Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Bărbat din Lancrăm, ARESTAT preventiv, la o lună după ce a lovit o persoană cu pumnul în faţă. Victima a murit, între timp, la spital

Publicat

condamnat, arestat

condamnat, arestat Un bărbat de 59 de ani din Lancrăm a ajuns după gratii, în urma unui conflict petrecut acum o lună. Acesta a lovit cu pumnul în faţă o persoană, care a ajuns la spital în stare gravă şi ulterior, în 1 iulie, a decedat. Anchetatorii au stabilit că este vorba despre lovituri cauzatoare de moarte, astfel încât a fost propusă arestarea sa, măsură acceptată de instanţă. În plus, bărbatul nu respectase nici restricţia arestului la domiciliu, decisă anterior.

Din datele transmise de reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, instanţa a acceptat înlocuirea măsurii preventive a arestului la domiciliu luată faţă inculpatul Vasilie Berindei (59 de ani, din Lancrăm), cu măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile începând cu data de 5 iulie. Motivul este comiterea infracţiunii de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte, faptă pedepsită cu închisoarea de la 6 la 12 ani.

„Această măsură a fost solicitată atât în raport de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, cât şi faţă de încălcarea cu rea-credinţă de către inculpatul Berindei Vasilie a obligaţiei de a nu părăsi imobilul situat în Municipiul Sebeş, localitatea Lancrăm, judeţul Alba, fiind identificat de organele de poliţie pe stradă, adresând cuvinte injurioase persoanelor care se deplasau prin localitate”, precizează reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba.

Potrivit anchetatorilor, în 7 iunie, în jurul orei 20.00, Vasilie Berindei l-a lovit pe S.G. cu pumnul drept în zona feţei, o singură dată, iar aceasta a căzut jos, în stare de inconştienţă. A fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. În 1 iulie, victima a decedat în Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia.

„Faţă de această situaţie, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Alba, Secţia penală, a dispus arestarea preventivă a inculpatului Berindei Vasilie pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 5 iulie 2016”, potrivit sursei citate.

Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi în vederea stabilirii răspunderii judiciare.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax