Connect with us
Publicitate

ECONOMIE

AUTOSTRADA Sebeş-Turda: Stadiul lucrărilor la sfârşitul lunii martie şi modificarea HG pentru exproprierile pe amplasamentul suplimentar

Publicat

Autostrada Sebes Turda_martie 2016 Guvernul a aprobat miercuri modificarea HG privind declanşarea exproprierilor pe amplasamentul suplimentar al Autostrăzii Sebeş-Turda, lotul 4. Suma de 779 mii lei aferentă despăgubirilor va fi alocată prin bugetul Ministerului Transporturilor, din fonduri de coeziune. În ceea ce priveşte şantierul autostrăzii, potrivit datelor DRDP Cluj, la 21 martie, pe lotul 3 erau lucrările în teren cele mai avansate, în timp ce pe tronsoanele de început, de la Sebeş la Aiud, procentele sunt doar între 8 şi 11%.

Reamintim că în 7 octombrie 2015, a fost publicată în Monitorul Oficial Hotărârea Guvernului nr. 762/2015 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar al lucrării de utilitate publică de interes național ”Autostrada Sebeș-Turda” – Lot 4.

În județul Alba sunt 349 imobile din totalul de 771 de pe amplasamentul suplimentar, situate pe raza comunelor Unirea și Miraslău.

Prin actul normativ aprobat se asigură suma de 779.000 de lei, destinată despăgubirilor celor 771 de imobile proprietate privată care urmează să fie supuse procedurii de expropriere, cu o suprafață totală de 1.261.695 metri pătrați.

Suma necesară despăgubirilor a rezultat dintr-un raport de evaluare întocmit de către un expert autorizat de Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din România și este asigurată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor.

De asemenea, prin Hotărâre s-a aprobat amplasamentul suplimentar al lucrării de utilitate publică “Autostrada Sebeș-Turda” Lotul 4, situat pe raza localităților Unirea și Mirăslău din județul Alba, respectiv Moldovenești, Mihai Viteazu și Călărași din județul Cluj, precum și lista proprietarilor/ deținătorilor ce rezultă din evidențele acestor unități administrativ-teritoriale.

VEZI: AUTOSTRADA SEBEȘ-TURDA: EXPROPRIERI de 780.000 de lei pe lotul 4. LISTA beneficiarilor și imobilelor vizate

În actul aprobat miercuri, 30 martie, este modificat articolul 3 din HG 762/2015, astfel:

“Articol unic: – Art. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 762/2015 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar al lucrării de utilitate publică de interes național ”Autostrada Sebeș-Turda” – Lot 4, publicată in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 748 din data de 7 octombrie 2015, se modifică și va avea următorul cuprins:

”Art. 3. – Sumele individuale estimate de către expropriator aferente despăgubirilor pentru imobilele proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar al lucrării de utilitate publică de interes național ”Autostrada Sebeș-Turda”- Lot 4, prevăzută la art. 1, aflate pe raza localităţilor Unirea şi Mirăslău din judeţul Alba, respectiv Moldoveneşti, Mihai Viteazu şi Călăraşi din judeţul Cluj, sunt în cuantum total de 779 mii lei şi sunt alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, conform Legii bugetului de stat pe anul 2016, nr. 339/2015, de la capitolul 84.01 ”Transporturi”, subcapitolul 03 “Transport Rutier” – titlul 58- ”Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020”, articolul 58.03 – “Programe din Fondul de Coeziune – FC”.

Din cele mai recente date ale autorităţilor – Ministerul Transporturilor şi CNADNR – sunt şanse să fie gata lucrările pe loturile 3 şi 4 în acest an. Adică s-ar putea circula pe autostradă de la Turda până cel mult la Aiud. Tot ar fi o veste bună pentru şoferii care-şi testează nervii pe aglomeraţia de pe DN1, între Alba Iulia şi Cluj.

Vezi şi FOTO-VIDEO: AUTOSTRADA SEBEŞ-TURDA. Stadiul lucrărilor în zona Decea – Aiud, la începutul lunii martie

Citeşte şi FOTO: Ministrul Transporturilor a verificat lucrările la Autostrada SEBEŞ-TURDA. Costescu: Simplificăm procedura pentru autorizaţii

Autostrada Sebeş-Turda – stadiul lucrărilor la 21 martie (date DRDP Cluj)

Lotul 1 (judeţul Alba, 17 km – de la intrarea pe autostradă de la Sebeș până la Pârâul Iovului, km 0+000 – km 17+000, 2 noduri rutiere Alba Iulia Sud la km 8, Alba Iulia Nord la km 16)

Stadiu fizic: 11% (neschimbat faţă de datele din ianuarie 2016)

Valoare contract: 541.739.137, 21 lei (fără TVA), semnat în 14 noiembrie 2014

Constructor: Asocierea Impresa Pizzarotti & C SpA – Pomponio Construcţii SRL

Proiectant: Search Corporation SRL

Consultant: Egis Romania SA

Lucrări începute în 2 decembrie 2014; termen finalizare: 2 octombrie 2016, conform contract

Proiect fazat; finanţare: POS-T+POIM

Lotul 2 (judeţul Alba, 24,25 km – de la Pârâul Iovului până la intrarea în municipiul Aiud, km 17+000 – km 41+250, inclusiv nod rutier la Teiuş, km 26)

Stadiu fizic: 8% (faţă de 7,20%, în ianuarie 2016)

Valoare contract: 549.332.493,62 lei (fără TVA), semnat în 14 noiembrie 2014

Constructor: Asocierea Aktor Technical Societe Anonyme (Aktor SA) – Euro Construct Trading 98 SRL

Proiectant SF: Search Corporation SRL

Consultant: Asocierea Kappa – Architects & Engineers SRL – Salfo & Associates SA

Lucrări începute în 2 decembrie 2014; termen finalizare: 2 octombrie 2016, conform contract.

Proiect fazat. Finantare: POS-T+POIM

Lotul 3 (judeţul Alba, 12,45 km – de la intrarea în Aiud până la nodul de la Decea, km 41+250 – km 53+700, cu două noduri rutiere inclusiv bretele de acces: nodul rutier Aiud la km 44+700, nodul rutier Unirea la km 53+200)

Stadiu fizic: 48,5% (faţă de 44%, în ianuarie 2016)

Valoare contract: 420.511.921,44 lei (fără TVA), semnat în 16 aprilie 2014

Constructor: Tirrena Scavi S.p.A Societa Italiana per Condotte d’Acqua S.p.A

Proiectant SF: Search Corporation SRL

Consultant: DRDP Cluj

Lucrări începute în 20 mai 2014; termen finalizare, conform contract, 20 martie 2016.

Proiect fazat. Finanţare: POS-T+POIM

Lotul 4 (judeţele Alba şi Cluj: 16,3 km – de la nodul Decea până la intrarea în autostradă în zona Turda, km 53+700 – km 70+000)

Stadiu fizic: 45% (faţă de 42%, în ianuarie 2016)

Valoare contract: 470.004.894,83 lei (fără TVA), semnat în 16 aprilie 2014.

Constructor: SC PORR Construct SRL/PORR Bau GMBH

Proiectant SF: Search Corporation SRL

Consultant: Asocierea Tecnic Consulting Engineering Romania SRL – SPEA Ingegneria Europea SpA

Lucrări începute în 20 mai 2014; termen de finalizare 20 martie 2016, conform contract.

Proiect fazat. Finantare: POS-T+POIM.

Reamintim că Guvernul şi Ministerul Transporturilor au dat promisiuni de simplificare a procedurii de emitere a autorizaţiilor de construcţie, cele care întârzie lucrările la autostrăzi.

Vezi şi Guvernul a aprobat ordonanţa pentru proiectele de infrastructură: Autorizare pe tronsoane pentru autostrăzi şi norme pentru ieşiri spre oraşe

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. Gheo

    miercuri, 30.03.2016 at 14:02

    Totusi pe primele doua tronsoane de ce nu se intampla nimic?
    Si pe celelalte doua se avanseaza cu viteza melcului…
    E incredibil, ce mizerie…

    • Alin

      miercuri, 30.03.2016 at 16:52

      pentru unele zone din loturile 1 si 2 nu sunt emise autorizatile de constructie

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax