Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

AVERTISMENT dinspre Ministerul Culturii: România riscă să piardă procesul cu ”Gabriel Resorces”! Vinovat ar fi un fost ministru

Publicat

corina suteu Statul român riscă să piardă procesul cu ”Gabriel Resources” desfășurat la International Centre for Settlement of Investment Disputes – ICSID şi să plătească daune de 4,4 miliarde dolari. Asta pentru că fostul ministrul al Culturii, Corina Şuteu (foto), ar fi trimis la UNESCO solicitarea includerii Roşiei Montane în patrimoniul mondial fără acordul Guvernului. 
Cel puțin așa susține un consilier din Ministerul Culturii, citat de ziarul Adevărul. Cătălina Pîrvu spune, într-un punct de vedere trimis actualului ministru al Culturii, Lucian Romaşcanu, că Ministerul Culturii a trimis pe 4 ianuarie 2017 la UNESCO dosarul ”Peisajul Cultural Minier Roşia Montană”, pentru înscrierea în Patrimoniul Mondial, doar prin asumarea ministrului Culturii de la acea vreme, Corina Şuteu, fără a fi aprobat la nivel de prim-ministru şi fără un memorandum aprobat de Guvernul României. Nici Ministerul Afacerilor Externe nu ar fi fost avizat trimiterea dosarului. Totodată, pentru că Roşia Montana cuprinde şi o zonă strategică a teritoriului României, ar fi fost necesar avizul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Economiei, Ministerului Justiţiei şi Ministerului de Finanţe – lucru care nu s-a întâmplat, susţine Cătălina Pîrvu.
Proces la Washington pentru aurul de la Roșia Montană

Fosta cariera ”Cetate” de la Rosia MontanaGabriel Resources vs. Statul Român este ”vedeta” litigiilor aflate în dispută la International Centre for Settlement of Investment Disputes – ICSID, din punct de vedere al mizei financiare. Cu toate acestea, paradoxal dar poate nu întâmplător, publicul din România nu știe mai nimic despre acest proces. Potrivit tratatelor bilaterale între România, Marea Britanie și Canada (unde sunt înregistrate filialele ”Gabriel”), în baza cărora se desfășoară disputa juridică amintită, companiile britanice și canadiene au dreptul să dea România în judecată dacă consideră că acțiunile statului le aduc prejudicii. Și companiile românești pot da în judecată cele două țări, dar, bineînțeles, nu este cazul. În plus, tratatele au fost semnate în 2011, când situația exploatării de la Roșia Montană începea să se clatine serios. Care a fost atunci motivul pentru care România a acceptat semnarea celor două tratate din care nu câștiga nimic?

Transparența zero: punct comun al celor două părți

Tratatul cu Canada presupune transparență. În cazul unui proces, cum este acesta, publicul are dreptul să aibă acces la audieri și la documentele juridice, cu excepția cazurilor în care sunt discutate informații confidențiale sau secrete de stat. Această regulă poate fi ignorată, dacă părțile din proces au ajuns la un acord prin care doresc restricționarea accesului, iar curtea de arbitraj a Băncii Mondiale acceptă regulile stabilite de părțile implicate. Și din moment ce documentele procesului nu sunt publice (în ciuda deciziei unei instanțe din Cluj Napoca), înseamnă că nici statul și nici compania să nu doresc ca publicul din România (în special) să nu aibă acces la acest proces cu o miză uriașă.  Nu se știe ce resurse implică procesul, ce strategie este urmată, ce pleadează partea română… De fapt, nu se șite mai nimic.

Cu cine se apără România?

Potrivit siteului celor de la ICSID, ”Gabriel Resources” este reprezentată de White & Case din Washington DC, o firmă care își propune ”să ajute companiile, guvernele și instituțiile financiare să își atingă ambițiile globale”. De cealaltă parte, România a apelat la consorțiul format din LALIVE Geneva și Leaua & Asociații din București. Statul a mai apelat la acest consorțiu și în cazul unui litigiu început în 2010 la Tribunalul Arbitral ICSID, reușind să evite plata a aproape 500 de milioane de dolari către Hassan Awdi, Entreprise Business Consultants Inc și Alfa El Corporation, într-un alt caz celebru: Rodipet.

Cum s-a ajuns la 4,4 miliarde de dolari?

La jumătatea anului 2015, ”Gabriel Resources” reclama statul român la ICSID, acuzând încălcarea de către România a tratatelor bilaterale de protejare reciprocă a investițiilor semnate de autoritățile române cu cele canadiene și britanice, la șase luni după ce compania a emis o notificare de litigiu președintelui, premierului și Guvernului României, invitând autoritățile române să discute găsirea unei soluții amiabile. Potrivit reprezentanților companiei, nu au primit nici un răspuns. „Prin acțiunile și inacțiunile sale, România a blocat și a împiedicat implementarea proiectului, cu încălcarea drepturilor investitorilor și fără justă compensație, privând efectiv Gabriel Resources de valoarea investițiilor sale. Tratamentul aplicat de România Gabriel Resources și investițiilor sale încalcă obligațiile prevăzute de tratatele bilaterale de protejare reciprocă a investițiilor, provocând pierderi semnificative Gabriel Resources. În cererea sa de arbitraj, Gabriel Resources solicită compensarea integrală care i se cuvine potrivit prevederilor tratatelor pentru faptul că i-au fost încălcate drepturile cu privire la dezvoltarea proiectului, ca o consecință a violării de către România a acestor tratate”, se arăta într-un comunicat al Gabriel Resources de la acea dată. De asemenea, compania mai preciza că a investit în total aproape 700 milioane dolari în proiectul de la Roșia Montană, bani pe care îi vrea înapoi împreună cu profiturile potențiale.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax