Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Agrostar avertizează: 60% din fermele de vaci din țară vor dispărea la eliminarea cotei de lapte, de la 1 aprilie

Publicat

vaciEliminarea cotei de lapte la nivelul UE de la 1 aprilie ar putea duce la dispariția a 60% din fermele de vaci din România, estimează Federația Agrostar, se arată într-un comunicat de presă remis de Agerpres.

”Se dorește distrugerea fermierilor români. De mai mulți ani cerem măsuri și nu s-a făcut absolut nimic. Marii procesatori deja anunță fermierii că nu le mai cumpără laptele sau reduc prețul astfel încât producătorul să nu își acopere cheltuielile. Aș da un singur exemplu. SC Ferma Poroschia din județul Teleorman, care are 140 de bovine, a fost anunțată de Danone că nu îi mai cumpără laptele. La nivelul țării sunt numeroase exemple. O să dăm laptele la porci”, a declarat președintele Sindicatului Național al Crescătorilor de Bovine, vicepreședinte al federației Agrostar, Ștefan Muscă.

El a precizat că se dorește falimentarea producătorilor români aducând lapte mai ieftin din afară, pentru că în celelalte state membre UE subvențiile sunt mult mai mari decât în România și se dau și la timp.

”După ce fermierii români vor dispărea, vor dubla prețul și vom fi obligați să cumpărăm, nu vom mai avea de ales. La noi în țară nu avem unde să ne vindem marfa, degeaba producem. Nu avem loc în piețe, nu avem loc în supermarketuri și hipermarketuri”, a precizat Muscă.

Federația a înaintat recent Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale o adresă în care cere rezolvarea urgentă a mai multor probleme din sectorul agricol, printre care și găsirea unor soluții pentru producătorii români de lapte de vacă. Printre propunerile Agrostar se numără sprijinul pentru înființarea unor microîntreprinderi locale de prelucrare a laptelui, stimularea asocierii fermierilor, posibilitatea de a-și desface marfa prin intermediul piețelor volante.

sursa: agerpres.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax