Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Abţineri în lanţ în Dosarul „Pomponio”. Cei patru funcţionari de la Finanţe nu au putut fi audiaţi

Publicat

La Curtea de Apel Alba Iulia urma să continue vineri judecarea de fond a Dosarului „Pomponio”, în care sunt inculpaţi, printre alţii, funcţionarii de la Finanţe – Ioan Dobra, Dorin Nicolae Conţan, Dănuţ Ioan Ispas şi Mihail Ioan Sîrbu. Obiectul dosarului este reprezentat de infracţiuni de evaziune fiscală, iar cei patru sunt acuzaţi de sprijinirea unui grup infracţional constituit din angajaţi ai firmei „Pomponio”. Funcţionarii sunt judecaţi în stare de arest preventiv. Cel care era considerat lider al grupului infracțional, Luca Anversa și-a recunoscut faptele și a fost condamnat la 3 ani închisoare cu suspendarea pedepsei.

UPDATE: Din cauza faptului că mai mulţi judecători au formulat solicitări de abţinere în acest caz, judecarea de fond a fost amânată pentru 26 ianuarie 2012. Este vorba despre magistraţii Elena Boca, Marius Motolea, Elena Covaciu, Cecilia Morariu, Dana Ghiţioaica. Aceştia şi-au motivat cererile în contextul în care, pe parcursul urmăririi penale, au pronunţat decizii anterioare legate de Dosarul „Pomponio”, fie privind eliberarea funcţionarilor DGFP din arest preventiv, fie în cauza disjunsă în care au fost inculpaţi Luca Anversa şi alţi patru angajaţi ai „Pomponio”.

De asemenea, cererile formulate de apărătorii celor patru funcţionari DGFP Alba pentru eliberarea din arest vor fi judecate la termenul programat în 19 decembrie 2011, când ar trebui să se pronunţe judecătorul Leontin Coraş.

Vă prezentăm integral comunicatul transmis de Curtea de Apel Alba Iulia:

„Astăzi, 9.12.2011, s-a aflat pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia dosarul cunoscut opiniei publice ca „dosarul Pomponio”, în care prin Rechizitoriul întocmit de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Alba Iulia au fost trimişi în judecată la Curtea de Apel Alba Iulia 14 inculpaţi dintre care 4 în stare de arest preventiv.

Judecătorul la care a fost repartizat până în prezent acest dosar a formulat cerere de abţinere motivat de faptul că a pronunţat la data de 28.11.2011 în dosarul disjuns din dosarul iniţial sentinţa de condamnare a celor 6 inculpaţi care au recunoscut săvârşirea faptelor pentru care au fost trimişi în judecată. Curtea de Apel Alba Iulia a admis cererea de abţinere a judecătorului iar în urma repartizării aleatorii a cauzei, dosarul a fost repartizat succesiv la alţi 4 judecători care au formulat pe rând cereri de abţinere ce au fost admise în principal pe motivul că au soluţionat anterior în cursul urmăririi penale propuneri de arestare preventivă sau de prelungire a arestării preventive a inculpaţilor în această cauză.

Întrucât judecătorul la care a rămas în final repartizat dosarul este în prezent în concediu, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus amânarea judecării cauzei pentru data de 26.01.2011 iar cu privire la cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpaţii arestaţi în acest dosar instanţa se va pronunţa în 19.12.2011.

La termenul din 11.11.2011 a fost dat citire actului de sesizare a instanţei (rechizitoriul) după care 6 dintre inculpaţii trimişi în judecată în stare de libertate au declarat în faţa instanţei că recunosc săvârşirea faptelor reţinute în rechizitoriu şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Curtea de Apel Alba Iulia a decis disjungerea cauzei cu privire la aceşti 6 inculpaţi şi s-a pronunţat în 28.11.2011 prin condamnarea celor 6 inculpaţi, care au recunoscut săvârşirea faptelor pentru care au fost trimişi în judecată, la pedepse cuprinse între 1 an şi 8 luni şi 3 ani de închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor.

Inculpaţii sunt acuzaţi în principal de constituirea, aderarea sau sprijinirea unui grup infracţional nestructurat, cu o existenţă în timp, care acţionează coordonat şi specializat în ce priveşte membrii grupării, în scopul săvârşirii unor infracţiuni grave de evaziune fiscală. În sarcina celor 5 funcţionari publici cu atribuţii de control, angajaţi ai D.G.F.P. Alba trimişi în judecată în acest dosar s-au reţinut şi săvârşirea infracţiunilor de favorizarea a infractorului şi omisiunea sesizării organelor judiciare. Cei 4 inculpaţi ce au fost trimişi în judecată în stare de arest preventiv sunt acuzaţi şi de săvârşirea infracţiunilor de conflict de interese, fals în declaraţii şi complicitate la evaziune fiscală.”

Reamintim că procurorii DIICOT au dispus trimiterea în judecată a cetăţeanului italian Luca Anversa, patronul firmei „Pomponio”, pentru constituirea unui grup infracţional, evaziune fiscală şi executarea de activităţi miniere fără permis sau licenţe. Alături de acesta mai sunt judecaţi, pentru comiterea aceloraşi infracţiuni, Cosmin Limbean – administrator „Pomponio” -, Elena Avram, Ramona Maria Achimaş (Jitean), Ana Maria Goia, Marinela Elena Crişan, Iulian Octavian Pop, Daniel Bădescu, Ioan Lazăr şi Eugen Lăpădat (pentru aderare la grup infracţional, evaziune fiscală şi executarea de activităţi miniere fără permis sau licenţe).

Un grup de 6 inculpaţi, printre care patronul „Pomponio”, Luca Anversa şi angajaţii Elena Avram, Elena Crişan, Daniel Bădescu, Octavian Pop şi Ana Maria Goia şi-au recunoscut faptele şi au acceptat acoperirea prejudiciilor. Au primit din partea instanţei pedepse de la 1,8 la 3 ani de închisoare cu suspendare trebuie să plătească despăgubiri către Direcţia de Finanţe în valoare totală de 3,4 milioane lei.

Citiţi aici mai multe informaţii despre acest caz.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax