Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Cei care merg la serviciu cu bicicleta sunt mai fericiţi. Drumul spre birou cu maşina, mai stresant. Concluziile cercetătorilor

Publicat

femeie tocuri bicicleta Mersul cu bicicleta aduce, pe lângă beneficiile cunoscute pentru sănătate, şi stare de bine în drumul spre serviciu. În comparaţie, cei care conduc maşina spre birou sunt mai predispuşi să se simtă sub presiune sau să nu se poată concentra.

Sunt concluziile unui studiu apărut luni în revista Preventive Medicine și preluat de ediția franceză a publicației Huffington Post.

Desfășurat pe circa 18.000 de englezi care locuiesc la periferie, studiul demonstrează importanța mersului pe jos și pe bicicletă atât pentru corp cât și pentru sănătatea psihică. Participanții au răspuns la întrebări despre o perioadă de cel puțin trei ani consecutivi din viață, între 1991 și 2009. Cercetătorii de la University of East Anglia au dorit să afle dacă subiecții s-au simțit inutili, nefericiți, dacă dorm prost etc, iar, pe baza răspunsurilor, au acordat fiecărui participant un scor pentru starea de bine.

Rezultatele au indicat că persoanele care mergeau la serviciu cu mașina erau cu 13% mai susceptibile să se simtă sub presiune și incapabile să se concentreze față de cele care mergeau pe jos sau cu bicicleta la locul de muncă.

Pentru ca rezultatele să fie relevante, cercetătorii au luat în considerare și alți factori care influențează în general starea de bine — cum ar fi veniturile, sănătatea sau existența copiilor — însă aceștia nu au schimbat cu nimic concluziile. De altfel, așa cum subliniază BBC, cei care au schimbat la un moment dat mijlocul de transport (trecând de la mașină la bicicletă sau la mersul pe jos) s-au simțit mai bine.

sursa: agerpres

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax