Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Contribuţia la sănătate pentru persoanele fără venituri va fi opţională. Guvernul lucrează la o lege care să corecteze situația din Codul fiscal

Publicat

fonduri medicale Contribuția la sănătate nu va mai fi obligatorie pentru românii fără venituri. Guvernul lasă la latitudinea cetățenilor dacă plătesc sau nu contribuția la CASS calculată la nivelul salariului minim pe economie, însă dacă aceștia nu o achită, nu vor primi decât servicii medicale de urgență.

Schimbarea este una importantă, după ce la începutul anului contribuția devenea obligatorie și pentru românii care nu ar avea venituri. Astfel, aproape trei milioane de români fără venituri erau obligaţi să plătească lunar 57 de lei pentru sistemul de sănătate.

Reamintim faptul că, potrivit prevederilor noului Cod fiscal, persoanele fizice care nu obțin venituri sunt obligate să achite contribuția la sistemul public de sănătate (CASS).

Noul Cod fiscal prevede că persoanele fizice care nu realizează venituri datorează o contribuție lunară de 5,5% din salariul minim brut pe economie. Plata se efectuează trimestrial, până în data de 25 a fiecărei luni din trimestru (termenele sunt 25 martie, 25 iunie, 25 septembrie, 25 decembrie). La valoarea actuală a salariului minim brut pe economie, de 1050 de lei, persoanele fizice care nu realizează venituri sunt obligate deci să plătească 57,75 de lei pe lună, ceea ce înseamnă 173,25 de lei în fiecare trimestru.

Citește și Persoanele fără venituri, obligate să se înregistreze la Fisc și să achite CASS. Procedura de înregistrare și detalii privind plata

Guvernul lucrează acum la o lege care să corecteze situaţia.

Este o problemă la care lucrăm să o eliminăm, nu este doar problema persoanelor fără venit, dacă mai ţineţi minte anul trecut au fost peste 160 de mii de decizii – decizii emise pentru venituri de 2, 3, 5 lei în cuantum de 468 de lei”, a transmis Gabriel Biriş, secretar de stat în Ministerul Finanţelor.

sursa: digi24.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax