Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Ziua Mondială a Cercetășiei. Temerarii Centrului Local „Axente Sever” din Alba Iulia au organizat o excursie în natură, pe dealul Mamut

Publicat

tabara cercetasi salciua 2014_5 Cea mai veche organizație a copiilor și tinerilor din toată lumea, Organizația Mondială a Mișcării Cercetășești (World Organization of the Scout Movement), celebrează pe 22 februarie Ziua Mondială a Cercetășiei și totodată îl aniversează pe lordul englez Robert Baden Powell, fondatorul mișcării.

Pentru a marca acest eveniment, cercetașii de la Centrul Local „Axente Sever” din Alba Iulia s-au întâlnit duminică, 21 februarie, de la ora 10.00, în Piața Cetății din oraș, de unde au pornit într-o scurtă aventură, pe dealul Mamut.

Cercetașii au fost împărțiți în trei grupuri, iar fiecare grup a primit indicii despre ceea ce urma să facă. Un grup a primit un sac de pământ, un alt grup a primit un polonic, iar ultimul grup a primit o husă de cort. Copiii au pornit mai apoi pe trei trasee diferite, către vârful Mamut.

Pe drum, temerarii au strâns diferite obiecte, care i-au ajutat să își îndeplinească obiectivele. Cercetașii dintr-un grup au asamblat cortul, în timp ce alții, dintr-un alt grup, au făcut focul și au pregătit ceaiul. Cei mai mari dintre temerari au plantat trei arbuști, pe vârful Mamut.

40 de milioane de copii și tineri de pe glob, îndrumați de voluntari adulți, sunt formați printr-una dintre cele mai răspândite metode educaționale non-formale, metodă care oferă o dezvoltare echilibrată, cu conștiință față de valori personale și cu asumare de responsabilitate față de comunitate. Uitându-ne în urmă, printre foști cercetași întâlnim regi, președinți, premieri, campioni în sport, astronauți, muzicieni, cercetători și artiști. A patra cea mai vândută carte din lume, „Manualul cercetașului”, publicată de Robert Baden Powell oferă ghidajul pedagogic pentru cercetășia practicată la ora actuală în peste 200 de țări și teritorii.

Organizația Națională “Cercetașii României”, membru fondator al Mișcării Mondiale Cercetășești, are credința că numai investind cu responsabilitate în educația copiilor și tinerilor se poate produce schimbarea pe care o așteptăm cu toții. În România sunt peste 3.500 de cercetași, organizați în 79 de filiale aflate în 31 de județe, ce derulează săptămânal activități în comunitate, sub îndrumarea atentă a 800 de voluntari adulți.

Continuitatea mișcării cercetășești în lume este dată de metoda pedagogică cercetășească, veche de peste 100 de ani, dar unică și autentică printr-o adaptare continuă la nevoile actuale ale comunității. Adaptată pentru vârste cuprinse între 7 și 18 ani, ea antrenează dorința de a ști și de a progresa personal și oferă suportul cunoașterii prin: crearea unui cadru prielnic (acțiunile sunt dezvoltate într-un cadru imaginar, prin crearea unei povești și prin valorificarea spațiilor naturale), învățarea prin acțiune în grupuri mici (spre deosebire de sistemul teoretic, copilul/ tânărul descoperă singur informațiile noi, își dezvoltă abilități prin activitatea directă în cadrul propriului grup), oferirea ghidajului educațional prin suportul oferit de voluntarii adulți. Alături de actul educativ derulat săptămânal, cercetășia dezvoltă în timp un mod de viață, o promisiune tradusă prin datoria și respectul față de sine, față de aproape și față de forța aflată deasupra omenirii.

sursa: scout.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax