|

Cursuri de calificare în informatică, rețele și antreprenoriat, pentru populația din mediul rural, în trei Centre Rurale de Dezvoltare a Afacerilor, în Alba

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Alba, împreună cu Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Caraş-Severin în calitate de beneficiar, respectiv partener principal în cadrul Parteneriatului dintre Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Caraş-Severin, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Vâlcea, SC B’Art Consulting, Asociaţia Timix, Asociaţia Tradition Group, Asociaţia Ţara Vinului, INFOR Consorzio Interaziendale Per La Formazione – Italia, SAA Scuola di Amministrazione Aziendale – Italia a demarat, începând cu luna septembrie 2010, proiectul “Promovarea antreprenoriatului pentru creşterea gradului de ocupare în mediul rural”. Acest proiect este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 „Investeşte în oameni”.

Proiectul se adresează populaţiei din mediul rural – şomeri tineri, şomeri, persoane din agricultura de subzistenţă şi manageri.

Obiectivul general al proiectului este acela de a contribui la creşterea gradului de ocupare în mediul rural prin promovarea culturii antreprenoriale şi crearea condiţiilor pentru dezvoltarea de afaceri profitabile şi sustenabile.

În ceea ce priveşte obiectivele specifice ale proiectului, acestea urmăresc:

  • promovarea şi diseminarea conceptului de antreprenoriat rural;
  • exploatarea potenţialului antreprenorial local şi creşterea numărului de antreprenori;
  • formare/pregatire antreprenorială şi managerială pentru înfiinţarea şi gestionarea unei afaceri;
  • facilitarea accesului antreprenorilor la finanţări bancare şi la fonduri europene şi guvernamentale destinate demarării sau dezvoltării afacerilor;
  • promovarea pe cale electronică a noilor societăţi comerciale, a parteneriatelor şi ideilor de afaceri;
  • furnizarea de consultanţă directă şi online;
  • îmbunătăţirea statutului economic al persoanelor din mediul rural prin creşterea gradului de ocupare în activităţi non-agricole;
  • crearea de reţele business to business formale şi informale, care să favorizeze atât schimbul de experienţă la nivel naţional şi transnaţional, cât şi încheierea de parteneriate comerciale;
  • promovarea şi transmiterea la nivelul antreprenorilor a exemplelor de bune practici şi ideilor de succes de la nivel internaţional

La mai bine de jumătate din perioada de implementare a proiectului în cele 10 Centre Rurale pentru Dezvoltarea Afacerilor (CRDA) înfiinţate în comunele Fârliug, Teregova şi Răcăşdia din judeţul Caraş-Severin, în comunele Suteşti, Diculeşti, Măldăreşti şi Buneşti (acest al 4-lea CRDA a fost înfiinţat şi funcţionează din fonduri proprii C.C.I. Vâlcea) din judeţul Vâlcea şi în comunele Ighiu, Crăciunelu de Jos şi Unirea din judeţul Alba au fost organizate cursuri de “Competente informatice”, “Operator calculator electronic şi reţele” şi “Competenţe antreprenoriale” pentru mai multe grupe de cursanţi. Pe parcursul acestei perioade au absolvit cursurile peste 450 de cursanţi, aceştia fiind certificaţi CNFPA în respectivele competenţe.

Cursurile au menirea de a oferi actualilor şi viitorilor antreprenori din comunităţile rurale din cele trei judeţe concepte şi cunoştinţe de bază în utilizarea tehnologiei IT, la nivel teoretic şi posibilităţi de a deprinde tehnicile de folosire a calculatorului şi internetului în gestionarea, dezvoltarea şi promovarea propriilor afaceri şi idei de afaceri, la nivel practic.

De asemenea absolvenţii cursurilor acestui proiect beneficiază de servicii de consultanţă în ce priveşte identificarea unor idei de afaceri, iniţierea unor afaceri, dezvoltarea şi promovarea afacerilor existente atât prin intermediul furnizării de informaţii şi documente utile în acest sens, precum şi prin posibilitatea dezvoltării unei reţele busines-to-busines online al proiectului care va oferi oportunitatea fiecărui antreprenor şi viitor antreprenor de a comunica direct unul cu celălalt în vederea stimulării schimbului de idei, cunoştinţe şi experienţe antreprenoriale.

Tot în această perioadă au fost organizate două vizite de studii pentru beneficiarii proiectului în Italia, în zona San Secondo di Pinerolo, Torino. Acestea au fost organizate de către partenerii italieni ai proiectului şi au presupus vizitarea a 16 firme cu obiecte de activitate diverse şi variate, respectiv: ferme agricole, firme de prelucrare a fructelor, fabrici de produse lactate, fabrici de prelucrare a lemnului, a cărnii, a pietrei, un centru de echitaţie, un centru agroturistic, precum şi un muzeu al gustului. Toate aceste vizite au rolul de a oferi beneficiarilor posibilitatea de a vedea şi cunoaşte modele de afaceri viabile, demarate şi dezvoltate în mediul rural de către persoane cu pregătire profesională şi statut social similare.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=101887



avatar Publicat de pe 15 iulie 2012 şi actualizat pe 16 iulie 2012.
Publicat în ACTUALITATE, Economie Socială.

Ai un pont, o secvenţă filmată sau o poză ce ar putea fi interesantă și pentru alții? Trimite-o folosind formularul de pe Ştirea ta pe Alba24!

Adaugă un comentariu


Publicitate

loading...

Publicitate



Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate



Publicitate

Publicitate

Comentate recent

  • Nicusor: Cu ce eforturi? Platim apa mai mult decat gaz si en electrica.Tot platim investitii, au fost proiecte si in...
  • iulia: Asteptam ,ca in locurile de joaca pentru copii , sa fie plantati copaci mari ( nu doar ornamentali ) care sa...
  • xxx: „Bascalie” – chiar este cuvantul cel mai potrivit sa denumeasca atitudinea MARII majoritati aq...
  • Chris: Baaaa, cum sa aiba salariile astea?Este INCREDIBIL!!Ce fac ei ca sa primeasca banii astia?Nu pot sa cred!! De...
  • vitan sandu: Pai nu vedeti ce moaca de urangutan are!? De fapt, cred ca am jignit maimuta: scuze, madamme!

VIDEO / TESTUL de SINCERITATE pe Alba24.ro: Omul care a transformat ”Mica Romă” într-o perlă a județului

Publicitate

Publicitate

Cosmin Calin Raul - Design si Fotografie

Alba24 pe site-ul tau

HOROSCOPUL ZILEI