Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Campania „În siguranţă, alături de jandarmi! ” a ajuns la școlile din Câmpeni. Elevii au fost informați despre importanța respectării legii

Publicat

jandarmi campanie ciumbrud Campania „În siguranţă, alături de jandarmi! ”, derulată de Jandarmeria Alba în colaborare cu Instituţia Prefectului Judeţul Alba, Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba şi Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor – Regiunea 2 Alba, a ajuns joi, 8 octombrie, în oraşul Câmpeni.

Începând cu ora 10.00, jandarmii le-au vorbit elevilor şi cadrelor didactice de la Colegiul Naţional „Avram Iancu” Câmpeni şi Liceul Tehnologic Silvic Câmpeni despre importanţa adoptării unui comportament bazat pe respectarea legii, au exemplificat consecinţele pe care actele de violenţă verbală şi fizică le au asupra individului şi colectivului, reliefând rolul pe care jandarmeria şi instituţiile partenere îl îndeplinesc în asigurarea unui climat stabil de ordine şi linişte publică, în protejarea bunurilor şi valorilor publice şi private şi cu privire la capacitatea de a interveni ori de câte ori acestea sunt grav afectate.

Întâlnirea s-a desfăşurat într-un mod relaxat, iar copiii au fost îndemnaţi să pună întrebări referitoare la tema discuţiei. Aceasta a avut drept consecinţă faptul că audienţa a participat activ la dezbatere şi a avut multe nelămuriri la care a primit răspunsul, interactivitate care a condus la o bună înţelegere a celor expuse.

Următoarea acţiune din cadrul campaniei se va desfăşura joi, 22 decembrie şi va fi adresată elevilor şi personalului didactic de la Colegiul Tehnic Aiud.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax