|

ACCIDENT în Staţia CFR Aiud. Tânăr de 17 ani, cu leziuni grave, după ce s-a urcat pe un vagon şi s-a electrocutat

vagonUn tânăr în vârstă de 17 ani a ajuns în stare gravă la spital, luni dimineaţa, după ce s-a urcat pe un vagon de tren marfar, în staţia CFR Aiud, şi s-a electrocutat. Se întorcea de la Zilele comunei Lopadea Nouă, împreună cu prieteni.

Potrivit IPJ Alba, luni, 28 august, în jurul orei 4.00, polițiștii Serviciului Transporturi au fost sesizaţi cu privire la faptul că o persoană a fost electrocutată în staţia CFR Aiud.

Din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat că un minor în vârstă de 17 ani, din municipiul Aiud, în timp ce se întorcea împreună cu alţi tineri, de la o serbare câmpenească ce a avut loc în comuna Lopadea Nouă, pentru a scurta drumul spre domiciliu, a traversat liniile de cale ferată pe care erau staţionate două trenuri de marfă.

La un moment dat, tânărul s-a desprins de grupul său şi s-a urcat pe unul dintre vagoane, fiind electrocutat, în urma producerii unui arc electric.

Victima a suferit leziuni grave şi a fost transportată la spitalul din Aiud de unde a fost transferat la un spital din Sibiu.

Cercetările sunt continuate.

foto: arhivă

URL scurt: http://alba24.ro/?p=591175



avatar Publicat de pe 28 august 2017
Publicat în ACTUALITATE, SOCIAL.

Ai un pont, o secvenţă filmată sau o poză ce ar putea fi interesantă și pentru alții? Trimite-o folosind formularul de pe Ştirea ta pe Alba24!

Adaugă un comentariu


Publicitate

loading...

Publicitate


Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate



Publicitate

Publicitate

Comentate recent

  • Ciprian: Salut, George! Te rog, un nr de contact sau suna ma tu ! Sunt un caz similar cu al tau !
  • dorel bugetaru: Pai de ce am devenit frustrati si invidiosi ? 😂 Ca nu e cazul. Nu e adevarat ce spuneti. Salarii...
  • Opruta cornelia: Domnule Alex da a-ti stat pentru 800_900 si tot la fel stați si acum unii dintre dumneavoastra
  • Mihai: Sper doar ca nu va contesta nimeni situatia in care nu vor mai fi bani sa-si incaseze salariile majorate si...
  • Ana: Ba, sunt salarii nesimțite pt că ei primesc cat au cerut, adică mai mult decât triplu. Apoi ce se întâmplă? De...

VIDEO / TESTUL de SINCERITATE pe Alba24.ro: Omul care a transformat ”Mica Romă” într-o perlă a județului

Publicitate

Publicitate

Cosmin Calin Raul - Design si Fotografie

Alba24 pe site-ul tau

HOROSCOPUL ZILEI