Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

UPDATE: Bancomatele, cardurile şi serviciile online ING Bank, nefuncţionale timp de mai multe ore. Precizări de la bancă

Publicat

Sistemul informatic ING Bank, inclusiv rețeaua de bancomate erau nefuncționale sâmbătă seară, de mai multe ore. Nu mergeau nici POS-urile nici ATM-urile, și nici sistemul HomeBank.

Banca a dat asigurări că banii şi datele clienţilor sunt în siguranţă, dar nu a precizat când va fi remediată problema.

Citește și O bancă din România introduce program de lucru de acasă, orar la alegere, weekend prelungit și o zi pe săptămână la birou

UPDATE, ora 24.00: ING Bank a anunţat că toate sistemele sunt funcţionale.

UPDATE, Ora 22.30: Serviciul Home Bank a fost remediat și este disponibil pentru clienții băncii. Se lucra la remedierea celorlalte servicii, au anunțat, sâmbătă seara, reprezentanții ING Bank România.

„Va informam ca astazi, 10 septembrie, orele 13.00, sistemul de stocare a datelor a inceput sa genereze erori in operare. Ca urmare a acestei situatii tehnice neprevazute, atat reteaua de ATM-uri, sistemele de acceptare a cardurilor ING cat si serviciul Home’Bank au devenit indisponibile.

Lucram impreuna cu furnizorii sistemului afectat in regim de maxima urgenta pentru remedierea acestei situatii in cel mai scurt timp posibil. Aceasta problema tehnica nu a pus niciun moment in pericol datele si disponibilitatile banesti ale clientilor ING, care sunt in deplina siguranta.

Vom informa periodic clientii cu privire la stadiul remedierii acestei situatii neplacute.

Ne cerem scuze pentru toate neplacerile create si va asiguram ca, impreuna cu furnizorul platformei tehnice afectate, tratam rezolvarea acestei problema in regim de maxima prioritate”, a transmis banca, într-un comunicat, sâmbătă seara, în jurul orei 20.00.

Reacţia a venit după ce clienţii băncii au reclamat că nu pot folosi sistemele ING.

ING Bank avea 866.000 de clienţi activi în România la finalul lui 2015, după ce a atras 96.000 de clienţi noi anul trecut. ING este una dintre cele mai mari 10 bănci din România, aflându-se pe locul şapte la finalul anului 2015 după active, cu o cotă de piaţă de 6,3%. Spre deosebire de celelalte mari bănci din sistemul bancar românesc, ING nu este înregistrată ca bancă în România, ci are statut de sucursală la Bucureşti a ING Bank Amsterdam.

surse: realitatea.net, adevărul.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. mihai

    sâmbătă, 10.09.2016 at 22:15

    Nici la Unicredit nu merge.
    Nu am putut plati cu cardul la LIDL Aiud, nici la Blaj si nici la Sebes

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax