Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Cum se atestă calitatea de ASIGURAT în sistemul public de SĂNĂTATE. Drepturile de asigurare încetează la trei luni după ultima plată a CAS

Publicat

asigurare sanatatePersoanele care nu sunt asigurate din oficiu beneficiază de calitatea de asigurat în baza plăţii contribuţiei de sănătate la fondul de sănătate. În Monitorul Oficial a fost publicat, vineri, un act normativ ce reglementează contribuţia asigurărilor de sănătate. Prin acesta se defineşte modul în care se atestă calitatea de persoană asigurată în sistemul public de sănătate. Drepturile de asigurare încetează după 3 luni de la ultima plată a contribuţiei. Totodată, ordinul reactualizează formularele de declaraţii şi adeverinţe pe care un angajator le utilizează atunci când eliberează o adeverinţă care atestă plata contribuţiei de sănătate.

Citeşte şi De MARŢI: 254.800 de CARDURI de SĂNĂTATE vor ajunge la asigurații din județul ALBA. Ce detalii trebuie să ştie utilizatorii

Prin actul normativ, colectarea şi eventualele măsuri de executare silită pentru contribuţia de sănătate a persoanei fizice se va face de către ANAF (Agenţia Naţională de Administrare Fiscală), care a preluat din iunie 2012 administrarea tuturor contribuţiilor sociale (pensii, somaj, contribuţie de sănătate). Ca regulă generală, persoanele ce nu sunt asigurate din oficiu beneficiază de calitatea de asigurat în baza plăţii contribuţiei de sănătate la fondul de sănătate. Drepturile de asigurare încetează după 3 luni de la ultima plata a contribuţiei.

Următoarele categorii de venituri sunt în sfera contribuţiei de sănătate:

– venituri din salarii şi asimilate salariilor;

– venituri din activităţi independente şi exercitarea profesiilor libere;

– venituri din agricultură şi silvicultură;

– venituri din cedarea folosinţei bunurilor;

– venituri din dividende, dobânzi;

– venituri din proprietate intelectuală.

Ultimele trei categorii de venituri intră în componenţa contribuţiei de sănătate numai dacă persoana fizică nu este asigurată şi nu realizează alte venituri.

Documentele care atestă calitatea de asigurat, fără plata contribuţiei:

– pentru copii în varstă de până la 18 ani, cu certificatul de naştere sau cu un act de identitate;

– pentru tinerii între 18 şi 26 ani se necesită documentul de identitate, dovada eliberată de către ANAF că nu se realizează venituri, documentul ce atestă calitatea de elev sau student şi declaraţie pe propria răspundere că nu realizează venituri din muncă;

– pentru persoanele aflate în întreţinere, coasigurate, soţul, soţia, părinţii, se necesită documente care atestă rudenia sau căsătoria cu persoana asigurată, dovada eliberată de ANAF cum că acestea nu realizează venituri impozabile, o declaraţie pe propria răspundere a persoanei coasigurate cum că nu realizează venituri şi declaraţia pe propria răspundere a persoanei asigurate cum că are acea persoana în întreţinere.

Persoanele care au obligaţia de a se asigura şi nu pot dovedi plata contribuţiei la sănătate sunt obligate să achite contribuţia legală pe ultimele 6 luni când nu au realizat venituri impozabile pe perioada termenului de prescripţie a obligaţiilor fiscale. Contribuţia se calculează la valoarea salariului minim brut pe ţară existent în această perioadă.

sursa: hotnews.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax