Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

CNADNR: Drumuri naţionale pe care sunt lucrări de asfaltare, cu restricţionări de trafic. Programul de reparaţii continuă până în septembrie

Publicat

lucrari asfaltare semnalizare CNADNR transmite că programul de întreținere și reparații curente pe timp de vară aferent rețelei de drumuri naționale și autostrăzi aflate continuă până în luna septembrie.

Reprezentanţii companiei îşi cer scuze pentru disconfortul creat de restricţiile de trafic pe parcursul lucrărilor şi dă câteva exemple de tronsoane pe care sa fac asfaltări în iulie.

“CNADNR își cere scuze pentru disconfortul creat în trafic privind execuţia acestor lucrări și asigură de toată implicarea ca acestea să fie finalizate rapid astfel încât circulaţia rutieră să fie afectată cât mai puțin timp posibil. De asemenea, precizăm că execuția lucrărilor este posibilă doar pe perioada verii când condițiile meteorologice sunt favorabile. Rugăm participanții la trafic să înțeleagă că lucrările sunt necesare pentru a asigura condiții optime de siguranță și confort în trafic, cât și în vederea prevenirii apariției degradărilor specifice sezonului rece”, transmite compania, într-un comunicat.

Lucrările sunt executate sub trafic, pe suprafețe relativ restrânse, pe perioade scurte de timp, de la câteva zile la maxim două săptămâni, cu restricții de circulație în baza unor acorduri cu Poliția Rutieră Română. CNADNR asigură semnalizarea lucrărilor prin instalarea de semafoare sau cu ajutorul muncitorilor de la drumuri prin dirijarea traficului alternativ pe o cale.

Pe parcursul lunii iulie, la nivel național, CNADNR desfășoară lucrări de întreținere și reparații, astfel (câteva exemple):

DRDP Brașov

DN 1A – Săcele – limită Brașov;

DN 10 – Prejmer – intersecție DN 11 – Teliu;

DN 73A – Predeal – Râșnov – Șercaia;

DN 1 – Predeal, km 144+000 – km 145+000;

DN 7 – Lazaret – Tălmaciu;

DN 7C – Bâlea Lac – Cârțișoara;

DN 14 – Daneș – Șura Mare;

DN 14B – Limita județ Alba – Micăsasa – Copșa Mică;

DN 1- Arpașu de Jos – Miercurea Sibiului;

DN 14A – Blăjel – Botorca;

DN 14 A – Botorca – Iernut;

DN 16 – Sărmășel – Reghin;

DN 13 – Mihai Viteazu – Târgu Mureș

DN 13A – Bălăușeri – Sovata ;

DN 15 – Reghin – Ciobotan;

DN 13A – Chibed – Sovata;

DN 13 – Găești, km 149+200 – km 149+360;

DN 11 B – Cașinu Nou – Cozmeni;

DN 13A – Sovata – Miercurea Ciuc;

DN 12A – Miercurea Ciuc – Frumoasa;

DN 13A – Sovata – Corund – Bisericani;

DN 11B – Cașinu Nou, km 25+000 – km 27+000;

DN 12C – Lacu Roșu, km 13+315, 15+788, 18+296, 18+582, 19+055,19+625, 20+066, 20+487, 20+867, 21+190;

DN 10 – Crasna – Brădet;

DN 11C – Târgu Secuiesc – Bixad;

DN 13E – Reci – Întorsura Buzăului;

DN 11 – Chichiș – Oituz;

A1 – Mohu ( DN 1 ) – Săliște.

DRDP Timișoara

DN 59 – Jebel – Voiteg

DRDP Craiova

DN 6 – limită județ Teleorman – Caracal, județul Olt;

DN 6 – Turnu Severin – limită D.R.D.P Timișoara, județul Mehedinți;

DN 64 – Drăgășani – Râmnicu Vâlcea;

DN 55 A – Bistreț – Ghidici, județul Dolj;

DN 56 C – Gârla Mare – Izvoare, județul Mehedinți;

DN 67 – Bălcești – Polovragi, județul Gorj;

DN 65 – Slatina – limita județe Argeș și Olt;

DN 67 A – Corcova – Strehaia, județul Mehedinți.

D.R.D.P. Constanța

DN 21 – Brăila – Vărsătura;

DN 22B – Brăila – Galați;

DN 22D – Horia, km 35+500 – km 40+490 ;

DN 22D – Ciucurova – Slava Rusă.

Pentru a diminua efectele asupra traficului, aceste lucrări se desfășoară, conform avizelor obținute în colaborare cu poliţia rutieră, de regulă, de luni până joi în intervalul orar 9.00 – 17.00 și vineri între 9.00 – 12.00. Sâmbătă și duminică, de la caz la caz, se efectuează lucrări, în funcție de intensitatea traficului rutier de pe tronsonul de drum vizat, mai precizează autorităţile de la Drumuri.

CNADNR aminteşte că, de regulă, lucrările nu se pot desfășura pe timpul nopții deoarece nu sunt condiții optime de asigurare a siguranței circulației și calității lucrărilor.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Autostrăzi si Drumuri Naţionale din Romania S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 sau pot accesa pagina de internet: www.cnadnr.ro/Situatia Drumurilor Naţionale.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax