Connect with us
Publicitate

ADMINISTRATIE

AUDIENŢE ONLINE: Răspunsuri de la Primăria Alba Iulia. Despre cartierul Orizont, strada Ion Lăncrănjan şi zona Terasa Viilor

Publicat

Reprezentanţii Primăriei Alba Iulia revin cu răspunsuri la întrebările adresate de cititorii Alba24 privind probleme administrative din oraş. Sunt precizări privind subiecte deja abordate, dar şi informaţii noi privind amenajări de străzi şi în zona centrală ori Schit. Puteţi utiliza în continuare secţiunea „Audienţe online” de pe site-ul Alba24.ro, pentru a solicita date de la administraţia locală.

Întrebare de la: Nistor Marius; Subiect: Zona Schit

„Când se va amenaja ştrandul şi zona Terasa Viilor?”

Răspuns: „În prezent, municipalitatea nu dispune de fonduri pentru amenajarea ştrandului şi a Terasei Viilor.”

Întrebare de la: Adi Moldovan; Subiect: Canalizare

„Pe strada Şoimului, în Oarda de Sus, se va introduce canalizarea şi iluminatul stradal la fiecare stâlp? Daca da, când?”

Răspuns: „În momentul de faţă nu există proiecte pentru extinderea canalizării în aceasta zonă. Pentru îmbunătăţirea calităţii iluminatului stradal, vor fi înlocuite becurile arse.”

Întrebare de la: Carmen Javla; Subiect: asfaltare strada Izvorului

„Pe când se va face asfaltarea integrală a străzii Izvorului?”

Răspuns: „Asfaltarea străzii Izvorului se va face când se va definitiva PUZ-ul în zona Dealul Furcilor – Strada Lalelelor.”

Întrebare de la: Popa Alin; Subiect: Zona Centrală – Parcarea BRD!

„Având în vedere că insistaţi într-un mod diversionist în a dezinforma cititorii alba24.ro despre situaţia reală a zonei centrale, vă propun să continuăm discuţia: Legea 33/1994, cap.2, art.6: <sunt de utilitate publică lucrările privind clădirile şi terenurile necesare construirii de locuinţe sociale>. Construcţiile propuse de către Primărie în zona respectivă se încadrează în categoria spaţiilor comerciale, locuinţe colective, birouri şi nu fac parte din categoria locuinţelor sociale! Vă cer să aduceţi argumente juridice referitoare la afirmaţia cum că Legea 33/1994 se referă şi la locuinţele colective!”

Răspuns: „Documentaţia PUZ Centru Civic la care faceţi referire este o reglementare urbanistică, care stabileşte funcţiunile admise în zonă, fără a defini categoriile de locuinţe colective. Datele privind încadrarea construcţiilor în tipologia, caracterul, funcţiunile specifice şi amenajările aferente propuse în planul urbanistic vor fi dezvoltate în documentaţiile tehnice elaborate de fiecare investitor/operator în parte.”

Întrebare de la: Bratu Cornel; Subiect: Zona Cristalsoft

„Referitor la răspunsul formulat d-lui Bucea, cred că pe noi, cetăţenii de rând, ne interesează mai puţin PUZ-ul şi investiţiile, noi vrem să ştim când va fi amenajată zona, nimic altceva! Ce înţelege Primăria Alba Iulia prin termenul de <următoarea perioadă>? Sperăm că nu până la alegeri.”

Răspuns: „Zona Centrală, aşa cum este reglementată în PUZ cuprinde zone construite, zone propuse a fi construite/ reconstruite/ modernizate/ reabilitate, care includ la rândul lor clădiri, circulare pietonale şi auto, parcaje, o dală urbana – piaţă publică, zone verzi, infrastructura edilitară subterană, mobilier urban etc. Toate aceste obiective, care prezintă un ansamblu omogen, pot face obiectul unui proiect singular sau unui proiect pe funcţiuni, urmărindu-se relaţionarea lor. Investiţiile publice de care autoritatea locală este responsabilă privesc doar spaţiul public (de circulaţie, edilitar, spaţii verzi, mobilier urban) a căror realizare se face în paralel cu obiectivele private. Chiar dacă la acest moment, zona nu satisface cerinţele tuturor cetăţenilor, aceasta asigură un minim de confort urban, iar schimbarea se poate face doar în relaţie cu investiţiile private sau ale altor instituţii.”

Întrebare de la: Alba Bianca; Subiect: str. Ion Lăncrănjan

„Aş avea şi eu o întrebare pentru dl. Mircea Hava: Aţi putea să-mi spuneţi când se mai vor executa lucrări de întreţinere pe str. Ion Lăncrăjan, pentru că drumul este impracticabil? Ţin să vă aduc la cunoştinţă că s-a depus şi o sesizare la sediul primăriei, semnată de mai mulţi locuitori ai acestei străzi, sesizare la care nu s-a răspuns până în prezent.”

Răspuns: „Au început lucrările de reprofilare a străzii, astfel încât să se elimine gropile. Pentru îmbunătăţirea condiţiilor de circulaţie şi dezvoltarea urbanistică a zonei, se va elabora în acest an un proiect care va trebui relaţionat cu celelalte PUD-uri şi PUZ-uri deja aprobate din zona de interes.”

Întrebare de la: Alba Cosmin; Subiect: Cartier Orizont

„Dvs. spuneţi că apele uzate ar putea fi preluate de sistemul de canalizare şi <o staţie de epurare s-ar racorda dacă ar ieşi din funcţiune>, doar ştiţi că staţia de epurare nu face faţă întregului cartier, nici măcar pe cele 2 străzi apropiate ei. Într-adevăr, este o investiţie privată, dar ea n-a putut fi preluată, încă de la începutul anului 2010, din lipsa multor autorizaţii şi documentaţii. Care este soluţia pt. a ieşi din acest impas?”

Răspuns: „Cartierul Orizont este dotat cu un sistem propriu de canalizare şi epurare, dar care nu este satisfăcător, din punct de vedere funcţional, cerinţelor utilizatorilor. După finalizarea proiectului în derulare, în cartierul Miceşti, vom solicita operatorului reţelelor o relaţionare a celor două sisteme.”

Întrebare de la: Alba Augustin; Subiect: petiţie

„Am depus petiţia cu nr. de inregistrare 23742 din 29.03.2012 şi aş vrea să ştiu dacă se va rezolva problema menţionată în cuprinsul petiţiei.”

Răspuns: „Problema menţionată în cuprinsul petiţiei se va rezolva până la finalizarea proiectului.”

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. cristian

    sâmbătă, 05.05.2012 at 13:39

    daca primaria spune ca nu exista fonduri pentru cartierul orizont de ce nu ar spune locuitorii de acolo ca nu au fonduri pentru plata impozitelor la Primarie?asa mi se pare corect.oare nu am dreptate d-le Primar?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax