Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Ajutor minimis pentru economia socială, în consultare publică. Finanţare de 4 milioane euro pentru proiecte în mai multe regiuni

Publicat

Ministerul Fondurilor Europene, prin Autoritatea de Management POS DRU, a lansat în consultare publică documentele aferente implementării unei scheme de minimis pentru susţinerea economiei sociale. Propunerile, sugestiile şi opiniile referitoare la documentele publicate pot fi transmise până la data de 25 aprilie.

Conform documentelor aflate în consultare publică, valoarea eligibilă a proiectelor va fi de minimum 223.015 lei (echivalentul a 50.000 de euro) şi de maximum 2.230.145 lei (echivalentul a 500.000 de euro) pentru proiectele care vor fi implementate într-o singură regiune de dezvoltare, respectiv de maximum 17.841.200 lei (4 milioane euro) pentru cele care vor fi implementate în cel puţin două regiuni.

Finanţările acordate în cadrul acestui apel vor urmări înfiinţarea şi dezvoltarea structurilor de economie socială, crearea de forme de ocupare inovatoare şi flexibile pentru grupurile vulnerabile, promovarea dezvoltării locale şi a cetăţeniei active, cooperarea şi solidaritatea socială. În acelaşi timp, vor fi înfiinţate şi se vor dezvolta noi structuri şi parteneriate funcţionale în economie, precum cooperative şi asociaţii de întrajutorare, fundaţii şi alte organizaţii voluntare, care vor oferi noi servicii şi noi oportunităţi persoanelor cu dificultăţi în integrarea sau reintegrarea pe piaţa muncii.

“Această schemă de minimis şi cea prin care susținem angajarea tinerilor de către firme din mediul privat vor sprijini incluziunea socială a grupurilor defavorizate, dar şi economia. În perioada următoare vom continua să lansăm cereri de proiecte pentru ca România să atragă toate fondurile europene care i-au fost alocate pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Documentele aflate în consultare publică sunt:

Ghidul solicitantului_conditii specifice Dezvoltarea economiei sociale – Domeniul Major de Intervenţie 6.1

Schema de ajutor minimis Dezvoltarea economiei sociale

Modelul de buget aplicabil proiectelor care vor fi depuse în cadrul DMI 6.1

Modelul declaratiei pe propria raspundere

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax