Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Administrația Fondului de Mediu: 376 de dosare în programul Rabla şi peste 1.000 de proiecte Casa Verde au fost aprobate

Publicat

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a aprobat un număr de 376 de dosare în programul Rabla, 19 dosare pentru Rabla Plus şi peste 1.000 de cereri de finanţare pentru programul Casa Verde, potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului.

„Ca urmare a aprobării dosarelor de finanțare în ședința Comitetului de Avizare din data de 19 iulie 2017, Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat listele cu persoanele juridice acceptate în Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional (Programul Rabla) şi în Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic (Programul Rabla Plus) 2017 și cu persoanele fizice aprobate în cadrul Programului Casa Verde”, se precizează în comunicat.

Potrivit AFM, în această etapă, pentru Programul Rabla au fost acceptate 376 de dosare pentru 920 autovehicule și o contestație pentru un autovehicul. Pentru Programul Rabla Plus au fost acceptate 19 dosare pentru 65 autovehicule, dintre care 63 autovehicule pur electrice și 2 electrice hibride.

Listele persoanelor juridice acceptate în programe sunt publicate pe site-ul AFM, (www.afm.ro), la secțiunile aferente Programelor Rabla şi Rabla Plus.

Persoanele juridice care au fost acceptate în programe se pot adresa unuia dintre producătorii/dealerii auto validaţi în Programele Rabla şi Rabla Plus 2017. De asemenea, persoanele juridice interesate pot depune dosare de acceptare în cadrul Programelor Rabla și Rabla Plus până la data de 29 septembrie.

În cadrul Programului Casa Verde – persoane fizice, au fost aprobate 992 cereri de finanțare și 62 contestații, lista acestora fiind disponibilă pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu, la secțiunea aferentă programului.

sursa: afm.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax