Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Condițiile de CONCESIONARE pe 25 de ani pentru 10 spații în Șanțurile Cetății Alba Iulia. Preț de pornire al licitațiilor și utilizări

Publicat

cetate spatii libere Condițiile de concesionare a 10 spații rămase libere în Şanţurile Cetăţii intră la aprobat în ședința Consiliului Local de marți, 28 aprilie. Aceste spații urmează să fie concesionate pe 25 de ani cu posibilitate de prelungire, iar obiectul utilizării lor de către investitorii care vor câștiga licitațiile a fost generalizat, astfel încât să poată desfășura mai multe tipuri de activități. Pentru revitalizarea circuitului cultural-turistic şi economic a spaţilor amintite, se propune concesionarea cu una sau mai multe din următoarele funcţiuni: spaţiu comercial şi/sau de alimentaţie publică, punct de informare turistică, spaţiu cultural polivalent, spaţiu pentru servicii turistice.

Licitațiile pentru aceste spații ar urma să fie organizate în aproximativ o lună de la aprobarea proiectului în ședința de CL.

Cei care vor ocupa aceste locaţii în regim de concesiune vor trebui să respecte regulamentul elaborat în anul 2011 şi aprobat în Consiliul Local (HCL .257/31/08.2011 – privind aprobarea regulamentului de ocupare şi utilizare a spaţiilor construite din interiorul zidurilor fortificate şi a spaţiilor publice amenajate în aer liber din şanţurile fortificaţiei Cetăţii Istorice – Alba Carolina – reglementarea criteriilor pentru revitalizarea şanturilor de fortificaţie – spaţii interioare şi exterioare), care va fi preluat şi integrat în noul document.

Pentru cele 10 spaţii nu există la acest moment fonduri în bugetul local în vederea restaurării şi amenajării. Aproape toate spaţiile rămase libere au făcut obiectul unor contracte cu investitori, însă, din diverse cauze, nu au mai fost făcute investiţii, astfel că aceste contracte au fost reziliate.

În ședința de marți se aprobă studiul de oportunitate, documentaţia de atribuire, caietul de sarcini şi contractul cadru privind concesionarea construcţiilor vizate din Şanţurile Cetăţii pe 25 de ani, cu posibilitate de prelungire cel mult o jumătate din perioada iniţială.

Spațiile propuse pentru concesionare și condițiile pentru licitații:

1. M4B1 – Bastionul Trinitarienilor – 205, 07 mp (suprafaţă utilă), aria construită de 401,31 mp; scop: revitalizarea circuitului cultural-turistic şi economic a spaţiului cu una sau mai multe din următoarele funcţiuni: spaţiu comercial şi/sau de alimentaţie publică, punct de informare turistică, spaţiu cultural polivalent, spaţiu pentru servicii turistice; nivel minim al redevenţei 0,4 euro/mp/lună (82 euro/lună).

2. M4C1 – Contragarda Bastionului Trinitarienilor – 521,59 mp arie utilă şi 1017 mp arie construită – spaţiu comercial şi/sau de alimentaţie publică, punct de informare turistică, spaţiu cultural polivalent, spaţiu pentru servicii turistice; nivel minim al redevenţei 1 euro/mp/lună (521,6 euro/lună)

3. M5R1 – Ravelinul Sfântul Capistrano – 85,6 mp arie utilă, 176,5 mp arie construită – spaţiu comercial şi/sau de alimentaţie publică, punct de informare turistică, spaţiu cultural polivalent, spaţiu pentru servicii turistice; nivel minim al redevenţei 0,7 euro/mp/lună (59,9 euro/lună)

4. M6C2 – Contragarda Bastionului Sf. Elisabetha – 476,75 mp arie utilă, 1475,34 mp arie construită – spaţiu comercial şi/sau de alimentaţie publică, punct de informare turistică, spaţiu cultural polivalent, spaţiu pentru servicii turistice; nivel minim al redevenţei 1,1 euro/mp/lună (524,4 euro/lună)

5. M7C1 – Contragarda Bastionului Sf. Michael – 508,52 mp arie utilă, 952,8 mp arie construită – spaţiu comercial şi/sau de alimentaţie publică, punct de informare turistică, spaţiu cultural polivalent, spaţiu pentru servicii turistice; nivel minim al redevenţei 0,8 euro/mp/lună (406,8 euro/lună)

6. M7C2 – Contragarda Bastionului Sf. Carol – 532,2 mp arie utilă, 948,75 mp arie construită – spaţiu comercial şi/sau de alimentaţie publică, punct de informare turistică, spaţiu cultural polivalent, spaţiu pentru servicii turistice; nivel minim al redevenţei 0,9 euro/mp/lună (479 euro/lună)

7. M7R1 – Ravelinul Sf. Carol – 204,81 mp arie utilă, 395,64 mp arie construită – spaţiu comercial şi/sau de alimentaţie publică, punct de informare turistică, spaţiu cultural polivalent, spaţiu pentru servicii turistice; nivel minim al redevenţei 0,8 euro/mp/lună (163,8 euro/lună)

8. M7R2 – Ravelinul Sf. Carol – 186,8 mp arie utilă, 309,19 mp arie construită – spaţiu comercial şi/sau de alimentaţie publică, punct de informare turistică, spaţiu cultural polivalent, spaţiu pentru servicii turistice; nivel minim al redevenţei 0,3 euro/mp/lună (56 euro/lună)

9. M7R3 – Contragarda Bastionului Sf. Carol – 254,8 mp arie utilă, 433 mp arie construită – spaţiu comercial şi/sau de alimentaţie publică, punct de informare turistică, spaţiu cultural polivalent, spaţiu pentru servicii turistice; nivel minim al redevenţei 0,9 euro/mp/lună (229,3 euro/lună)

10. Spațiul nr. 13Contragarda Bastionului Trinitarienilor – aria utilă 100 mp, aria construită 307 mp – spaţiu comercial şi/sau de alimentaţie publică, punct de informare turistică, spaţiu cultural polivalent, spaţiu pentru servicii turistice; nivel minim al redevenţei 0,4 euro/mp/lună (40 euro/lună).

AICI, destinațiile propuse la sfârșitul anului trecut pentru aceste spații, pentru comparație.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax