Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

ALEGERI PARLAMENTARE 2016. Daniel Breaz: “Opţiunea mea, ca dascăl – candidat pentru Senatul României”

Publicat

poza breaz ziarOpțiunea mea de a candida pentru un loc în Senatul României vine dintr-un lung proces de analiză a evoluției societății românești din ultimii ani, pe fondul sesizării unor grave derapaje manageriale la vârf și pe diverse paliere, datorate evidentei lipse de continuitate a strategiilor naționale.

Consider că am avut șansa unei îndelungate activități în interiorul sistemului educațional din România, dar și în arealul cercetării științifice și al derulării unor ample proiecte europene, orientate spre performanța academică a tinerilor, cu lungi perioade de expertiză managerială la nivelul instituțional și ministerial, fapt care mi-a permis să am o perspectivă corectă, profundă și vizionară asupra învățământului din România. Se vehiculează constant ideea că un popor needucat nu poate fi performant; constatăm, cu tristețe, exodul tinerilor noștri, tentați, prioritar, să-și părăsească țara imediat după terminarea liceului pentru că nu li se oferă perspectiva unei rapide absorbții pe piața muncii la finalizarea studiilor; remarcăm, cu tristețe, că nu mai există, la nivel național, o demnitate a tânărului român autentic, pe care instabilitatea guvernelor l-a făcut să-și piardă orice încredere în propriul viitor; s-a produs o gravă dereglare, prin generalizări negative nedrepte, a imaginii intelectualității și, în principal, a dascălilor.

Prin meseria pe care o am, păstrez un contact direct cu întregul sistem de învățământ, de la sat și de la oraș, de la cei mici până la studenți, masteranzi sau doctoranzi, vizitez frecvent numeroase instituții de învățământ și de cercetare, sunt în permanentă colaborare cu dascălii din învățământul preuniversitar și universitar, cu mediul socio-economic și cu angajatorii; cunosc, așadar, fără mediatori, realitățile din teren. Multe aspecte delicate mi s-au pus în vedere și cred că numai prin dialog deschis și sincer, fără concesii de fond și de formă, putem repera problemele și putem găsi, prin consens, soluții optime.

Mi se pare de neconceput faptul că, în 2016, în satele României numeroase școli sunt subfinanțate și neautorizate, pentru că nu pot asigura decența spațiilor destinate studiului, dar nici acoperirea cu personal calificat a catedrelor, întrucât profesorii nu beneficiază de pachete complete de susținere financiară și logistică a activității lor în mediul rural. Desigur, problema este mult mai largă și ține de insuficienta finanțare per capita și de subfinanțarea generală a învățământului, aspect care trebuie repede analizat și coroborat cu necesitățile din sistem. Mai mult, este inadmisibil ca în România actuală unul din 5 tineri cu vârste între 15 și 29 de ani nici să nu învețe, nici să nu lucreze.

Voi susține, în acest sens, continuarea proiectului PSD privind creșterea finanțării învățământului în ansamblul său, alocarea unor mini-granturi având ca destinație susținerea multiplă a activității didactice, precum și flexibilizarea legislației care face posibilă demararea unor proiecte investiționale orientate spre modernizarea școlilor din mediul rural și stimularea reducerii abandonului școlar în mediile defavorizate. Importantă cred că este, în acest context, și atragerea tinerilor absolvenți cu vocație către domeniul educațional, prin fixarea lor pe posturi, stimularea lor profesională printr-un pachet de măsuri de susținere materială și prin imediata acordare a unui salariu minim de 2.500 lei, salariu pe care îl propunem ca bază de încadrare a tinerilor la primul loc de muncă în orice alt domeniu, pe o perioadă de cel puțin 3 ani, stimulând angajatorii prin reducerea cu 50% din cheltuieli la angajarea unui tânăr pe o perioadă de cel puțin 5 ani, imediat după absolvire.

Pe de altă parte, îmi propun o strategie de reașezare a dascălului în demnitatea lui istorică; nu voi înceta să arăt că, prin munca sa, învățământul românesc este unul performant, produce generații de profesioniști recunoscuți, este căutat de studenți și cercetători internaționali, mândri că pot studia în România; în acest context, nu este permisă perpetuarea unei atitudini de desconsiderare și de denigrare, din interior, a întregului sistem. Cred că trebuie să reînvățăm să vedem lucrurile bune din această țară și să-i prețuim valorile!

Daniel BREAZ, Candidat pentru Senatul României

PSD Alba – publicitate electorală (publicat de Independent SRL la comanda PSD Alba Cod unic mandatar financiar PSD: 11160007)

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax