Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Conducerea STP Alba Iulia: Proiectul aprobat în CL de monitorizare a contractului de transport local nu este legal. Albani: „Legea ne obligă să urmărim cheltuielile”

Publicat

Aprobarea în Consiliul Local Alba Iulia a desemnării unor persoane care să urmărească activitatea de transport local din punctul de vedere al cheltuielilor nu a rămas fără ecou. Conducerea STP Alba Iulia susţine, într-un comunicat remis presei, că proiectul nu îndeplineşte condiţiile legale, că firma privată nu are un contract prin care să poată fi controlată direct de către CL Alba Iulia, dar că va pune la dispoziţie toate documentele necesare. În replică, unul dintre consilierii care va monitoriza activitatea STP, liberalul Simone Albani susţine că au fost îndeplinite toate condiţiile legale în demersul său.

„Aprobarea de către Consiliul Local Alba Iulia a proiectului de hotărâre prin care au fost desemnate două persoane care <să monitorizeze și să controleze derularea contractului cu STP în municipiul Alba Iulia> ne obligă să facem câteva precizări.

Considerăm că acest proiect nu îndeplinește condițiile legale nici din punct de vedere formal (plecând de la faptul că a fost inițiat cu o singură semnătură, cea a unui consilier liberal) și nici din punct de vedere al relației contractuale pe care o au STP și Consiliul Local Alba Iulia.

Astfel, STP nu are un contract prin care să poată fi controlată direct de către CL Alba Iulia. Cu toate acestea, anunțăm pe această cale că vom pune la dispoziția Consiliului Local orice informații sau documente pe care le consideră necesare în legătură cu activitatea noastră. La fel am procedat și până acum, ori de câte ori a fost nevoie, fără a avea nici o obligație legală din acest punct de vedere.

Deoarece suntem o societate privată ce are un contract încheiat cu o altă entitate, AIDA – Transport Local, intenționăm de această dată să facem și o excepție. Anumitor consilieri locali care, prin crearea unei aparențe de legalitate și grijă sporită față de banul public, urmăresc de fapt distrugerea transportului în Alba Iulia și înlocuirea STP cu alt transportator ne rezervăm dreptul de a nu le pune la dispoziție astfel de documente.

Referitor la fundamentarea inițiatorului hotărârii locale cu privire la art. 16 (1) din Legea nr. 92/2007 ce prevede: <consiliile locale sunt obligate să asigure, să organizeze, să coordoneze și să controleze prestarea serviciilor de transport public desfășurate pe raza administrativ-teritorială a acestora>, dorim să aducem la cunoștința opiniei publice că aceste drepturi au fost transferate către AIDA – TL, în conformitate cu prevederile Legii 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice.

În încheiere îl rugăm pe un anumit consilier local care în public se arată un mare contestatar al transportului public din Alba Iulia să nu mai trimită în privat brokeri de asigurări cu recomandare de la dânsul, așa cum a făcut-o săptămâna trecută, înainte de inițierea acestui proiect. Bineînțeles că acest domn a fost refuzat întrucât nu considerăm că avem nevoie de <înțelegeri> de acest fel cu nimeni, așa cum am fost lăsați să înțelegem.

Îi asigurăm pe toți cetățenii municipiului Alba Iulia că, la fel ca și până acum, le vom asigura servicii de calitate, chiar dacă unii membri ai Consiliului Local au alte interese”, susţine, într-un comunicat, directorul general al STP Alba Iulia, Stelian Nicola.

Contactat de Alba24, iniţiatorul proiectului în CL, Simone Albani, a declarat: „Când am făcut acest proiect, m-am prezentat cu la secretarul primăriei şi mi s-a spus că este legal să fie iniţiat cu o singură semnătură. Legea obligă consiliile locale să verifice transportul public, din punct de vedere al execuţiei contractului şi al cheltuielilor.

Nimeni nu are nimic împotriva transportului public, dar vrem să fim siguri că este eficient. Nu vrem să aducem defavoare localnicilor, să înjumătăţim de mâine transportul public, ci să fie eficient şi la nivel de curse, dar şi ca şi cheltuială”.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

5 Comentarii

5 Comentarii

  1. Mihaita

    joi, 23.05.2013 at 12:56

    Cred ca la STP este o gaura Neagra daca se agita asa tare Stelica!

  2. Pingback: Simone Albani: „STP se va supune legii şi supravegherii Consiliul Local! Să aflăm de ce Alba Iulia cheltuie sute de miliarde pe transportul public!” | Alba24

  3. Pingback: Consilierul local PSD Alba, Horațiu Clepan: „Încercăm să luăm documentele de la AIDA, noi avem dreptul să le verificăm” | Alba24

  4. Pingback: VIDEO: CL Alba Iulia a respins cererea STP de revocare a hotărârii prin care se monitoriza activitatea firmei | Alba24

  5. Pingback: AIDA-TL răspunde evaziv la întrebările lui Clepan şi Albani despre cheltuielile STP: „Oamenii vor să știe unde se duc cele 3,5 milioane de euro” | Alba24

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax