Connect with us
Publicitate

Uncategorized

ASTĂZI: Consilierii locali din Alba Iulia, din nou în şedinţă extraordinară pentru aprobarea regulamentului de transport în regim de taxi

Publicat

Consiliul Local din Alba Iulia se reuneşte din nou, astăzi, de la ora 13.00, în şedinţă extraordinară, pentru aprobarea regulamentului, caietului de sarcini şi contractului de delegare a gestiunii pentru serviciul de transport persoane în regim taxi din municipiu. Reamintim că la şedinţa de vineri, pe lângă consilierii locali, au participat şi aproximativ 25 de taximetrişti, atât individuali, cât şi angajaţi ai unor firme locale. Aceştia au fost nemulţumiţi că, odată cu prelungirea autorizaţiei de taxi, maşinile cu vechime peste 5 ani nu vor mai putea presta servicii în acest domeniu.

În prezent, la Primăria Alba Iulia sunt autorizate 230 de taxiuri, iar, potrivit reprezentanţilor compartimentului Transport din cadrul Primăriei, aproximativ 60 de taximetrişti se află în situaţia de a nu-şi putea continua activitatea. În 25 noiembrie, actualele contracte de delegare a gestiunii pentru activitatea de taxi expiră.

Potrivit documentului de atribuire în gestiune delegată a serviciului de transport persoane în regim de taxi, numărul maxim de autorizații ce poate fi eliberat este de 240, iar autorizațiile sunt valabile pe o perioadă de 5 ani.

Potrivit procedurii de atribuire şi eliberare a autorizaţiilor taxi şi a copiilor conforme, din Legea 38/2003 modificată şi completată prin Legea 265/2007, art.16 alin. 2, „autorizaţia de taxi se prelungeşte la cerere o singură dată, pentru o perioadă de 5 ani, numai dacă sunt îndeplinite condiţiile privind procedura de atribuire a acesteia şi dacă autoturismul respectiv nu depăşeşte vechimea de 10 ani de la data fabricaţiei”.  Totuşi, unul dintre taximetriştii prezenţi la şedinţă a spus că „prelungirea autorizaţiei se face o singură dată pe 5 ani, iar după modificările aduse legii în 2010, autorizaţia se prelungeşte la 5 ani, dacă autoturismul nu este mai vechi de 10 ani”.

Pentru departajarea solicitanților se vor acorda puncte de la 1 la 10 în funcție de următoarele criterii: vechimea autovehiculului, clasificarea acestuia după normele de poluare, volumul portbagajului util și echipare cu instalație de aer condiționat, vechimea în ani de când transportatorul a desfășurat activitatea în regim taxi, gradul de protecție al pasagerilor, forma de deținere asupra vehiculelor, posibilitatea asigurării reale a prezenței autovehiculului în activitate de minimum 8 ore/zi lucrătoare și dotările suplimentare ale vehiculului.

Astăzi se va supune votului un nou proiect de hotărâre, care să convină şi taximetriştilor. Aceştia le-au spus, vineri, consilierilor locali: „Noi atâta vă cerem, să ne lăsaţi să muncim”.

Citeşte şi Taximetriştii din Alba Iulia, nemulţumiţi că maşinile mai vechi de 5 ani nu ar mai putea fi autorizate

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax