Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Ce trebuie să faci dacă ţi-ai vândut maşina şi primeşti, în continuare, amenzi pentru ea

Publicat

masini second hand1 Dacă sunteţi în situaţia de a fi vândut un autoturism şi totuşi primiţi în continuare amenzi, pentru că noul proprietar nu a solicitat efectuarea transmiterii dreptului de proprietate, trebuie să faceţi câteva demersuri. 

Potrivit Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, dacă aţi vândut un autoturism trebuie să depuneţi o menţiune de înstrăinare.

Aşadar, în conformitate cu prevederile legale, noul proprietar este obligat să solicite autorităţii competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului, aceasta ducând în mod automat la radierea vehiculului de la vechiul proprietar.

Vechiul proprietar poate solicita autorităţii competente (cea care a efectuat operaţiunea de înmatriculare / transcriere a vehiculului) efectuarea în evidenţă a mențiunii de înstrăinare, însă autorităţile precizează că efectuarea acestei menţiuni nu presupune şi radierea vehiculului respectiv din proprietatea vânzătorului, care se realizează NUMAI prin operaţiunea de transcriere!

Ce este mențiunea de înstrăinare

Proprietarii vehiculelor înmatriculate pot adresa petiții referitoare la efectuarea anumitor mențiuni în Registrul Național de Evidență a Permiselor de Conducere și a Vehiculelor Înmatriculate (de ex. efectuarea mențiunii de înstrăinare a vehiculului).

Petiţia înaintată nu produce efectul juridic al transcrierii transmiterii dreptului de proprietate asupra mijlocului de transport.

Pentru efectuarea mențiunii este obligatorie prezentarea CNP / CUI al cumpărătorului (pe actul de vânzare-cumpărare sau copia actului de identitate / certificatului de înregistrare al cumpărătorului).

Obligaţia transcrierii transmiterii dreptului de proprietate revine noului proprietar, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului, aceasta ducând în mod automat la ştergerea din evidenţă a vânzătorului ca proprietar al vehiculului.

sursa: realitatea.net

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax