Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

VIDEO: Cine va fi urmașul lui Mircea Hava la Primăria Alba Iulia? „Am încredere într-un singur om, dar trebuie să își dorească”

Publicat

mircea hava nicusor moldovan Zvonurile referitoare la retragerea primarului Mircea Hava par să devină o certitudine, motiv pentru care chiar și edilul, care conduce orașul de mai bine de 20 de ani, se gândește pe cine ar lăsa „moștenitor”. Lista de oameni pe care îi consideră capabili să-i ducă mai departe „dinastia” este extrem de scurtă: conține un singur nume.

Nu mai este o noutate faptul că Mircea Hava dorește să se retragă de la Primăria municipiului Alba Iulia și probabil să candideze la europarlamentare, însă înainte de a pleca acesta va avea grijă ca urmașul mandatului să fie un om pe care îl consideră el potrivit.

„O să plec și eu odată și-odată, dar vă spun că n-o să apuce nimeni să țină un moment de reculegere după mine, pentru că o să am grijă de toți eu înainte”, a declarat primarul, la alegerile interne PNL Alba Iulia.

În ceea ce privește omul care-i va fi urmaș, Hava pare să fie foarte selectiv și în momentul de față are încredere doar într-o singură persoană.

„Din partid nu voi pleca niciodată, pentru că eu nu părăsesc așa partidul, dar când o să predau, treburile vor fi lăsate în ordine, oameni în care am încredere că pot să ducă totul mai departe. Am încredere în toți, dar în ceea ce privește preluarea mandatului, sunt sincer, și deocamdată e unul. Cred că vor mai crește oameni, acum eu am încredere în unul și el trebuie să își dorească lucrul ăsta și să știe ce îl așteaptă. Din câte îl știu, își va asuma pentru că așa trebuie.

Acesta nu a dat numele celui pe care l-ar vedea noul primar al municipiului, însă cel mai probabil face referire la city managerul orașului, Nicușor Moldovan, având în vedere că și-a pus problema că și persoana care va candida trebuie să își dorească și Moldovan nu și-a manifestat niciodată această dorință.

Legat de cei doi viceprimari, care cu siguranță vor să mai urce o treaptă în administraţie, în cazul în care Mircea Hava nu ar mai fi disponibil, situația este mai complicată, spune Hava.

„La ora asta chiar mi-e greu, pentru că am doi viceprimari care sunt buni. Unul cu mai multă experiență (Paul Voicu – n.r) și unul care crește bine (Gabriel Pleșa – n.r.). O să văd atunci, nici măcar prin gând nu-mi trece să-i spun cuiva ca el va fi. O să văd care va fi cel mai bine plasat și mai avem timp”, a declarat Mircea Hava.

În glumă, acesta a spus că poate se decide să candideze în 2020, „așa, ca să le fac în ciudă la unii”, care vor să îl vadă plecat.

PĂREREA CITITORILOR: La cine crezi că se referă Mircea Hava ?

Loading ... Loading ...

YouTube video

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

10 Comentarii

10 Comentarii

  1. Andronic

    luni, 24.04.2017 at 15:24

    Ar cam fi timpul sa mai lase si pe altcineva. Sunt cam multi elefanti adunati pe acolo.

  2. Cristian

    luni, 24.04.2017 at 17:47

    Primar va fi cel ales de albaiulieni, nu pe cine vrea d-nul Hava. De aia ii zice democratie si exista alegeri locale libere. Sa fie limpede !!!

  3. Nistor

    luni, 24.04.2017 at 20:16

    De ce nu avem și opțiunea ”niciunul”?

  4. Macron

    luni, 24.04.2017 at 23:45

    Nicusor Moldovan va fi promovat si sustinut sa candideze la Presedintie…pe modelul Macron! Este tanar, imagine buna, toti banii europeni din Alba au fost adusi de el, are o sustinere foarte puternica de la Bruxelles si din partea mediului de afaceri la nivel inalt …..wait and see!

    • Le Pen

      marți, 25.04.2017 at 07:39

      Ia verificati ce bani a luat de la Primaria Ocna Mures, orasul care se zbate in saracie, orasul lui natal. In aprilie 15.000 lei ( aprox 3000 euro)

      • LePen

        marți, 25.04.2017 at 14:39

        Ca să nu mentionam alte orase vecine si prietene.

    • Darius

      marți, 25.04.2017 at 14:37

      Sigur, in cârcă a carat sacul cu bani. Au lucrat zeci de oameni la proiecte. Zeci! Nu i sterge nimeni meritele, dar terminați cu placa asta.

  5. Darius

    luni, 24.04.2017 at 23:56

    Un aiurit si mosu asta. Arunca la gunoi toti membri de partid care au avut de tras in toate campaniile. Halal pozitie politica fata de cei ce te sustin. Ce sa caute manzu ala primar?

  6. Ionel

    marți, 25.04.2017 at 08:38

    NM, fiind o persoană deja implicată activ în procese ce țin de implementarea multor inițiative legate de dezvoltarea orașului, ar putea fi într-adevăr o persoană cu suficiente competențe în acest domeniu. Singurul risc fiind acela că, odată ajuns primar, ar putea fi absorbit de vârtejul birocrației și ar procedurilor politice, ceea ce i-ar putea compromite eficiența. Și atunci unde vom ajunge? Poate vine unul de la partid pentru asta (reprezentare politică, semnare hârtii – următorul om căruia mulți nu îi vor dori binele).

  7. Sasu

    miercuri, 26.04.2017 at 15:50

    Eu zic ca in Rares Buglea are cea mai mare incredere 😛

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax