Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Cugir24.ro: Din nou, protest la Balomir. Localnicii nu mai vor maşini de mare tonaj care să le treacă prin faţa caselor

Publicat

Localnicii din Balomir au ieșit în stradă încă de la orele dimineții de sâmbătă, pentru a-și arăta nemulțumirea în ceea ce privește circulaţia mașinilor de mare tonaj prin sat. Ei spun că acestea trec zi și noapte pe drumul din localitate, iar structura caselor din imediata apropiere se distruge pe zi ce trece. Oamenii sunt foarte nemulțumiți pentru că, spun ei, primăria nu face nimic în acestă privință, mai ales că ei nu se află la primul protest.

Oamenii au ieşit în stradă pentru a treia oară, în ultimele luni, ca să-şi exprime nemulţumirea faţă de faptul că maşinile care transportă materiale de la cele două balastiere din apropiere de Balomir le pot dărâma casele. “Protestăm împotriva traficului de mare tonaj, de pe strada Stadionului, în imediata vecinătate a caselor… acum 4 luni ne-am strâns să protestăm prima oară, am sesizat toate autoritățile locale, județene, gardă de mediu, prefectură și nu se întâmplă nimic. De patru luni nu s-a rezolvat nimic, decât sesizarea noastră cu privire la praf… făcută la Garda de Mediu, pe la sfârșitul lunii august… ni s-a promis că se rezolvă însă nu s-a văzut nimic. Suntem la cel de-al treilea protest și niciodată nu a fost aici. Primarul tace și nu face și casele sunt din ce în ce mai crăpate. Protestăm de asemenea împotriva programului de lucru. Se lucrează 24 de ore: și ziua și noaptea, pauza e doar duminica. Deși Elis una dintre firmele cu balastieră, au autorizație 5 zile pe săptămână, 8 ore pe zi. Nici pentru asta nu-I sancționează nimeni deși ni s-a promis și de la Garda de Mediu că vor veni și vor rezolva”, a declarat Delia Anghel, inițiatoarea protestului.

Precizăm că drumul din Balomir este cale de acces pentru maşinile de mare tonaj care transportă balastru de la cele două balastiere ce funcţionează în zonă. Aici îşi desfăşoară activitatea balastierele „Elis” şi „Total NSA”. Balastiera „Elis” este activă încă din anul 2003. Staţia sa de sortare este situată pe malul stâng al râului Mureş, în dreptul localităţii Balomiru de Câmp, între Orăştie şi Sebeş. Activitatea principală o reprezintă exploatarea pietrişului şi nisipului din albia râului Mureş. „Total NSA” Sălişte operează în balastiera de la Balomiru de Câmp din 2007.

Protestatarii spun că nici noaptea nu este liniște şi nu se poate dormi în această zonă, pentru că în continuu trec mașinile, iar casele trepidează din cauza lor: “Nu este normal să fie un drum industrial în zona caselor, noi vrem să-I scoatem prin zona nelocuibilă, undeva prin DN7, asta ar presupune investiții de câteva milioane de euro din partea balastierilor… nu există hotărâre de consiliu local că acesta este drum industrial construit și avizat pentru mașini de mare tonaj. Se circulă la mica înțelegere. Normal că ei ar trebui să sancționeze lucrul acesta. Nici măcar taxe nu se percep pentru circulația acestor mașini pe acest drum”, a declarat Delia Anghel.

Potrivit localnicilor, o parte din acest drum trece peste terenul ce aparține din 2008 unui cetăţean italian, care este în proces cu primăria tocmai pentru această proprietate. Una dintre protestare spune că are împuternicire din partea acestui proprietar să închidă terenul, să-l îngrădească și astfel circulația ar fi întreruptă.

Citeşte alte declaraţii ale localnicilor, dar şi ale viceprimarului de la Şibot, pe Cugir.Alba24.ro.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

7 Comentarii

7 Comentarii

  1. Emanuel Rosu

    miercuri, 28.11.2012 at 11:06

    3 babe si 4 mosi nu reprezinta balomirenii. Cei cu cariere ne-au creat locuri de munca acum cand ne crapa buza dupa serviciu. Si prin Sebes trec milioane de masini si nimeni nu face protest. Sebesul este poluat in batjocura de firmele de pe platforma industriala, aerul care-l respira sebesenii este otravit si nimeni nu iese in strada. V-ati gasit voi, cei 7! Voi ce ati facut pentru balomireni?

  2. Anghel Delia

    miercuri, 28.11.2012 at 22:50

    De ce?Cele trei babe si mosi sunt extraterestri?Cele 13 locuri de munca ale balomirezilor justifica daunele pe care le produc balastierii cu transportul intens, cu zgomotul sau cu praful de asta-vara?!Ati fost in vreo casa din zona sa vedeti cum arata?!Ne pare rau pt sebeseni, dar probabil casele lor nu cad pe ei, iar noaptea mai au si liniste…!Iesim in strada pt ca e singurul mod in care ne putem exprima si putem stopa, si pt cateva ore, masinile!Dezvoltarea industriala, de orice tip ar fi, nu trebuie sa se faca in detrimentul nici macar al unui singur individ, darmite al atatora, cati suntem noi!Nu stiu cum v-a iesit numaratoarea, sau cine v-a informat, dar asta nici nu conteaza!Ceea ce este insa cu adevarat important este ca cei 7 sunt si ei cetateni, OAMENI,iar tocmai asta se calca in picioare,atat de Primarie cat si de balastieri!Cu nerusinare, cu incompetenta, cu tot ceea ce iese din sfera UMANULUI!Iar noi,protestatarii si altii ca noi, cetateni obisnuiti, nu suntem platiti sa facem ceva, nu avem puterea deciziei, asa cum au alesii!Cel putin deocamdata…Dar nu ne vom opri!Totul se plateste pe planeta asta,intr-un fel sau altul, exista fata,dar si reversul….

  3. elena

    joi, 29.11.2012 at 10:33

    Bade Emanuel,BALOMIRUL e BALOMIR iarSEBESUL e SEBES,acolo este DN7 si soseaua are structura pentru mare tonaj,pe cand la Balomir nu exista nimic,au bagat doar balast si gata drumu”PUTETI TRECE MASINI DE MARE TONAJ”,asa se procedeaza?Nu stiu ce hram porti tu in acele balastiere dar asta nu inseamna ca daca au creat cateva locuri de munca trebuie sa darame cateva case,trebuie sa suportam praful intens,trebuie sa suportam zgomotul acelor masini.De ce suntem noi de condamnat ?De ce din victime am ajuns agresori?Cand toata vina o poarta PRIMARU,care tace si nu face NIMIC.E ca un copil nevinovat care invata vocalele:a e i etc ,altceva nu stie sa zica.De ce nu le gaseste solutii daca aceste balastiere creaza locuri de munca,platesc taxa de drum” sunt ironica ” .Asa ca nene Emanuel nu mai confunda ROMANIA cu GERMANIA.Aeste balastiere nu platesc decat impozit pe cladiri ca fiecare cetatean,dar in schimb distrug tot :case,terenuri,culturi etc .Sa va fie rusine tuturor care stati si comentati fara a cunoaste situatia prin care trecem noi si mai si radeti de necazul oamenilor.Asta arata ca sunteti niste capuse care va place sa sugeti sangele oamenilor.RUSINE ,RUSINE.

  4. ion pasca

    joi, 29.11.2012 at 11:53

    Of,dragi mei, dar grei mai sinteti de cap,Emanuel uita ca si prin Balomir exsta siosea si o strada foarte larga,[mult mai larga si ca cea din Sebes],.Oare de ce nu se circula prin sat??..Tot pe acea strada sta si consilierul Bonta Gheorghe si aproape toti muncitorii celor doua firme.Ba mai mult uita Emanuel ca acest CONSILIER BONTA GHEORGHE ARE UN FIU,CARE ARE MAI MULTE UTILAJE INCHIRIATE LA CELE DOUA FIRME SI MAI ARE O SOTIE CARE FACE CLINING LA S.C.TOTAL N.S.A….OARE DE CE NU PROPUNE SA MEARGA PRIN SAT????…DA CE LE DIRIJAZA PE UN DRUM (CARE E FACUT MARCA ~”BONTA GHEORGHE+BALASTIERI”~) Daca prin Sebes se poate circula sa raspunda Emanuel de ce nu se poate si prin Balomir????…Doua, trei babe si citi mosi nu conteaza,,,sa ne spuna Emanuel cel inteligent ~SA LE DARIMAM CASELE SI SA I DUCEM LA CAPELA???????…..Eu ii propun lui Emanuel prieteneste ,,inainte sa isi dea cu parerea sa cerceteze….Sa facut un proiect sa se circule pe un drum fara sa mai afecteze vro casa dar…TOT BONTA GHEORGHE CONTRA…..OARE DE CE????????…..Iti raspund eu Balastieri trebuie sa investeasca……DECI….SCAD PRIMELE,,SAU DISPAR….ATUNCI?????????

  5. Maria

    joi, 29.11.2012 at 12:21

    Buna..sint si eu o baba care sta pe strada Stadionului,si care are casa crapata,usile nu se mai inchid,geamurile se misca,si totul prin casa trepideaza si asta cu zi cu noapte.Ma rog fiecare e liber sa si dea cu parerea,dar,cred eu ca ar trebui sa se puna putin in locul nostru,(babe,mosi)nu conteaza,nu mi se pare normal sa fim judecati de cineva care nu are habar de ce induram noi.Nu conteaza ca esti tinar sau batrin ,toti avem dreptul la liniste,sa ne bucuram de lucrul minilor noastre[casele pe care le am construit],sa respiram aer curat…Si vreau sa i spun si eu ceva lui Emanuel,poate a auzit de accidentul de saptamina trecuta de la Balomir,era un tinar din sat care a lucrat toata vara pentru S.C. ELIS.AGREGATE.S.A[.intimplator am luat parte la sedinta de Consiliu Local],unde consilierul din Balomir Bonta Gheorghe a propus sa fie ajutat acel tinar deoarece nu poate sa si plateasca tratamentul….CORECT…A LUCRAT LA NEGRU PENTRU ELIS,, ACUM SUPORTA PRIMARIA CHELTUIELILE….OARE DE CE??????? ….DACA BALASTIERI SINT ATIT DE GENEROSI????….Vezi Emanuel, nu totu i asa cum pare.

  6. ana

    joi, 29.11.2012 at 21:57

    Vai Maria ce desteapta esti.. tu le sti pe toate,de unde sti ca Robert a lucrat la negru…nu fi asa de sigura…Mai ,ia stai tu un pic,, da cine esti tu Elena de trebuie sa i fie cuiva rusine de tine,,sau ai uitat ca nici tu nici Tobias nu sinteti use de biserica…stai pe ***** tau ca stai bine inca…pe primar nu l ai pus nici tu nici,Maria,nici Delia si nici pe consilierul Bonta Gheorghe si nu i veti da voi jos…Vedeti va de treburile voastre..poate gasiti ceva mai bun de facut si lasati treburile satului si a comunei pe seama cui ii sunt incredintate,pentru ca ei le fac bine…toata lumea are incredere in ei,,,,Oooo voi nu,,,oare de ce nu ma mir???

  7. Mighis Vasile

    vineri, 30.11.2012 at 10:04

    A.N.I.(angi) draga de ce nu-i spui lu taicatu Bonta sa dea lu Robert din ce **** de la echipa de fotbal . Restu este cancan angi asteptam sa se termine circu asta cu alegerile pentru ca justitia sa inceapa sa lucreze normal. Apropo Ana pregateste-ti **** ca vine boticu in vacanta de sarbatori!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax