Contacteaza-ne si pe
Publicitate

ECONOMIE

Compania Florea Grup a câștigat un proiect de 33 de milioane lei prin care va achiziționa noi utilaje pentru lucrări de construcție a drumurilor

avatar

Publicat

Anul 2014 a început în forță pentru compania Florea Grup din Alba Iulia, care a făcut recent un nou pas în dezvoltarea activității pe care o desfășoară în Alba și alte patru județe din Transilvania. Din 15 ianuarie, firma derulează un proiect prin care va achiziționa utilaje noi pentru execuția lucrărilor de construcție a drumurilor și prin care va asigura 44 de noi locuri de muncă. Este vorba despre un proiect câștigat în cea de-a treia sesiune de finanțare pentru întreprinderi mari, lansată de Ministerul Economiei, pe fonduri europene, în valoare de peste 33 milioane lei.

Florea Grup din Alba Iulia este una dintre cele 164 de întreprinderi mari din România care au depus proiecte în această sesiune de finanțare.

Începând cu data de 15.01.2014, Florea Grup derulează proiectul „Dezvoltarea activității și creșterea competitivității intreprinderii prin achiziția de utilaje pentru executarea lucrărilor de construcție a drumurilor”, co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza contractului de finanţare încheiat cu Ministerul Economiei prin Autoritatea de Management pentru Programul Operational Sectorial “Cresterea Competititvitatii Economice”.

Valoarea totală a proiectului este de 33.195.172,00 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 13.278.142,00 lei.

Proiectul se implementează în localitatea Alba Iulia, in baza de productie Florea Grup pe o durată de 17 luni. Obiectivul proiectului este cresterea competitivitatii economice a intreprinderii respectand principiile dezvoltarii durabile si a egalitatii de sanse, prin introducerea de noi tehnologii de producție și achiziția a 25 active tangibile.

În 1 februarie, Florea Grup împlinește 18 ani de activitate

Frații Marcel și David Florea, cei doi acționari ai companiei Florea Grup, au făcut primii pași pe drumul afacerilor în 1996, când au înființat o firmă cu capital 100% privat, românesc. Atunci au deschis benzinăria Florea Oil, amplasată pe DN 1, la ieșire din Alba Iulia spre Cluj. În scurt timp, aceștia s-au afirmat la nivel regional în mai multe domenii de activitate, dintre care principalele trei sunt distribuția de carburanți în județul Alba formată din 8 benzinării, o rețea de stații de betoane și producție de materiale de construcții în Alba Iulia, Cluj-Napoca, Sibiu și Deva și lucrări de construcții de infrastructură rutieră în județele Alba, Mureș, Cluj-Napoca, Sibiu și Hunedoara.

Principalele proiecte de infrastructură rutieră realizate de Florea Grup sunt șoseaua de intrare în Alba Iulia dinspre Cluj-Napoca, drumurile din Jina si Gura Raului, județul Sibiu, iar în Alba desfășoară lucrări pe mai multe drumuri județene si comunale în zonele Vințu de Jos, Zlatna, Cugir, Aiud, Meteș, Jidvei, Șpring, Gârbova. În județul Mureș reabiliteaza drumurile din comuna Papiu Ilarian și alte șosele din Cluj și Hunedoara.

Florea Grup a furnizat materiale de construcții si a executat lucrari pentru o serie de investitii mari din judet : Bosch Blaj, VCST Alba, Mercedes Sebeș, Dedeman, Lidl Alba Iulia, precum si pentru construcția mai multor autostrăzi. Deține o bază de producție de materiale de construcție, pe o suprafață de 200.000 mp la ieșire din Alba Iulia, pe șoseaua de centură.

Compania a construit hotelul Astoria, de trei stele, situat în apropierea benzinăriei de pe DN1, iar anul trecut a cumpărat Hotel Transilvania din Alba Iulia. A fost o investiție de 2,2 milioane de euro, iar lucrările pe care le vor face aici vor costa încă aproximativ 3 milioane de euro. În prezent, hotelul se află într-un amplu proces de modernizare, la finalul căruia va rezulta un hotel de 4 stele.

În prezent, compania Florea Grup are 500 de angajați și peste 200 de mașini și utilaje.

Secretul succesului fraților Florea

Compania Florea Grup a ajuns treptat la nivelul la care este astăzi, când se poate mândri cu o cifră de afaceri de peste 20 de milioane de euro în 2013. Secretul succesului lor a fost faptul că în cei 18 ani de activitate, tot profitul pe care l-au realizat a fost reinvestit în firmă.

Totodată, firma nu a avut niciodată datorii la stat și plătește în fiecare an aproximativ 10 milioane de lei taxe la stat.

ADVERTORIAL

ȘTIREA TA - Evenimentele nu se întâmplă doar în fața reporterilor profesioniști. Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite să vadă și alții ceea ce tu ai trait "live". Poți trimite prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

loading...
loading...
Publicitate

Publicitate

ACTUALITATE

Au pus în pericol siguranţa circulaţiei. Bărbaţi cercetaţi penal în Alba pentru infracţiuni rutiere

avatar

Publicat

politia rutiera

Poliţiştii din Alba monitorizează în continuare traficul rutier pentru prevenirea accidentelor. Joi, patru bărbaţi s-au ales cu dosare penale după ce au condus autovehicule fără permis sau sub influenţa alcoolului. La Alba Iulia, un bărbat avea 0,81 alcoolemie, la volan.

Potrivit IPJ Alba, în 24 mai, noaptea, în jurul orei 1.30, poliţiştii Serviciului Rutier Alba l-au depistat pe un bărbat de 47 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, pe B-dul Ferdinand din Alba Iulia, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge,în vederea stabilirii alcoolemiei. Faţă de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

Tot joi, în jurul orei 14.00, poliţiştii Postului de Poliție Șibot l-au depistat pe un tânăr de 19 ani, din Geoagiu, judeţul Hunedoara, în timp ce circula cu un moped, pe DN 7 , pe raza localității Șibot, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Faţă de mopedist, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.

În jurul orei 13.00, poliţiştii de ordine publică din Sebeş, în timp ce acţionau pe strada Aleea Lac din municipiu, l-au depistat pe  un tânăr de 24 de ani, din Sebeş, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Faţă de tânăr, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.

În jurul orei 12.10, poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Blaj l-au depistat pe un bărbat de 79 de ani, din comuna Roşia de Secaş, în timp ce conducea un ATV, prin comună, fără a poseda permis de conducere pentru nico categorie de autovehicule. Faţă de conducătorul ATV-ului, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.

Citește mai departe
Publicitate

ACTUALITATE

Bărbat din Roşia de Secaş, REŢINUT de Poliţie. Este cercetat în trei dosare penale, pentru conducere fără permis

avatar

Publicat

Un bărbat din Roşia de Secaş a fost reţinut de Poliţie după ce a fost depistat în trafic, a treia oară, la volanul unei autovehicul, fără permis. Acum a fost oprit în comună, însă anterior poliţiştii l-au mai prins la volan fără permis şi la Sălişte şi la Blaj.

Potrivit IPJ Alba, în 24 mai, poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Blaj, în timp ce acţionau pe strada Principală din comuna Roşia de Secaş, au oprit o autoutilitară condusă de un bărbat de 66 de ani, din Roşia de Secaş, care nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Faţă de conducătorul auto a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de  conducere fără permis şi a fost luată măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore.

Bărbatul mai este cercetat în alte două dosare penale, tot pentru conducere fără permis, fapte constatate în Sălişte, judeţul Sibiu şi în Blaj.

Va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale.

Citește mai departe
Publicitate

ABRUD

Şofer din Alba, sancţionat în judeţul Hunedoara pentru transport ilegal de lemn

avatar

Publicat

Un bărbat în vârstă de 63 de ani din Abrud a fost depistat în timp ce transporta ilegal lemn, cu o autoutilitară, în judeţul Hunedoara. A primit amendă şi lemnul fără acte a fost confiscat.

Potrivit IPJ Hunedoara, în 24 mai, în jurul orei 22.30, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Crişcior au oprit în trafic, pe DN 76, pe raza comunei Luncoiu de Jos,  o autoutilitarp condusă de un bărbat de 63 de ani, din oraşul Abrud, judeţul Alba.

În urma verificării avizului de însoţire secundar şi a verificării cantităţii de material lemnos transportat, poliţiştii au constatat faptul că în avizul de însoţire era menţionată cantitatea de 5,40 m3 cherestea  şi grinzi molid, iar în realitate volumul total transportat era de 6,89 m3 cherestea şi grinzi molid.

Prin urmare, cantitatea de 0,49 mc de grinzi şi 1 mc de cherestea molid, care nu era menţionată în avizul de însoţire secundar a fost confiscată, iar conducătorul auto a fost sancţiune contravenţional cu amendă în valoare de 3.000 de lei.

foto: arhivă

Citește mai departe
Publicitate

ACTUALITATE

Lazăr (ALDE): Am cerut în instanță anularea hotărârii de ridicare a mașinilor parcate neregulamentar în Alba Iulia

avatar

Publicat

ioan lazar, alde alba

Președintele ALDE Alba, Ioan Lazăr, a anunțat că a cerut în instanță anularea hotărârii Consiliului Local din Alba Iulia privind ridicarea autoturismelor parcate neregulamentar în municipiu. Până la soluționarea cauzei, acesta a solicitat suspendarea actului administrativ.

„Pe data de 16 martie 2018 am cerut în scris Consiliului Local Alba Iulia revocarea Hotărârii nr. 149 din 28 aprilie 2017 privind activitatea de ridicare, transport, depozitare și eliberare a autovehiculelor stationate neregulamentar pe raza municipiului Alba Iulia. Această hotărâre a Consiliului Local este luată în baza Hotărârii de Guvern nr. 965 din 15 decembrie 2016. Potrivit notei de fundamentare, argumentul Executivului la acea dată a fost că operațiunea este una utilă și deservește interesul public deoarece urmărește fluidizarea circulatiei pe drumurile publice (…)

Eu cred că intenția a fost cu bună credință. (…) Nu știu din ce motiv nu s-au gândit că nu există locuri de parcare, că cetățenii nu au unde să parcheze. Ca să poți să recurgi la o asemenea măsură întâi trebuie să le pui la dispoziție parcări amenajate, cu sau fără plată. Astfel spus, cetățeanul, proprietar de autovehicul, nu are posibilitatea creată de autoritățile locale de a parca pe loc regulamentar, lucru cunoscut de administrația locală, iar această imposibilitate de a respecta legea transformă această măsură într-una comercială”, a declarat Ioan Lazăr, vineri, în cadrul unei conferințe de presă.

Potrivit lui Ioan Lazăr, în cuprinsul Hotărârii de Guvern se specifică că ridicarea autovehiculelor se poate dispune de polițistul rutier, însă regulamentul Hotărârii adoptate de Consiliul Local Alba Iulia prevede că măsura poate fi dispusă și de polițistul local.

„În cuprinsul Hotărârii de Guvern se specifică clar că ridicarea autovehicului reprezintă măsura tehnico-administrativă pe care polițistul rutier o poate dispune. Regulamentul anexă a Hotăririi CL pe care revocare o solicit prevede că măsura tehnico-administrativă poate fi dispusă de polițistul rutier sau polițistul local. Legiuitorul spune doar de polițistul rutier. Am cerut Consiliului Local să revoce această hotărâre. Deși aveau obligația să răspundă în termen de 30 de zile nu s-au deranjat să facă acest lucru.

Ca urmare m-am adresat instanței. Am cerut în data de 18 mai anularea actului administrativ, iar în data de 23 mai am cerut suspendarea actului până la soluționarea cauzei. Sper ca instanța să rezolve această problemă, cel puțin deocamdată, să suspende această acțiune de ridicare a autoturismelor, iar Primăria și Consiliul Local să se gândească să pună la dispoziție, să amenajeze parcări pentru ca cetățeanul să aibă unde să-și parcheze autoturismul”, a explicat Ioan Lazăr.

Președintele ALDE Alba susține că amendarea celor care parchează neregulamentar este suficientă.

„Atâta timp cât nu are unde să parcheze, nu cred că se impune încă o amendă sau cheltuială în plus. Cheltuielile cu ridicarea și depozitarea autoturismelor sunt foarte mari”, a declarat Ioan Lazăr.

Citește mai departe
Publicitate

ACTUALITATE

(P) Cum ai grijă de electrocasnice pe termen lung?

avatar

Publicat

De

Cu toții știm cât de important este să avem electrocasnice eficiente și de încredere în casa noastră. Cu toții ne dorim ca acestea să funcționeze perfect pentru o lungă perioadă de timp. Bineînțeles, dacă aceste produse sunt de calitate, ne așteptăm, în mod firesc și pe deplin justificat, ca acestea să fie și longevive. Asta nu înseamnă, însă, că nu trebuie să avem grijă de ele atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. În același mod precum în cazul hainelor noastre preferate, pe care le curățăm cu grijă pentru a ne bucura cât mai mult timp de ele, trebuie să procedăm și când vine vorba de electrocasnice.

De ce este util să curățăm și să îngrijim în permanență electrocasnicele pe care le avem la dispoziție? Este foarte simplu: pentru că ne asigurăm că acestea vor fi funcționale în continuare, pentru o lungă perioadă de timp, economisind astfel resursele financiare pe care ar trebui să le alocăm înlocuirii lor. Tu cât de multă atenție acorzi acestui aspect?

Să luăm, spre exemplu, cazul unui fier de călcat. Acest mic electrocasnic ce a devenit indispensabil în orice gospodărie este și unul dintre cele mai eficiente produse pe care le-am putea avea la îndemână acasă. Nu putem să ieșim cu hainele șifonate sau să ne chinuim să le aranjăm ore în șir pentru a arăta cât de cât decent, nu-i așa? Eficiența și longevitatea unui fier de călcat depind, în primul rând, de calitatea acestuia. Astăzi avem la dispoziție atât de multe modele de fiare de călcat, încât ar fi păcat să optăm pentru un model nu foarte performant. Cu cât un fier de călcat generează o cantitate cât mai mare de aburi și cu cât are mai multe programe disponibile de călcat pentru diferite tipuri de țesături, cu atât îl considerăm mai eficient. Bineînțeles, și funcțiile moderne de curățare ne garantează că ne vom putea bucura de fierul nostru de călcat pentru o lungă durată de timp.

Cu toate acestea, la fel ca în cazul tuturor celorlalte electrocasnice, există mici acțiuni pe care trebuie să le întreprindem periodic pentru a ne menține fierul de călcat în stare optimă. De exemplu, să îl curățăm. Deși pare a fi o sarcină dificilă, în realitate este foarte simplu. Poți să cureți un fier de călcat cu ingrediente pe care le ai, cu siguranță, acasă. Sarea, oțetul, pasta de dinți și bicarbonatul de sodiu sunt astfel de ingrediente. Cel mai important de reținut este că trebuie să cureți periodic talpa fierului de călcat, pentru a îndepărta în mod eficient urmele de arsură care se pot întipări pe hainele tale. Suprafața talpei trebuie să fie mereu lucioasă și fină pentru ca acțiunea fierului de călcat să poată fi îndeplinită la capacitate maximă.

Cu cât ai mai multă grijă față de electrocasnicele tale, cu atât te asiguri mai mult că te vei bucura de ele pe termen lung. Chiar dacă achiziționăm produse de calitate, reține că trebuie să avem grijă de ele în mod constant pentru ca investiția făcută să fie cât mai profitabilă!

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate