Connect with us
Publicitate

ADMINISTRATIE

AUDIENŢE ONLINE: Despre hipermarketuri, lucrările din Miceşti, repartizările în blocurile ANL şi parcări

Publicat

Informaţiile transmise de Primăria Alba Iulia se referă, de această dată, la condiţiile în care mari  lanţuri de magazine, precum Carrefour, Real sau Plus ar putea investi în Alba Iulia, detalii privind lucrările de carosabil şi canalizare din Miceşti, stadiul repartizărilor în blocurile ANL de pe strada Detunata şi marcarea parcărilor rezervate. Puteţi transmite în continuare întrebări la secţiunea „Audienţe Online„.

Întrebare de la: Tiboc Cristina. Subiect: hypermarketuri

„Vă rog să-mi spuneţi dacă sunt şanse să avem şi noi în oraş magazine precum Real, Carrefour sau Plus.”

Răspuns: „Marile lanţuri de magazine, hipermarket-uri, precum Real sau Carrefour nu au depus nicio solicitare În vederea unei investiţii în municipiul nostru. Aceste investiţii nu depind de Primărie, ci de managementul şi strategia lor de dezvoltare. În actualul context economic de criză, este puţin probabil ca astfel de retaileri să se afle într-o fază de dezvoltare. O componentă importantă este factorul demografic, care este astăzi în dezavantajul nostru. Primăria a tratat cu interes deosebit orice solicitare din partea oricărui agent economic care a dorit să investească pe raza municipiului nostru.”

Întrebare de la: Şerban George. Subiect: drum Alba-Miceşti

„Aş dori să aflu cât costă reparaţiile pe care le fac acum cei de la Instalatorul pentru remedierea defecţiunilor apărute la carosabil, din ce bani vor fi suportaţi şi care este termenul de finalizare a acestor lucrări de reparaţii. Cei care doresc să se branşeze la canalizarea executată de când pot face acest lucru şi cât trebuie să plătească pentru a putea să se branşeze”.

Răspuns: „Investiţia privind extinderea reţelei de canalizare Alba Iulia – Miceşti şi remedierile ce s-au dispus pentru refacerea structurii carosabilului nu au fost şi nu sunt suportate financiar de către autoritatea locală, beneficiarul lucrărilor fiind SC APA CTTA, deci nu vă putem furniza nicio informaţie privind costurile acestor lucrări. Dacă doriţi mai multe detalii, vă rugăm să contactaţi reprezentanţii SC APA CTTA la numărul de telefon: 0258 – 817090.”

Întrebare de la: Alba Cosmin. Subiect: Alba Iulia

„În cazul în care se defectează automobilul din cauza drumurilor impracticabile din Miceşti-Orizont, Primăria are bunul simţ să plătească pagubele?”

Răspuns: „În situaţia nedorită în care automobilul dumneavoastră suferă defecţiuni cauzate de factorii enunţaţi în întrebarea dumneavoastră, puteţi adresa o solicitare către Primăria Municipiului Alba Iulia. Desigur, situaţia va fi analizată cu maximă responsabilitate, iar dumneavoastră o să fiţi anunţat oficial.”

Întrebare de la: Popa Vasile. Subiect: donare drum privat

„Dacă se donează un drum privat aprobat prin PUZ, în cât timp primăria ar aduce utilităţile pe o distanţă de maxim 200 m?”

Răspuns: „Pentru a vă putea da un răspuns corect, sunt necesare mai multe detalii:

– privind amplasarea străzii pe teritoriul administrativ al municipiului, astfel putându-se analiza relaţia între utilităţile existente şi zona la care faceţi referire

– câţi beneficiari sunt pe strada dumneavoastră şi anume gradul de ocupare al terenurilor din zonă

– infrastructura existentă în zona dumneavoastră.

De asemenea, trebuie să ţinem cont şi de capacitatea de susţinere financiară a acestui proiect.

În ceea ce priveşte documentaţia, aceasta se poate realiza în aproximativ 90 de zile.”

Întrebare de la: Clenciu Adina. Subiect: ANL

„Vă rog să-mi spuneţi ce se mai întâmplă cu ANL-urile de pe Detunata, când se dau?”

Răspuns: „La această dată s-au pus în funcţiune centralele termice la cele trei tronsoane de bloc, urmând, la ANL Bucureşti, să ne transmită protocolul de predare-primire a obiectivului. Persoanele care trebuie să se prezinte pentru reconfirmare-îndeplinire au fost anunţate de către reprezentanţii Primăriei, în cursul zilei de 1 noiembrie 2012.”

Întrebare de la: Nicoară Oana. Subiect: semafor defect Partoş

„De ce nu funcţionează unul din cele două semafoare din Partoş? Maşinile circulă cu viteză mare şi e foarte greu, chiar riscant să traversezi strada.”

Răspuns: „Problema legată de unul dintre cele două semafoare din Partosş, care nu funcţiona a fost remediată în cursul zilei de ieri, 1 noiembrie 2012, în urma atenţionării dumneavoastră. Vă mulţumim.”

Întrebare de la: Nistor Marius. Subiect: Parcul Sf. Ecaterina

„Parcul Sf. Ecaterina din Cetate este de o săptămână în beznă.”

Răspuns: „Problema iluminatului din Parcul Sf. Ecaterina a fost anunţată şi va fi rezolvată în cursul zilei de azi. Vă mulţumim pentru sesizare.”

Întrebare de la: Radu Constantin. Subiect: parcările din Alba Iulia

„1. De ce nu sunt semnalizate corespunzător parcările plătite pe 1 an (rezervate)? Vine iarna şi vopseaua anemică de pe jos nu o să mai fie absolut deloc vizibilă, ar fi recomandate panouri!

2. Zona pieţei din cetate este mereu blocată de maşinile parcate absolut aiurea, atât pe trotuare, cât şi pe marginea drumului! Exista acolo o parcare privată fără plată! Azi, 26.10, erau 3(trei) maşini acolo, restul pe unde au vrut şoferii! O patrulă de la circulaţie care să treacă pe acolo măcar la 2-3 ore, se poate? Câteva amenzi vor deschide ochii celor prea comozi!”

Răspuns: „Referitor la prima parte a întrebării dumneavoastră, vă putem preciza următoarele: contractele pentru marcajele rutiere longitudinale şi transversale este în vigoare. Lucrările se vor executa în functie de favorabilitatea permisă de condiţiile meteo. Până în momentul de faţă s-au executat cu precădere marcaje rutiere (treceri de pietoni) în zonele intens circulate şi în apropierea instituţiilor de învăţământ. Urmează ca, în intervalul următor, să se realizeze întreaga suprafaţă prevăzută în contract.”

Foto: arhivă

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. bugetar

    duminică, 04.11.2012 at 13:41

    De ce d-nule primar eu bugetar cu un salariu de 700 lei net trebuie sa-mi platesc biletul de calatorie pe autobuzul local si un pensionar cu pensie de 2000 lei sau mai mult este scutit? Ar trebui toti pensionarii cu pensii peste 1000lei sa-si plateasca biletul.Este corect?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax