Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Cadrul legal pentru sistemul de trasabilitate a materialelor lemnoase, aprobat de Guvern. Sprijin pentru activitatea operatorilor economici şi ocoalelor silvice

Publicat

lemn taiatGuvernul a adoptat cadrul legal pentru pentru sistemul care asigură trasabilitatea materialelor lemnoase rezultate din exploatarea pădurilor României. Au fost aprobate reglementări privind proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, regimul spațiilor de depozitare al acestora și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund.

“A fost necesar să se aprobe acest act normativ pentru că, în acest mandat, s-a îmbunătățit în mod semnificativ sistemul de urmărire a lemnului, numit pe scurt SUMAL.  Acesta a fost utilizat și până în prezent de operatorii economici, dar prin dezvoltarea de anul acesta s-au eliminat anumite disfuncționalități și s-au dezvoltat componente care sprijină activitatea operatorilor economici și ale ocoalelor silvice”, transmite Guvernul, într-un comunicat de presă.

Câteva din funcționalitățile îmbunătățite:

ocoalele silvice vor avea posibilitatea să vadă în timp real toate transporturile de materiale lemnoase care se fac de pe teritoriul adminsitrat de ele

– operatorii economici care dețin  depozite de materiale lemnoase pot să utilizeze de la intrarea în vigoare a HG toate informațiile introduse în SUMAL pentru raportări interne

– se elimină posibilitatea transporturilor multiple cu același act de proveniență,

– se elimină posibilitatea să fie create stocuri false în depozite.

Sistemul permite transparentizarea circuitului pe care îl parcurge lemnul din momentul marcării până la destinatar, oferind cetățenilor o serie de informații necesare pentru monitorizarea a ceea ce se întâmplă în pădurile României.

Actul normativ intră în vigoare la 120 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

sursa foto: Facebook (Guvernul României)

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Nelutu

    joi, 22.12.2016 at 08:43

    Sa le fie rusine pentru ,2,5,mc de lemn de foc ,fag adus cu acte de provenienta de la composesorat dar fara aviz ,mi-au confiscat masina ,Asta e politia roana ,iar cind trec peridoacele pe linga ei stau in pozitie de drepti .RUSINE .

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax