Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Camera de Conturi: Prejudicii de 209 mii lei şi abateri în contabilitate de 4,25 milioane lei la Primăria Sebeş. Nereguli constatate

Publicat

primaria sebes 1 Prejudicii de 209 mii lei şi abateri în contabilitate de 4,25 milioane lei. Sunt, pe scurt, rezultatele controlului de audit la Primăria Sebeş, derulat de Camera de Conturi Alba, la începutul anului trecut.

Problemele depistate se referă la asocierea Consiliului Local Sebeș la SC Ecostar Group SA Sebeș, contractul cu Nichi Ardeal Construct pentru baza sportivă din Arini şi neîncasări ale taxei de regularizare a autorizațiilor de construire și de demolare, expirate în perioada 2011 – 2014. De asemenea, abaterile financiare de 4,25 milioane lei se referă la nefectuarea evaluării tuturor elementelor patrimoniale existente la nivelul UATM Sebeș.

– nu s-au stabilit, înregistrat și nu s-au urmărit venituri cuvenite bugetului local al Municipiului Sebeș, reprezentând fond de conservare şi regenerare a pădurilor, prin acest fapt veniturile UATM Sebeș au fost diminuate cu suma de 353.000 lei. În timpul auditului veniturile stabilite au fost încasate în totalitate.

– nu s-au respectat prevederile legale cu privire la asocierea Consiliului Local Sebeș la SC Ecostar Group SA Sebeș, concretizat prin aport în natură cu un teren construibil în suprafață de 1800 mp la capitalul social al acesteia, ceea ce a diminuat nejustificat veniturile entităţii cu suma totală de 571.000 lei.

– nu s-a stabilit, înregistrat și nu s-au urmărit venituri cuvenite bugetului local al Municipiului Sebeș reprezentând: impozit pe clădiri pentru un număr de 5 agenți economici și un număr de 9 persoane fizice, ceea ce a diminuat veniturile entității cu suma de 8.000 lei.

– au fost diminuate nejustificat veniturile UATM Sebeș, cu suma totala de 803.000 lei, prin nestabilirea, neînregistrarea, neurmărirea şi neîncasarea taxei de regularizare a autorizațiilor de construire și de demolare, expirate în perioada 2011 – 2014. În timpul auditului s-a încasat suma de 8.000 lei.

– neaplicarea tuturor măsurilor de executare silită prevăzute de Codul de procedură fiscală, în vederea încasării creanţelor bugetare

operațiunea de inventariere generală a patrimoniului Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeş s-a efectuat fără respectarea în totalitate a prevederilor legale care reglementează acest domeniu, respectiv: nu au fost emise și aprobate proceduri scrise, adaptate specificului entității, nu au fost inventariate: conturile de amortizări, creanțe, datorii, disponibil, fonduri, nu s-a întocmit Registrul inventar

nu a fost efectuată evaluarea tuturor elementelor patrimoniale existente la nivelul UATM Sebeș. Valoarea abaterii constatate este în sumă totală de 4.256.000 lei.

– UATM Sebeș a efectuat în perioada 2012 – aprilie 2015 cheltuieli bugetare neprevăzute de legislaţia în vigoare în sumă de 153.000 lei, în sensul că în salariile brute pentru personalul încadrat la Serviciul Poliția Locală Sebeș și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgentă, a fost inclus sporul de dispozitiv în procent de 25%, contrar prevederilor legale în vigoare

– au fost majorate nejustificat cheltuielile de capital efectuate de către UATM Sebeș, în perioada 2013 – 2014, cu suma de 32.000 lei, datorită includerii în situațiile de lucrări a unor sume reprezentând actualizare a valorii situațiilor de lucrări, datorită calculării de coeficienți de actualizare fără respectarea prevederilor contractuale. În timpul auditului au fost calculate beneficii nerealizate în sumă de 2.000 lei

– acceptarea la plată şi decontarea efectivă de către UATM Sebeș, în anul 2014, a unor situaţii de plată întocmite de o societate comercială, la obiectivul de investiţii “Modernizare strada Simion Bărnuțiu Petrești” conţinând lucrări neexecutate şi bunuri nelivrate, în valoare de 20.000 lei. În timpul auditului au fost calculate beneficii nerealizate în sumă de 2.000 lei.

– acceptarea la plată și decontarea efectivă, de către Școala Gimnazială Petrești, în anul 2014, a unor situații de plată întocmite de o PFA din Petrești, la obiectivul ”Reparații interior și exterior la sala de sport Școala Gimnazială Petrești”, conținând lucrări neexecutate în valoare de 2.000 lei. În timpul controlului s-a recuperat în totalitate prejudiciul

– efectuarea de cheltuieli de protocol fără bază legală, în sumă de 1.000 lei, ceea ce a prejudiciat bugetul Centrului Cultural ”Lucian Blaga” Sebeș cu această sumă. În timpul verificării s-a recuperat în totalitate prejudiciul 8

– nu s-a stabilit și virat la bugetul de stat, de către Școala Gimnazială Petrești, suma de 4.000 lei, reprezentând contribuția datorată pentru neangajarea persoanelor cu handicap aferentă anului 2013 și 2014. În timpul controlului s-a virat la bugetul de stat această sumă.

– Serviciul Public de Administrarea Patrimoniului Sebeș nu a stabilit, înregistrat în evidenţa contabilă şi nu a urmărit spre încasare, la data scadenţei din contract veniturile rezultate din necalcularea de penalități de întarziere pentru neachitarea ori achitarea cu întârziere a redevenței/chiriei datorate de concesionari/chiriași, în sumă totală de 25.000 lei, contracte ce au avut ca şi obiect închirierea de spații și dotări din domeniul privat al UATM Sebeș.

– nu s-au pus în aplicare, în totalitate, prevederile Sentinței civile nr.1843/CAF/2014 pronunțată în Şedinţa publică din data de 17 decembrie 2014, prin care se constată nulitatea absolută a contractului de asociere în participaţiune nr.48/22057/08.08.2007, încheiat între Municipiul Sebeş şi SC Nichi Ardeal Construct SRL, având drept consecință faptul că terenul în cauză nu a fost predat la UATM Sebeș și nici nu a fost actualizat folosul de tras de la data de 7.12.2013 până la data controlului. În timpul auditului a fost determinat folosul de tras în suma de 1.235.000 lei.

Printre măsurile dispuse de Camera de Conturi se află “verificarea pentru toţi contribuabilii selectaţi şi incluşi în eşantion a respectării prevederilor legale în ceea ce priveşte regularizarea taxei pentru autorizaţia de construire, determinarea cu exactitate a veniturilor pe care aceştia le datorează bugetului local, calcularea accesoriilor datorate potrivit legii pentru neachitarea la termenul legal a diferenţei de taxă de autorizare, înregistrarea în evidenţa tehnică – operativă şi evidenţa contabilă a veniturilor în cauză şi luarea măsurilor legale de încasare a acestor venituri” şi “extinderea verificărilor asupra tuturor contribuabililor de pe raza Municipiul Sebeș în ceea ce priveşte urmărirea autorizaţiilor de construire, recepţionarea construcţiilor finalizate, regularizarea taxei pentru autorizaţii de construiré, conform prevederilor legale, determinarea cu exactitate a veniturilor pe care aceştia le datorează bugetului local, calcularea accesoriilor potrivit prevederilor legale, înregistrarea în evidenţa tehnică – operativă şi evidenţa contabilă a veniturilor stabilite şi luarea tuturor măsurilor legale de încasare a acestor venituri”.

Auditul financiar al Camerei de Conturi Alba la Primăria Sebeş s-a derulat în perioada 2 martie – 24 aprilie.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. vasile

    marți, 02.02.2016 at 08:53

    la puscarie cu cu ei!!!

  2. maia

    miercuri, 17.02.2016 at 11:28

    se pare ca partea economica a primariei nu prea se pricepe….mai bine zis realizeaza chiar profituri personale pe baza acestei „nepriceperi”….recuperarea banilor de la vinovati si abia apoi ….puscaria…Primarul ce parere are despre cele facute sub semnatura lui …..doar e profesor si …jurist.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax