Connect with us
Publicitate

Uncategorized

„Alba Carolina Cup”: Expoziție chinologică și demonstrații de dresaj, în acest sfârșit de săptămână, în Alba Iulia

Publicat

Iubitorii de patrupede, dar și cei care dețin exemplare canine de care se mândresc au acum ocazia să participe la cel mare show chinologic din judeţ, Alba Carolina Show, ce se desfășoară în acest sfârșit de săptămână în Alba Iulia. În acest an, sunt înscriși peste 450 de câini din 70 de rase diferite, printre care și câini campioni mondiali, europeni, internaționali sau naționali. Dacă alegeți să participați, vă veți putea întâlni cu Ciprian Cordoș (și câinele Slow) – dresorul care a ajuns în semifinala show-ului “Românii au talent” de la Pro Tv.

Alba Iulia face parte dintre cele 21 de orașe din România care au dreptul să organizeze expoziții chinologice în 2012. Pentru albaiulieni, este cea mai bună ocazie să își aducă micuții să admire cei mai frumoși câini din România, dar și câteva exemplare campioane din Suedia sau Ungaria sau să aibă o discuție cu crescătorii, în cazul in care doresc să își achiziționeze un prieten necuvântător sau să își dreseze patrupedele neascultătoare.

Dincolo de caracterul de expoziție, evenimentul va avea și o componentă de competiție. Câinii vor concura între ei pe 6 ringuri diferite, arbitrați de 6 arbitri diferiți (4 din România, 1 din Germania și 1 din Ungaria), împărțiți în 10 grupe, iar în cadrul fiecărei grupe, pe categorii de vârstă. C.A.C. (Certificat de Aptitudini pentru Campionat) este numele titlului care poate fi obținut de câine în urma participării la această competiție. Concursul intitulat “Alba Carolina Cup” este organizat în 2 zile consecutive, sâmbătă și duminică (18 și 19 august).

La finalul fiecărei zi, se organizează un concurs “Best in Show”, în urma căruia se alege cel mai bun câine al zilei. Duminică, dintre cei 2 câstigători ai fiecărei zile se premiază cel mai frumos câine al competiției, care primeşte  “Alba Carolina Cup”.

În afară de expoziția chinologică, în cadrul evenimentului va avea loc și o demonstrație de dresaj. Dacă alegeți să participați vă veți putea întâlni cu Ciprian Cordoș (și câinele Slow) – dresorul care a ajuns în semifinala show-ului “Românii au talent” de la Pro Tv.

Iubitorii Ciobăneștilor Românesti și ai Copoilor Ardelenești se vor putea delecta și cu o competiție specială dedicată acestor rase.

De ce sunt importante premiile primite de câini?

Câinii care nu au Certificat Pedigree (Pedigree = actul care atestă că animalul este de „rasă pură”) pot obține un Pedigree-ul de tip C, adică un certificat de tipicitate, care atestă că exemplarul respectă toate standardele rasei.

Câinilor care au Certificat Pedigree, aceste certificate (CAC) obținute le pot garanta obținerea unui titlu de Campion de România (R.CH.). Puii câinilor cu multe titluri CAC sau campioni sunt extrem de valoroși, se pot vinde cu mii, sau chiar zeci de mii de euro.

Anul acesta sunt înscriși peste 450 de câini din 70 de rase diferite, printre care și câini campioni mondiali, europeni, internaționali sau naționali.

Expoziția, cu intrare liberă pentru public, se va desfășura pe Traseul de Nord (între Piața Romană și Piata Toboșarului), în 18 și 19 august, după următorul program:

18 august 2012

13.00 – Acces în expoziție / Control sanitar-veterinar al câinilor participanți

14.00 – Mioritic Club

16.00 – Deschiderea oficială a expoziției

16.10 – Arbitrajul raselor la ringuri

18.30 – Demonstrații de dresaj canin

19.30 – Best in Show

 19 august 2012

07.00 – Acces în expoziție / Control sanitar-veterinar al câinilor participanţi

09.30 – Arbitrajul raselor la ringuri

12.00 – Prezentare de rase – Copoiul Ardelenesc

13.00 – Best in Show, acordarea „Alba Carolina Cup”.

Evenimentul este organizat de Asociația Chinologică Alba (membră a Asociației Chinologice Române), Primăria Municipiului Alba Iulia și Copard – în calitate de co-organizatori, cu sprijinul Consiliului Județean Alba, sponsori Belcando, Platinum și Toskana Garten. Accesul publicului în expoziție cu animale de companie este interzis!!!

 

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax