|

Cele mai ciudate prenume alese de părinții din România pentru copiii lor. Ce spune legislația

copil manaÎn momentul în care un copil se naște, acestuia i se atribuie un prenume, pe baza declarației de naștere. Legislația din România impune ca acesta să fie unul decent și nicidecum unul situat la limita dintre amuzant și ridicol. În realitate însă, în țara noastră întâlnim persoane numite Superman, Semafor, Miss America, Tom-Mac-Bil-Bob-Constantin sau Portocala. 

Conform Codului civil, prenumele unei persoane este stabilit la data înregistrării nașterii ei, pe baza declarației de naștere. Totodată, acesta trebuie să respecte niște reguli minime de decență. Potrivit actului normativ, „este interzisă înregistrarea de către ofițerul de stare civilă a prenumelor indecente, ridicole și a altora asemenea, de natură a afecta ordinea publică și bunele moravuri ori interesele copilului”, scrie avocatnet.ro.

Alegerea unui nume decent, cât mai inspirat, revine părinților, în condițiile în care ei sunt cei care decid cum se vor numi copiii lor, pe toată durata vieții. Totuși, nu puține sunt cazurile în care în România au fost înregistrate nume cel puțin hilare, inspirate din denumirea de diverse branduri, inclusiv mărci auto, din telenovele, funcții sau altele asemenea.

În țara noastră sunt înregistrate zeci de persoane cu prenumele „Dacia”, dar și mai multe care se numesc „Logan”, „Solenza” sau „Renault”. Tot în categoria prenumelor pe care le putem considera cel puțin amuzante, dacă nu chiar hilare, intră Superman, Miss America, Struţ, Paracetamol, Termopan, Portocala, Facultatea, Sentiment-Brusli, Făt-Frumos, Semaforu, Președinte, Ministru, Roberto-Bagio, Mihai-Eminescu, Mariano-Monamour sau Tom-Mac-Bil-Bob-Constantin.

sursa: avocatnet.ro

URL scurt: http://alba24.ro/?p=577638



avatar Publicat de pe 19 iunie 2017 şi actualizat pe 19 iunie 2017.
Publicat în ACTUALITATE.

Ai un pont, o secvenţă filmată sau o poză ce ar putea fi interesantă și pentru alții? Trimite-o folosind formularul de pe Ştirea ta pe Alba24!

Un comentariu pentru “Cele mai ciudate prenume alese de părinții din România pentru copiii lor. Ce spune legislația”

  1. Obișnuiți-va! Sunt din ce in ce mai multi și ne vor mânca de vii! În curând vor deveni populația majoritară!

Adaugă un comentariu


Publicitate

loading...

Publicitate



Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate



Publicitate

Publicitate

Comentate recent

  • Apocalipsa lui Rika: cat mai mult daca se poate sa ploua cu gheata cat oul de strut ! nu e pacat sa strica tot in...
  • Cris: Pacat ca nu era nimeni la volanul masinii negre sa treaca peste el cat s-a prefacut „victima”. Ar...
  • Mario: Bună ziua. Am și eu o întrebare, dacă am lucrate 9 luni în ultimii 2 ani,am o problema și nu am mai putut sa...
  • maya: cred ca e blocat dupa cele 3 comentarii !
  • maya: ce calitati mai are d-na inspector general in afara de faptul ca e …blonda?

VIDEO / TESTUL de SINCERITATE pe Alba24.ro: Omul care a transformat ”Mica Romă” într-o perlă a județului

Publicitate

Publicitate

Cosmin Calin Raul - Design si Fotografie

Alba24 pe site-ul tau

HOROSCOPUL ZILEI