Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Cu ce s-au întors liberalii din Alba de la Congres: Cinci funcții de conducere și reprize de lobby pentru rezolvarea unor probleme din județ

Publicat

Liberalii din Alba s-au întors de la Congresul PNL de la București cu cinci funcții la nivel național, obținute în urma modificării statutului PNL. Astfel, Teodor Atanasiu este membru în Biroul Politic Național, iar Florin Roman,  Simion Crețu, Dan Simedru și Călin Potor sunt membri în Delegația Permanentă – forul care conduce partidul până la următorul congres. Liberalii din Alba au profitat de participarea la Congres și pentru a face lobby la rezolvarea unor probleme ale județului.

Astfel, Florin Roman a avut discuții cu secretarul de stat de la învățământ, Stelian Fedorca, pentru obținerea a încă 10 posturi nedidactice libere pentru județ. Fedorca va fi prezent în perioada următoare la Cîlnic, Cugir şi Alba Iulia pentru demararea unui proiect de înființare a unor școlile profesionale. La Cîlnic, Fedorca va aduce şi un sponsor care va introduce încălzire prin pardoseala la școala din localitate.

Florin Roman a avut discuții cu cu preşedintele CJ Bihor, Cornel Popa pentru „drumul împăratului” care leagă Bihorul de județul Alba și cu ministrul Sănătății, Eugen Nicolaescu, la care a făcut lobby pentru suplimentarea numărului de paturi la Spitalul Cîmpeni şi despre dotarea cu aparatura medicală.

Preşedintele PNL Alba, Teodor Atanasiu a discutat despre realizarea unui cămin pentru persoane vârstnice la Baia de Arieş. În total, acesta va genera 50 de locuri de muncă. Banca Mondială vine cu 1milion de euro, iar CJ Alba, cu o cofinanțare de circa 150.000 de euro.

Consilierul local Simone Albani l-a ”agățat” pe ministrul Culturii pentru cererea referitoare la cinematograf. Luni, Simone Albani va trebui să-l convingă pe primarul Mircea Hava să trimită la Ministerul Culturii, care are în subordine RA România Film, solicitarea pentru trecerea Cinematografului Dacia în domeniul public al municipiului Alba Iulia.

Citește şi Congresul PNL de la București: Niciun liberal din delegația PNL Alba nu este în lista vicepreședinților propusă de Crin Antonescu

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

3 Comentarii

3 Comentarii

  1. Axante

    duminică, 24.02.2013 at 18:05

    Cred ca am orbit, nu vad niciunde lobby pentru spitalele de la Zlatna si Cugir promise de USL.

    • alexandru

      luni, 25.02.2013 at 08:31

      cre da erai orb de-a dreptul cand ai votat.

  2. vicele

    luni, 25.02.2013 at 12:51

    marea realizare politica este ca s-a pierdut un post de vicepresedinte. adica liberalii din alba sunt considerati de cacarau de mana a treia sau a patra

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax