidava, Ministerul Apărării Naționale și Alba Mall.

“Îi așteptăm pe toți cei care doresc să facă următorul pas în viața profesională. Vor fi disponibile atât locuri de muncă pentru cei cu experiență, cât și pentru cei aflați la începutul carierei. Târgul este deschis între 10-17, iar intrarea este liberă”, declară Ioana Oros, PR Manager al Târgului de Cariere.

Speed Challenge: ansamblarea unei cutii de viteze în 10 minute

Star Transmission și Star Assembly aduc la eveniment o cutie de viteză, iar marea provocare este asamblarea ei în doar 10 minute. Este vorba de o cutie de viteză de ultimă generație cu 9 trepte de viteză. Concurenții care obțin timpul cel mai bun și fac asamblarea corect vor fi premiați.

Joacă-te și călătorește în lumea virtuală

Organizatorii au pregătit pentru participanți și activități relaxante, iar la Info Point vor putea fi printate și CV-uri pentru cei care nu le au pregătite.

“VR Zone este marea surpriză a ediției din acest an și este locul unde poți explora fascinanta lume virtuală cu ajutorul tehnologiei. Mai mult, cei prezenți se vor putea bucura de zona de Gaming, unde vor avea la dispoziție jocuri arcade”, declară Mihai Cotos, fondatorul Târgului de Cariere.Vizitează Standul de Demisii

În cadrul evenimentului, vizitatorii se pot adresa specialiștilor în recrutare și psiholologilor de la Standul de Demisii. Candidații pot cere sfaturi despre procedurile legale pe care trebuie să le respecte în cazul unei demisii, precum și despre posibilități de luat în calcul pentru construirea următorilor pași în carieră.

Participanții care ajung la Târgul de Cariere Alba Iulia vor primi un talon de tombolă, cu ajutorul căruia se vor putea, apoi, înscrie la concursul vidaXL. Premiul constă într-un voucher de cumpărături de 500 de euro.

Târgul de Cariere Alba Iulia are loc la Alba Mall, pe 22 noiembrie, între orele 10-17, iar intrarea este liberă.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax