Connect with us
Advertisement

Actualitate

ÎPS Andrei, la Alba Iulia: Simpozionul internaţional „Familie, Filantropie şi Etică socială – Parteneriatul Stat-Biserică în Asistenţa Socială”

Publicat

În  acest sfârşit de săptămână, la Alba Iulia se vor desfăşura lucrările Simpozionului teologic internaţional cu tema „Familie, Filantropie şi Etică socială – Parteneriatul Stat-Biserică în Asistenţa Socială”. Este cea de-a X-a ediţie a acestei manifestări academice patronate de Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, la care vor participa şi vor susţine referate personalităţi ale lumii teologice din ţară şi străinătate.

Simpozionul debutează vineri, în Aula „Dumitru Stăniloae” a Facultăţii de Teologie din Alba Iulia. De la ora 11.00, va avea loc solemnitatea decernării titlului de Doctor „Honoris Causa” profesorului univ. dr. Herman Tristram Engelhardt de la universitatea din Texas din Statele Unite ale Americii şi va fi lansat volumul simpozionului cu acelaşi titlu. Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, ÎPS Andrei Andreicuţ va lua parte la eveniment, ca în fiecare an.

Prima ediţie a acestui simpozion internaţional a avut loc în anul 2002, cu tema: „Violenţa „în numele lui Dumnezeu” – un răspuns creştin”, iar de atunci în fiecare an s-a organizat această manifestare academică şi în acelaşi timp s-au tipărit şi volumele cuprinzând referatele susţinute de participanţi.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement