Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Crimă multiplă, investigată de Parchetul Militar, după 68 de ani. Procurorii vor stabili responsabilii pentru asasinatul celor trei partizani de la Cricău

Publicat

FOTO 4 Parchetul militar a început urmărirea penală pentru infracţiuni contra umanităţii, în cazul celor trei partizani anticomunişti ucişi în martie 1949 în comuna Cricău, ale căror rămășițe pământești au fost scoase la lumină cu prilejul unor cercetări recente ale IICCMER. Este vorba despre  Ștefan Popa, Nicolae Moldovan și Cornel Pascu. Procurorii au dispus efectuarea mai multor expertize pentru a stabili cu exactitate identitatea celor ucişi şi modul în care au murit. Chiar dacă ucigașii nu vor mai putea fi pedepsiți, ar fi important ca măcar aceștia să fie cunoscuți.

Totul a plecat de la ”sesizarea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) cu privire la uciderea prin împuşcare, la data de 08.03.1949, de către efective din trupe de securitate şi cadre operative din structurile teritoriale aparţinând Direcţiei Regionale de Securitate Sibiu, în locul denumit Gogoloaia, situat pe Valea Cricăului sub muntele Piatra Craivii, a luptătorilor anticomunişti Ștefan Popa, Nicolae Moldovan și Cornel Pascu”. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a desfășurat în perioada 22-23 august 2017 o campanie de investigaţii arheologice pe teritoriul comunei Cricău. Acţiunea a avut ca obiectiv deshumarea și recuperarea rămăşiţelor pământeşti ale lui Ștefan Popa, Nicolae Moldovan și Cornel Pascu, care au murit la 8 martie 1949 într-o confruntare armată cu trupe și cadre operative ale Securității.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax