Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

O nouă creșă se deschide, până la toamnă, la Alba Iulia. Părinţii au început să depună cereri pentru locuri. Se vor stabili şi criterii de departajare

Publicat

Părinţii din Alba Iulia care se gândesc deja unde să îşi lase copiii când sunt la serviciu şi nu pot apela la o bonă sau altă persoană au început să depună cereri pentru un loc la creșele din municipiu. Până în prezent la Serviciul Creşe, din cadrul Direcţiei de asistenţă socială din Alba Iulia au fost depuse 88 de cereri. În Alba Iulia sunt diponibile 105 locuri la cele două creşe de stat, respectiv cea din Ampoi I, de pe strada Livezii, şi cea din zona Cetate, de pe strada Alexandru cel Bun, care urmează să fie deschisă până la toamnă. Majoritatea cererilor depuse de părinţi sunt pentru creşa din Cetate, care îşi va deschide porţile mai devreme de luna septembrie. În perioada următoare urmează să fie stabilite şi criteriile de departajare, pentru locurile la creşa din Cetate.

Până în acest an în Alba Iulia era deschisă o singură creşă, cea din cartierul Ampoi unde sunt disponibile 50 de locuri.

Potrivit şefului de la Direcţia de Asistenţă Socială, Delia Cristescu, în momentul în care a ieşit pe piaţa socială creşa de cartier de pe strada Livezii, „au năvălit oamenii” pentru un loc. Motiv pentru care s-a decis înfiinţarea celei de-a doua creşe, în fostul centru de dializă din zona Cetate, de pe strada Alexandru cel Bun.

Creşa urmează să fie deschisă până în luna septembrie, şi va avea disponibile 55 de locuri pentru copiii cu vârstele cuprinse între 0-3 ani. Cererile depuse până în prezent sunt în procent de 90% adresate pentru un loc la creşa din Cetate.

Delia Cristescu a spus că vor fi alocate şi locuri pentru cazurile sociale, dar care nu concurează pe restul locurilor din creşă.

Pentru un loc la creşă, părinţii trebuie să depună o copie de buletin, pentru zona în care sunt arondaţi şi o copie a certificatului de naştere a copilului, care va indica grupa în care copilul va înscris. Cererile se pot depune şi la Primăria Alba Iulia, urmând să ajungă la Serviciul Creşe.

Înainte de primirea unui loc în creşă, părinţii vor fi nevoiţi să îşi reactualizeze cererile, astfel Serviciul Creşe va structura pe grupe de vârstă, copiii înscrişi.

Pe cererile depuse de părinţi, unii au scris că nu optează pentru o creşă anume sau în funcţie de domiciliul pe care îl au.

Creșa din Cetate se deschide până în toamnă

La creşa din Cetate se doreşte deschiderea până în toamnă, urmând în perioada următoare să fie mobilate camerele, dar şi stabilirea de funcţionare a unităţii. Atât clădirea cât și personalul sunt structurate pe grupe de copii în funcție de vârstă. Grupele vor fi organizate pentru copii de la 0-1 an – sugari, 1-2 ani – grupa mijlocie, 2-3 ani – grupa mare. La parterul clădirii, potrivit actelor normative trebuie să fie situate camerele pentru sugari şi grupa mijlocie, iar la etaj, grupa mare.

În prezent la creşa de cartier din Ampoi I părinţii plătesc pentru hrană 6 lei/zi, dar potrivit Serviciului Creşe aceste preţuri ar putea fi schimbate prin hotărâre de Consiliu Local, iar ambele creșe din oraș vor avea aceleași prețuri.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax