Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Cazul accidentului aviatic din Munții Apuseni: Procurorii militari cer noi expertize. Ce alte date sunt solicitate

Publicat

avion prabusit ApuseniProcurorii de la Parchetul Militar cer noi expertize în cazul accidentului aviatic din Munții Apuseni, care a avut loc în 20 ianuarie 2014.

Anchetatorii vor să afle momentul și modul în care antena transmițătorului s-a rupt. Astfel, ei vor solicita o expertiză metalurgică, potrivit Digi24.

„Sunt două expertize judiciare care sunt în curs — o expertiză care tinde să identifice care sunt cauzele accidentului și o a doua expertiză care urmărește ca, din punct de vedere tehnic, să explice dacă antena s-a rupt înainte sau în cursul accidentului”, a declarat Augustin Lazăr înainte de începerea ședinței Consiliului Superior al Magistraturii.

Procurorul general a precizat că expertiza privind antena de localizare se efectuează în străinătate.

Reamintim faptul că în accidentul aviatic din Munţii Apuseni, din 20 ianuarie 2014, şi-au pierdut viaţa pilotul Adrian Iovan şi studenta Aura Ion. În urma tragediei au fost răniţi copilotul Răzvan Petrescu şi medicii Radu Zamfir, Valentin Calu, Cătălin Pivniceru şi Sorin Ianceu.

Desfășurarea intervenției la accidentul aviatic din Munții Apuseni a pus la grea încercare toate forțele participante, necesitând o analiză complexă a tuturor datelor și adaptarea permanentă a răspunsului în funcție de situația operativă existentă: condiții de relief, meteorologice și infrastructură rutieră. Este una dintre concluziile prezentate în raportul de evaluare a a activităţii desfăşurate de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Alba în anul 2014.

Aeronava implicată în accidentul aviatic din Munții Apuseni la începutul anului 2014 s-a confruntat cu un givraj sever la nivelul carburatoarelor, ceea ce a determinat oprirea motoarelor, a declarat, în 2015, Eugen Suciu, investigator în cadrul Centrului de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (CIAS) și unul dintre membrii echipei de investigare.

În raportul final CIAS dat publicităţii anul trecut se mai arată că una dintre cauzele favorizante ale tragediei a fost decizia eronată a comandantului aeronavei de a zbura o lungă perioadă de timp în condiții de givraj.

Potrivit CIAS, avionul era pilotat de Răzvan Petrescu, dar comandantul de zbor era pilotul Adrian Iovan, iar acesta a luat mai multe decizii eronate. Potrivit investigatorului, Iovan avea peste 14.000 de ore de zbor, însă pe aeronave performante şi nu avea experienţă pe tipul de avion implicat în accidentul din Apuseni. „S-au urcat într-o aeronavă pe care nu au mai văzut-o de 11 luni”, a spus Suciu.

Citește și VIDEO ACCIDENTUL aviatic din Apuseni. Raport final CIAS: Motoare oprite în aer din cauza stratului de gheaţă şi decizie eronată a pilotului

sursa: romanialibera.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax