Connect with us
Publicitate

Uncategorized

BACALAUREAT în ALBA: Rezultate parţiale la proba de competenţe digitale. 10 elevi nu au primit calificativ, la examenul pe calculator

Publicat

elevi

Vineri s-au finalizat probele de evaluare a competențelor digitale, din cadrul examenului de Bacalaureat 2012. În Alba, au fost centralizate până sâmbătă doar rezultatele pentru mai mult de jumătate dintre candidaţii participanţi la Bac, în urma cărora elevii de la Colegiul Militar Liceal „Mihai Viteazul” din Alba Iulia au fost printre cei mai buni, majoritatea obţinând calificative de „avansat” şi „experimentat”. La polul opus, 10 elevi nu au reuşit să se încadreze în grila de punctaj pentru a fi calificaţi măcar la categoria „începător”.

Citeşte şi BACALAUREAT 2014: MODELE de SUBIECTE şi calendarul examenelor. Detalii despre probe

Potrivit ISJ Alba, până sâmbătă au fost centralizate rezultatele pentru 1.926 de elevi dintre cei 2.887 înscrişi la Proba D, de evaluare a competenţelor digitale. Au fost 29 de elevi absenţi şi nu au fost înregistrate cazuri de excludere din examen.

Un număr de 640 de candidaţi au primit calificativ „experimentat”, 515 au intrat în categoria „avansat”, 480 au cunoştinţe „medii”, iar 252 sunt începători. Dintre cei care au susţinut proba pe calculator, 10 au primit între zero şi 10 puncte, dovedind că nu sunt familiarizaţi deloc sau foarte puţin cu aplicaţiile Office şi programele de internet. Cele mai bune rezultate au fost înregistrate la Colegiul Liceal Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, unde majoritatea elevilor sunt „avansaţi” sau „experimentaţi”.

În proba de evaluare a competențelor digitale, candidaţii au avut de rezolvat două subiecte: Fișa A, de completat în 15 minute și Fișa B, care a avut timp de rezolvare 75 de minute. În prima parte a examenului, elevii au trebuit să dovedească faptul că știu cum să caute informații și să se orienteze în mediul online, iar în continuare, au fost evaluate cunoștințele Microsoft Office: redactare de text în programul Word, calcule în Excel sau expunerea unui slide-show în Power Point.

Toate sălile de examen din județul Alba au fost supravegheate cu camere video.

De luni, 25 iunie, până miercuri, 27 iunie, elevii susţin proba C, de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională, iar din data de 2 iulie, vor începe probele scrise.

Calendarul probelor scrise la examenul de bacalaureat:

2 iulie 2012: Limba şi literatura română – proba E. a) – probă scrisă

3 iulie 2012: Limba şi literatura maternă – proba E. b) – probă scrisă

4 iulie 2012: Proba obligatorie a profilului – proba E. c) – probă scrisă

6 iulie 2012: Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E. d) – probă scrisă

8 iulie 2012: Afişarea rezultatelor

9 iulie 2012: Depunerea contestaţiilor (orele 8:00 – 12:00)

10 -12 iulie 2012: Rezolvarea contestaţiilor

13 iulie 2012: Afişarea rezultatelor finale

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax