Connect with us
Publicitate

ADMINISTRATIE

Detalii din proiectul PUG: Pol de dezvoltare Alba Iulia – Sebeş – Vinţu de Jos şi propuneri pentru sala polivalentă

Publicat

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba, Florin Roman, a adus în atenţie detalii dezbătute în această perioadă pe marginea implementării Planului Urbanistic General reactualizat al municipiului Alba Iulia. Prioritară rămâne, potrivit precizărilor reprezentantului CJ, amenajarea drumului expres Turda – Sebeş, ce va permite şi dezvoltarea economică a zonei.

„Noul PUG prevede dezvoltarea economică spre Sebeş şi Vintu, astfel încât cele două localități să se unească la un moment dat cu Alba Iulia şi să devenim un pol autentic de dezvoltare economică. Intravilanul municipiului creşte cu peste 1.200 ha de teren, iar un nou drum poate apărea între sensul giratoriu de la ieșirea spre Cluj până între Miceşti şi Sard, în zona podului”, a precizat Florin Roman.

Potrivit vicepreşedintelui CJ Alba, propunerea pentru amplasarea săli polivalente după discuții pe marginea PUZ este în zona cuprinsă între râul Ampoi şi sediul fabricii „Supremia”, în Drâmbar. „Terenul aparține în integralitate primăriei şi este în suprafață de 17 ha. În cazul propunerii iniţiale a primăriei (amplasarea sălii în apropierea Bazinului Olimpic – n.r.), acesta nu stă în picioare. În primul rând, aici primăria nu deține terenul în proprietate, iar procesul de cumpărare ar prelungi la nesfârşit procedura. Cea mai bună soluție ar fi asocierea între primărie şi CJ Alba, pe această portiune de 17 ha.

În acest context, am propus ca, la ieșirea de pe strada Mărăşeşti să fie prevăzută o trecere subterană, până pe partea cealaltă a drumului de centură. Părerea mea este că sensul giratoriu nu rezolva, decât eventual provizoriu, această problemă”, a menţionat vicepreşedintele CJ Alba.

„La dezbaterea PUG-ului am propus ca soluţie tehnică realizarea unui pasaj subteran la trecerea de cale ferată dinspre strada Mărăşeşti spre Ciugud, însă propunerea trebuie însuşită şi de Primăria Alba Iulia”, a mai spus Roman.

Iniţiatorii PUG au prezentat, vineri, detalii din acest plan consilierilor judeţeni, având în vedere că pentru implementarea unor obiective este necesară colaborarea între autorităţile locale şi judeţene. Reamintim că proiectul de dezvoltare urbanistică pe termen lung este în dezbatere publică, în această perioadă. Mai multe detalii puteţi citi aici.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. cetatean

    duminică, 20.01.2013 at 12:39

    Pana la realizarea drumul expres Sebes – Turda (va dura destul timp) municipiul se poate dezvolta spre Sebes – Vintul de Jos si se poate vedea ca s-a demarat deja dezvoltarea pe axele rutiere spre Sebes si Vintul de Jos. Atentia trebuie acordata municipiului efectiv, amenajarea zonei centrale de jos si extinderii axelor de circulatie acolo unde este nevoie: varianta Cetate spre Recea/Partos, varianta Sard / Micesti spre Barabant si zona industriala spre Cluj-Napoca si realizarea unei treceri facile si sigure peste calea ferata si soseaua de centura in zona strazii Marasesti,

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax