Connect with us
Publicitate

ECONOMIE

Aversiunea la risc slăbește monedele est-europene. Leul marchează însă evoluții bune

Publicat

foto: stiri.info-heaven.ro

Moneda unică europeană a pierdut în ultimele săptămâni o bună parte din sprijinul piețelor, de data aceasta bănuiala excluderii Greciei din uniunea monetară căpătând o susținere mai largă, inclusiv prin afirmațiile explicite ale unor politicieni. Ministrul Olandei a vorbit despre necesitatea unui mecanism de expulzare a țărilor care nu își îndeplinesc obiectivele fiscale agreate la nivel european, iar în Germania se pregătesc măsuri de protejare a băncilor în eventualitatea unui faliment suveran în Grecia.

„Euro a ieșit din echilibrul relativ al ultimelor luni, printr-o mișcare surprinzător de rapidă în sens descendent. Scenariile <dure> pentru Grecia încep să capete contur, după ce deteriorarea condițiilor economice pune sub semnul întrebării alocarea tranșei următoare din pachetul UE-FMI. Pomparea de bani suplimentari devine o opțiune politică, pe care liderii europeni par să o pună sub semnul îndoielii”, a arătat directorul sucursalei din România a X-Trade Brokers, Victor Safta.

Conform specialiştilor în domeniul economic, demisia lui Juergen Stark, opozant al intervenţiei Băncii Centrale Europene (BCE) în sprijinul titlurilor de stat italiene și spaniole prin prisma riscurilor inflaționiste, arată conflictul aprig din interiorul Consiliului BCE, încă o breșă folosită de speculatorii care pariază împotriva euro. În fața dolarului american, de la începutul lunii septembrie euro a pierdut 4,96%, iar față de yen scăderea a fost de 4,06%. În ciuda riscului intervenției din partea Japoniei, yenul s-a întărit în fața euro până la cele mai ridicate niveluri de după 2001.

Tot aceştia spun că fenomenul cunoscut al contagiunii monedelor regionale central și est-europene a apărut din nou, pe principiul <când Europa strănută, regiunea CEE… răcește>. Legătura se realizează pe canale comerciale, Vestul fiind principala piață de export pentru statele din zonă, dar și prin sursele de finanțare care veneau dinspre zona euro, mai restricționate în condițiile nevoii de recapitalizare a băncilor. Astfel, zlotul a scăzut cu 3,8% în septembrie  în fața euro, (până vineri, la închiderea ședințelor de tranzacționare), forintul cu 3,54%, iar leul românesc, din nou mai rezistent, cu numai 1,33%.

„Performanţa leului este notabilă, scăderea sa fiind de aproape 3 ori mai mică decât a confraţilor regionali şi poate fi pusă pe seama percepției îmbunătățite de măsurile de ajustare fiscală. Deficitul public s-ar putea încadra în ținta de anul acesta și ar putea scădea semnificativ sub 4% anul viitor (spre comparație, Polonia ținteste un deficit de 6,5% în 2012 ). În plus, România mai are o linie de finanțare din partea UE și FMI de aproape 5 mld. de euro, care descurajează pentru moment poziţiile speculative puternice pe leu. În cazul unei reacții dezordonate, dacă Grecia va rata plata în contul datoriei, euro ar putea suferi noi scăderi, în timp ce zlotul, forintul și, într-o măsură mai mică, leul ar pierde teren chiar în fața unui euro mai slab. Intervenția Băncii Centrale a Elveţiei va susține însă palierul minim de 1,2 pentru euro în fața francului elveţian, ceea ce înseamnă ca în principal evoluția leului față de euro va ghida și cursul leu-franc, limitând deprecierea leului și făcând mai suportabilă povara ratelor pentru cei care s-au îndatorat în franci”, a precizat Victor Safta.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax