Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

AVARIE la reţeaua de apă din Alba, cauzată de lucrările la Autostrada Sebeş-Turda. Locuitorii din satul Hăpria, fără apă potabilă

Publicat

apa robinetLocuitorii din satul Hăpria, comuna Ciugud, au rămas, miercuri, fără apă curentă, din cauza unei avarii la reţea. Problema a fost cauzată de lucrările la tronsonul de autostradă (Sebeş-Turda), zona Lancrăm.

Potrivit unui comunicat transmis de reprezentanţii Apa CTTA, “urmarea a defecţiunii provocate pe conducta magistrală FIR II de către firma constructoare a autostrăzii la ieşirea din Lancrăm spre Alba, s-a oprit furnizarea apei potabile, până la remedierea acesteia.

Sunt afectate de această avarie localităţile aflate în aval de avarie, ce nu au rezervoare de acumulare.

Apreciem durata remedierii avariei şi repunerea în funcţiune a sistemului, în jurul orei 20.00. Este posibil ca pe unele zone apa să aibă turbiditatea mărită. Ne cerem scuze pentru situaţia creată”.

A fost afectată reţeaua de apă potabilă în mai multe localităţi din zona aval de localitatea Lancrăm, însă, în afară de satul Hăpria, celelalte au rezervoare de apă, astfel încât furnizarea nu a fost oprită.

Contractul pentru lucrările pe Lotul 1 al Autostrăzii Sebeş-Turda, de 17 kilometri (de la intrarea pe autostradă de la Sebeș până la Pârâul Iovului, la ieşire din Alba Iulia), a fost încheiat cu Asocierea Impresa Pizzarotti & C SpA – Pomponio Construcţii SRL. Valoarea contractului este de 541.739.137, 21 lei (fără TVA), semnat în 14 noiembrie 2014. Lucrările au început în 2 decembrie 2014 şi aveau termen inţial de finalizare 2 octombrie 2016. Au fost oprite în octombrie 2015, iar în 28 iunie a fost dată autorizaţia de construire. Doar pe secţiunea A, însă. Termenul actualizat de finalizare a lucrărilor este mai 2018.

Revenim cu amănunte.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax