Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

De MARŢI: Românii care intră în afaceri pot cere finanţări de la stat. Care sunt sumele nerambursabile şi condiţiile de accesare

Publicat

baniDe marţi, 16 august, românii care au afaceri debutante au acces la două programe cu finanţări nerambursabile de la stat. Firmele înfiinţate în ultimii doi ani vor putea obţine o finanţare nerambursabilă de până la 120.000 de lei de la stat, prin intermediul Programului START, iar în cadrul Programului SRL-D 2016 sunt disponibile sume până la 10.000 de euro pentru fiecare beneficiar.

Potrivit unui anunţ recent al Departamentului pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism, aplicaţia online de înscriere a planurilor de afaceri în cadrul Programului START 2016 va fi activă din 16 august, ora 10.00, până în 30 august, ora 20.00.

Prin intermediul Programului SRL-D, întreprinzătorii debutanţi în afaceri vor putea obţine o finanţare nerambursabilă, pentru planurile de afaceri, de maximum 50% din valoarea cheltuielilor eligibile, însă de cel mult 45.245 de lei de beneficiar (aproximativ 10.000 de euro). În acelaşi timp, va fi necesară o contribuţie proprie sau un credit bancar de minimum 50% din valoarea cheltuielilor eligibile.

Bugetul total alocat programului este de 22,7 milioane de lei, iar autorităţile estimează că de sprijinul nerambursabil vor beneficia cel puţin 501 persoane care desfăşoară pentru prima dată activitate economică. Schema de minimis este valabilă până la finele anului curent, iar plățile vor fi făcute până la sfârșitul anului 2017. Cererile pentru acordarea banilor vor trebui înregistrate numai online, pe site-ul www.aippimm.ro, iar persoanele interesate vor putea depunere cererile de finanţare începând de marţea viitoare, când aplicaţia de înscriere va deveni activă.

Prin program se acordă facilităţi pentru microîntreprinderile nou-înfiinţate, conduse de întreprinzătorii debutanţi în afaceri, care desfăşoară pentru prima dată activitate economică, prin intermediul unei societăţi cu răspundere limitată debutantă (SRL-D).

Pot înregistra societăţi cu răspundere limitată debutant (SRL-D) persoanele fizice, întreprinzători debutanţi în afaceri, care îndeplinesc cumulativ mai multe criterii. Vezi AICI care sunt acestea.

Aceeaşi perioadă de înscrieri pentru finanţări (din 16 august, ora 10.00, până în 30 august, ora 20.00) este valabilă şi pentru Programul START 2016.

Se va acorda o finanțare nerambursabilă de cel mult 120.000 de lei pentru fiecare solicitant, în ordinea descrescătoare a punctajelor obținute. Sprijinul acordat nu poate reprezenta mai mult de 90% din valoarea eligibilă a proiectului, astfel încât beneficiarul finanțării va trebui să contribuie cu diferența de 10% (contribuție proprie sau credit bancar).

Bugetul programului este de 17 milioane de lei, iar dacă pentru toate proiectele s-ar solicita ajutorul maxim, banii ar ajunge pentru finanțarea unui număr de 141 de beneficiari. Schema de minimis va fi valabilă pănă la 31 decembrie, în toate regiunile de dezvoltare ale României, iar plățile vor fi făcute până la finele anului 2017.

Obiectul finanțării va trebui să se încadreze în una sau multe dintre următoarele categorii eligibile: echipamente tehnologice, mașini, utilaje și instalații de lucru – inclusiv software-ul aferent; aparate și instalații de măsură, control, reglare, cititoare pentru cod de bare, cântare electronice; autoutilitare, doar dacă sunt folosite în activitatea proprie, fără drept de a presta servicii de transport contra-cost; investițiile în active necorporale referitoare la brevete de invenție, mărci de produse și servicii, software; echipamente IT: Nu se vor putea achiziționa mai multe echipamente IT, din fiecare tip, decât numărul total de angajați, cu excepția afacerilor de tip internet cafe sau instruire în domeniul calculatoarelor; achiziționarea de spații de lucru, spații de producție și spații pentru prestări servicii și comerț; mobilier, aparatură birotică; realizarea unui site de prezentare a afacerii, în limita a 10.000 de lei; cursuri de dezvoltare a abilităților antreprenoriale pentru asociatul sau administratorul societății solicitante, în limită a 4.500 de lei; achiziționarea de instalații/echipamente specifice pentru obținerea unei economii de energie, dar și sisteme care folosesc surse regenerabile de energie; achiziționarea de instalații de încălzire sau climatizare aferente spațiului afacerii; comisionul de garantare aferent anului acordării garanției datorat Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri; consultanță pentru scrierea planului de afaceri și implementarea proiectului, până la 4% din valoarea eligibilă a proiectului, reprezentând o cheltuială maximă de aproximativ  5.129 de lei.

Înscrierea în Programul START se va face exclusiv online, în perioada 16-30 august, pe site-ul www.aippimm.ro. Fiecare solicitant va trebui să se înregistreze cu nume de utilizator și parolă, iar după crearea contului de înscriere, aplicaţia va trimite automat pe adresa de e-mail a solicitantului un mesaj şi un link de confirmare. Fiecare proiect depus va fi punctat, iar punctajul minim necesar pentru acceptarea în program va fi de 50, cel maxim fiind de 100.

Finanţările sunt destinate microîntreprinderilor, întreprinderilor mici şi celor mijlocii care au, la data deschiderii aplicației de înscriere, cel mult doi ani de la înregistrarea la Registrul Comerțului. AICI, mai multe detalii despre înscrierile în Programul START 2016.

surse: aippimm.ro, avocatnet.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax