Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

AJOFM Alba: Reguli pentru ucenicia la locul de muncă. Detalii despre încheierea contractului şi obligaţii ale angajatorului

Publicat

ucenicie

ucenicie Ucenicia reprezintă formarea profesională realizată la locul de muncă în baza unui contract de ucenicie, potrivit Legii nr. 279/2005, republicată. AJOFM Alba transmite detalii din legislaţia actuală, privind această activitate.

Contractul de ucenicie este un contract individual de muncă de tip particular, încheiat pe durată determinată, în temeiul căruia o persoană fizică, denumită ucenic, se obligă să se pregătească profesional şi să muncească pentru şi sub autoritatea unei persoane juridice sau fizice denumite angajator, care se obligă să îi asigure plata salariului şi toate condiţiile necesare formării profesionale.

Angajatorul care încheie un contract de ucenicie, în condițiile prezentei legi, beneficiază la cerere, pe întreaga perioadă de derulare a contractului de ucenicie, de o sumă în cuantum de 1.125 lei/lună, acordată din bugetul asigurărilor de șomaj în limita fondurilor alocate cu această destinație.

Suma cuvenită se deduce de către angajator din contribuţia pe care acesta este obligat, conform legii, să o vireze lunar în contul bugetului asigurărilor pentru şomaj.

Durata contractului de ucenicie se stabileşte în funcţie de nivelul de calificare pentru care urmează să se pregătească ucenicul şi nu poate fi mai mică de 12 luni şi mai mare de 36 luni, astfel:

12 luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competențelor corespunzătoare unei calificări de nivel 2;

24 luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competențelor corespunzătoare unei calificări de nivel 3;

36 luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competențelor corespunzătoare unei calificări de nivel 4.

Ucenicul poate fi supus unei perioade de probă care nu va depăși 30 de zile lucrătoare.

În vederea pregătirii ucenicului, angajatorul care nu este furnizor de formare încheie un contract de prestări de servicii de formare profesională, cu un furnizor de formare.

Angajatorul are obligaţia de a desemna un coordonator de ucenicie care îndrumă ucenicul în vederea dobândirii competenţelor profesionale necesare calificării pentru care se organizează ucenicia la locul de muncă.

În vederea formării profesionale a ucenicului, angajatorul are obligaţia să asigure ucenicului accesul la pregătire teoretică şi practică, precum şi toate condiţiile necesare pentru ca furnizorul de formare profesională autorizat şi coordonatorul să îşi îndeplinească sarcinile în ceea ce priveşte formarea ucenicului.

Ucenicia la locul de muncă se organizează pentru calificările stabilite prin legislaţia în vigoare şi pentru ocupaţiile cuprinse în Clasificarea ocupaţiilor din România, pentru care există standarde de pregătire profesională, respectiv standarde ocupaţionale.

Pregătirea ucenicului se desfăşoară în locuri de muncă care să permită dobândirea tuturor competenţelor prevăzute de standardul ocupaţional, respectiv de standardul de pregătire profesională.

În cazul încheierii contractului de ucenicie la locul de muncă este necesară respectarea următoarelor condiții:

– se încheie obligatoriu în formă scrisă, în limba română;

– se înregistrează în termen de 20 de zile la inspectoratul teritorial de muncă județean;

Pe lângă elementele obligatorii ale contractului individual de muncă, contractul de ucenicie cuprinde şi următoarele clauze referitoare la:

– denumirea calificării pe care urmează să o dobândească ucenicul;

– denumirea furnizorului de formare care desfăşoară programul de formare profesională prin ucenicie la locul de muncă;

– numele coordonatorului de ucenicie şi calificarea acestuia;

– locul/locurile în care se desfăşoară activitatea de formare profesională;

– durata necesară pregătirii teoretice şi practice prin ucenicie la locul de muncă;

Obligaţiile suplimentare ale angajatorului sunt:

– să asigure ucenicului toate drepturile pe care i le conferă un contract de muncă încheiat pe durată determinată proporţional cu timpul lucrat;

– să asigure ucenicului pregătirea practică necesară calificării în care ucenicul se formează profesional;

– să asigure ucenicului accesul la pregătirea teoretică şi practică corespunzătoare programului de formare profesională, finalizat cu certificat de calificare profesională a adulţilor, în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

– să asigure finanţarea programului de formare profesională a ucenicului, dacă acest program nu este finanţat din alte surse.

Cine poate fi încadrat ca ucenic?

Poate încheia contract de ucenicie persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
– face demersuri pentru a-şi găsi un loc de muncă, prin mijloace proprii sau prin înregistrare la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau, după caz, reşedinţa ori la alt furnizor de servicii de ocupare, acreditat în condiţiile legii;

– a împlinit vârsta de 16 ani;

– nu are calificare pentru ocupaţia în care se organizează ucenicia la locul de muncă;

– îndeplineşte condiţiile de acces la formare profesională prin ucenicie la locul de muncă, pe niveluri de calificare.

Se pot încadra în muncă în calitate de ucenici şi următoarele categorii:

– cetățenii străini, precum şi apatrizii care au obținut permis de muncă în România, conform reglementărilor legale în vigoare;

– cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor semnatare ale Acordului privind Spațiul Economic European şi membrii de familie ai acestora;

– maternitatea nu constituie motiv de discriminare în executarea uceniciei la locul de muncă;

– ucenicii până la vârsta de 26 de ani au dreptul la întreținere, perioada de ucenicie fiind asimilată cu cea de continuare a studiilor.

Pentru informaţii suplimentare, persoanele interesate se pot adresa la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba, la telefon 0258/811470  sau  e-mail: ajofm@ab.anofm.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax