Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Crucea Roșie Filiala Alba: 180 de persoane au absolvit în 2014 cursul de calificare infirmieră. În februarie începe o nouă serie de curs

Publicat

sanitarii priceputi crucea rosieFiliala de Cruce Roşie a judeţului Alba a finalizat cu succes în anul 2014, 8 serii de cursuri de calificare infirmieră, în localităţile Galda de Jos, Abrud, Gârbova şi Alba Iulia. Cele 180 de persoane care au absolvit cursul, au demonstrat la examenele finale, în faţa Comisiei de evaluare, asimilarea cu succes a competenţelor teoretice şi practice specifice calificării de infirmieră.

Filiala Cruce Roşie Alba aduce la cunoştinţa persoanelor interesate deschiderea unei noi serii de curs în luna februarie 2015.

Cursurile de infirmieră sunt cursuri de calificare de nivelul 2, având un număr de 240 ore de teorie şi 480 ore de practică. Acestea se pot derula oriunde in judeţ, în măsura în care se înscriu suficiente persoane pentru o serie.

Crucea Roșie Română Filiala Alba pune la dispoziția persoanelor înscrise materialele de curs, în mod gratuit, instruirea fiind susținută de medici şi asistenţi medicali cu experiență în domeniul formării profesionale.

Persoanele care încheie programul de formare, primesc în termen de 30 zile de la data absolvirii, certificatele de calificare, eliberate de Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţie Socială, cu valabilitate permanentă, la nivel naţional şi internaţional.

Participarea la cursurile de calificare atrage dobândirea de competenţe noi, necesare integrării pe piaţa muncii şi deopotrivă dezvoltarea personală a individului. Adiţional, pregătirea în domeniul sanitar şi al acordării primului ajutor este utilă în prevenirea complicaţiilor medicale şi asigurarea îngrijirilor necesare, atât în domeniul medico-social cât şi familial.

Înscrierile se pot face la sediul Crucii Roşii Române Filiala Alba din Alba Iulia, strada Bucureşti nr. 16, tel. mobil 0729 819554, tel. fix. 0258 812257, e-mail crucearosie.alba@gmail.com.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax